Nichita Stănescu: Epigrama este genul cel mai popular al poeziei
Volumul „Floreta de argint” a apărut, în anul 1973, la Editura Albatros, în nu mai puţin de 6000 de exemplare, tipărite la Intreprinderea Poligrafică „13 Decembrie 1918”, căreia i-a fost încredinţat de scriitorul-epigramist Valeriu Bucuroiu. Volumul are 112 pagini din hârtie-cartonată şi o copertă 2 prezentând o foarte reuşită fotografie a autorului, realizarea coperţii aparţinând lui Josef Teodorescu.
Primele trei pagini au o deosebită valoare datorită faptului că reprezintă un minunat cuvânt înainte, scris şi semnat de către genialul poet Nichita Stănescu, text ce ne simţim datori să-l reproducem în continuare spre a servi drept pildă celor ce l-ar citi.
Un cavaler al epigramei
Valeriu Bucuroiu este unul dintre acei rari poeţi, pe care timiditatea şi discreţia îl îndepărtează de la confesiune şi intimitism, pe care simţul măsurii şi bunul simţ îl ridică în zona înaltă a versului de spirit.
Ironist de marcă, alternând vorba de duh cu observaţia penetrantă, poetul se dedică genului poate cel mai popular al poeziei, epigrama.
În ciuda audienţei largi pe care epigrama o are, constat cu mirare că ea se practică din ce în ce mai rar în ultimele decenii, iar un volum de epigrame este o rara avis. O astfel de pasăre rară şi scânteitoare cum e cartea de faţă a lui Valeriu Bucuroiu trebuie semnalată cu inima deschisă şi cu căldură, nu numai pentru că ea creează un precedent sănătos în mijlocul poeziei încruntate, nu numai pentru că adaugă un bob de piper şi o fâşie de ardei iute la varza călită a versului melancolic, ci şi pentru tradiţia mare a unui Cincinat Pavelescu şi a unui Al. O. Teodoreanu – pe care se înscrie.
Comentariul critic, lipsit de venin şi invidie, a fenomenului artistic şi în special al poeziei contemporane efervescente, cartea de surâs şi zâmbet a lui Bucuroiu este un breviar de moravuri şi năravuri, un cântec acidulat, despre cântec.
Lapidar şi stăpân pe mijloacele sale de expresie, neocolind rima rară şi paradoxul, Valeriu Bucuroiu nu foloseşte niciodată spada, preferându-i floreta. E adevărat că versurile lui au în coadă un subtil ac de albină dar, după cum bine se ştie, o astfel de înţepătură când nu e excesivă, face bine bolavului de reumatism la idei.
Mă uit lung la epigramele lui, zâmbesc şi râd sănătos de umorul lor vital şi salut în Valeriu Bucuroiu o prezenţă aparte în poezia noastră de azi.
Acest cavaler al epigramei mă face să-i admir floarea floretei de aproape, iar ascuţişul ei de la distanţă.Nichita Stănescu