15 octombrie 2012

Mo Yan este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2012

Printr-o decizie destul de surprinzătoare, Academia Suedeză la desemnat pe scriitorul chinez Mo Yan ca laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 2012, pentru activitatea sa de scriitor „care, cu un realism halucinant, îmbină basmele tradiţionale, istoria şi contemporaneitatea”. Deşi este foarte apreciat în China şi nu numai, voci ale dizidenţei din diaspora îl critică pentru compromisurile artistice făcute în favoarea regimului comunist şi pentru lipsa de sprijin faţă de colegii care au avut mai multă coloană vertebrală. De fapt, Mo Yan este un membru important al Partidului Comunist Chinez, vicepreşedinte al asociaţiei oficiale a scriitorilor. Acesta obişnuieşte să exprime critici sociale, dar moderat, şi face întotdeauna pasul înapoi când superiorii au obiecţii.



Mo Yan este de fapt pseudonimul literar al lui Guan Moye, născut pe 17 februarie 1955 într-o familie rurală. Scriitorul a povestit că în copilărie părinţii îi spuneau adesea să fie atent când merge pe stradă şi să nu zică vreo prostie care ar fi putut supăra, concluzionând cu „Mo Yan!”, care înseamnă „Nu vorbi!”. A devenit o persoană destul de tăcută, dar când a început să scrie, expresia i s-a părut potrivită ca pseudonim, într-un mod autoironic.

În timpul Revoluţiei Culturale, a renunţat la studii în clasa a V-a şi a lucrat în agricultură, apoi într-o rafinărie. După Revoluţia Culturală, s-a înrolat în Armata Populară de Eliberare şi a început să scrie în vremea când era soldat, în 1981, în primul rând pentru a mai scăpa de sărăcie, după cum a recunoscut ulterior. Trei ani mai târziu i s-a oferit un post de profesor la Departamentul de Literatură al Armatei. În 1991 şi-a luat masteratul în literatură la Universitatea din Beijing.

Mo Yan şi-a început cariera de scriitor în perioada reformelor, publicând zeci de povestiri şi romane. Primul său roman a fost „Ploaia căzând într-o noapte de primăvară”, publicat în 1981. Câteva dintre romanele sale au fost traduse în limba engleză de Howard Goldblatt, profesor de limbi şi literatură orientală la Universitatea Notre Dame (SUA), ceea ce i-a facilitat accesul către publicul occidental.

Donald Morrison l-a descris în revista Time drept „unul dintre cei mai faimoşi scriitori chinezi, piratat în toată lumea”. Se face referire la el ca la răspunsul chinezilor pentru Franz Kafka sau Joseph Heller.

În limba română i-a apărut la Humanitas Fiction cartea „Sorgul roşu”, un roman necronologic despre generaţiile familiei Shandong, care trăiesc războiul contra japonezilor, revoluţia comunistă şi cea culturală, însă într-un mod neconvenţional.

Extrem de prolific, Mo Yan a scris romanul „Viaţa şi moartea mă istovesc” în doar 42 de zile. A compus 500.000 de caractere pe hârtie tradiţională chinezească, folosind cerneală şi o pensulă de scris. Preferă să-şi scrie romanele de mână, considerând că dactilografierea este o metodă care „limitează vocabularul”.

Lucrările lui Mo Yan sunt predominant comentarii sociale şi este influenţat puternic de realismul social al lui Lu Xun şi de realismul magic al lui Gabriel García Márquez. În ceea ce priveşte literatura chineză tradiţională, este influenţat de romanul epic inspirat din folclor, „Hotarul apelor”. Autorul citează şi „Călătorie spre apus” şi „Visul camerei roşii” ca fiind formatoare.

Mo Yan, care citeşte autori străini traduşi în chineză, sfătuieşte pe colegii de breaslă să procedeze la fel. În discursul susţinut în 2009 la Târgul internaţional de carte de la Frankfurt, a discutat ideea lui Goethe de „literatură mondială”, declarând că „literatura poate doborî barierele care separă ţările şi naţiunile.”

Mo Yan scrie romane ce se caracterizează prin realism halucinant şi elemente de umor negru. Tema majoră a lucrărilor acestuia este constanta lăcomie şi corupţie umană, în pofida ideologiei.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook