Luminiţa, de la capătul tunelului
Avanpremiera spectacolului „Luminiţa, de la capătul tunelului”, de Radu F. Alexandru, în regia lui Mircea Cornişteanu, are loc în zilele de marţi 14 iunie 2016, de la ora 18:30, şi miercuri, 15 iunie 2016, de la ora 20:00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti. Distribuţia este alcătuită din cu Constantin Cotimanis, Dragoş Stemate, Monica Davidescu / Iuliana Moise şi Alexandra Poiană. „Luminița, de la capătul tunelului” este o comedie amară despre cinismul politic și moftangiii vremurilor noastre, despre iubirea dată în schimbul carnetului de partid, despre infidelități validate de sondaje și despre mentalități corupte.
Într-o lume în care contează mai mult cu ce ți-ai mobilat casa decât cu ce ți-ai mobilat mintea, versatul politician Virgil Neacșu își înțelege bine rolul în carnavalul manipulărilor. De-asta îi tolerează amabil pe amanții soției lui, până când nevasta unuia dintre ei îi amenință poziția de forță. Și-atunci începe un joc periculos, punctat de zâmbete amare, la finalul căruia presupusa pradă devine vânător, iar sistemul se regenerează cu „oamenii noi”.
Spectacolul surprinde aceste resorturi interioare care pervertesc relații, comportamente, percepții, într-o propunere scenică plină de ritm, energie, luciditate comică, făcându-ne atenți la realitatea noastră de fiecare zi.
Iar propunerea scenografului Puiu Antemir, de a invita publicul în casa familiei Neacșu, prin inspirata plasare a gradenelor în spațiul de joc, decupează clar ideea că nu mai suntem doar spectatori, ci avem un rol important în tot ceea ce se întâmplă, fie că alegem să privim sau să acționăm.