Nu pleca!
Vineri, 1 august 2008, are loc la Hollywood Multiplex – Bucureşti Mall şi Movieplex – Plaza Romania premiera filmului romantic francez „Nu pleca!” („J’veaux pas que tu t’en ailles”), în regia lui Bernard Jeanjean. Rolurile principale sunt interpretate de Richard Berry, Judith Godreche şi Julien Boisselier.
Paul (Richard Berry) este un strălucit psihanalist. Căsătorit cu Carla (Judith Godreche), nu pare să-şi dea seama că viaţa lor de cuplu traversează o criză. Raphael (Julien Boisselier) este unul dintre pacienţii lui Paul, care în timpul unei şedinţe îi mărturiseşte că este îndrăgostit de o femeie măritată. În cursul discuţiei, Paul îşi dă seamă că este vorba chiar de soţia lui, Carla. În loc să pună capăt şedinţelor de psihanaliză, începe să-şi manipuleze pacientul în speranţa că îşi va recuceri soţia… dar Raphael nu se lasă înşelat mult timp…
Bernard Jeanjean, regizorul şi scenaristul filmului, a declarat:
În primul rând funcţionez în funcţie de situaţii. Îmi spun: “Iată, pe divan stă un tip care îi povesteşte ceva altuia care este direct interesat de ceea ce aude; asta îi va crea spectatorului o foarte intense senzaţie de ironie, o empatie, o cruzime, dar îi va provoca şi omenia.” În general, dialogurile vin după aceea. La început mă concentrez cu adevărat asupra situaţiei şi a felului cum o pot exploata la maximum, pornind de la ceva foarte simplu: amantul, femeia – la limita vodevilului.
În mod bizar, ideea mi-a venit de la un episode al serialului “Friends”, unde fiecare dintre eroi ascundea câte ceva faţă de prietenii lui; numai că prietenii în cauză îşi dădeau seama despre ce este vorba – aşa încât fiecare ştia că fiecare ştie. Mi-am zis că mi-ar plăcea mult să scriu o asemenea poveste.