5 octombrie 2020

Paracliserul

Teatrul Odeon anunță a doua premieră a stagiunii 2020-2021 cu piesa „Paracliserul” de Marin Sorescu, care are loc pe 10 și 11 octombrie 2020, la Sala Studio, de la ora 19:00, cu Silvian Vâlcu, un spectacol de Cristina Giurgea.



O meditație-parabolă pe tema destinului uman, „Paracliserul” face parte, alături de „Iona” și „Matca” din trilogia „Setea muntelui de sare”. Premiera absolută a avut loc în anul 1971 la Skopje, Macedonia.

Marin Sorescu spunea:

E o doză de mare neliniște în teatrul pe care-l scriu, de anxietate chiar, un vuiet de întrebări puse și nerezolvate. I se pot aplica multe etichete, etichetele pot fi întoarse și pe dos, după un timp, după ce se mai șterge scrisul de pe ele. Țin mult la tripticul „Iona”, „Paracliserul”, „Matca”, pentru că acolo m-am căutat cu mai multă îndărătnicire. Citite fără dialog, aceste piese pot deveni o carte de filozofie, pe care chiar intenționam s-o scriu, în acel timp, ca tratat și m-a luat teatrul pe dinainte. Teatrul și poezia.

Cristina Giurgea declară:

„Paracliserul” este pentru mine mai degrabă o formă de meditație decât un spectacol. Cred că revin la lectura acestui monolog de fiecare dată când mă gândesc la rostul existenței. E ca o radiografie a propriilor mele singurătăți, a fricilor și a întrebărilor legate de prezența sau absența divinității. Puțini oameni mai cunosc astăzi ce presupune meseria de paracliser – îngrijitorul unei biserici sau catedrale. Marin Sorescu folosește intenționat această metaforă a unei meserii vetuste pentru a arăta cât de erodată și uitată este lupta omului cu sensul. Fiecare are catedrala sa care trebuie continuată, îngrijită și lăsată moștenire celor ce vor veni. Pentru fiecare dintre noi întrebările referitoare la sensurile profunde ale existenței încep și se termină cu noi înșine.

E greu să distingi unde este granița dintre poezie și dramatism în textul lui Sorescu și cred că această ambiguitate, acest echilibru fin care poate fi doar căutat și niciodată găsit m-a provocat să abordez această piesă. Paracliserul este un text care are o esență valabilă pentru fiecare dintre noi – lupta cu propria noastră existență și dorința profundă de a înțelege de ce ne-am născut, pentru ce trăim și de ce murim?

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook