23 octombrie 2012

„Minte-mă frumos” aduce încasări record pentru filmul românesc

Comedia romantică „Minte-mă frumos” a devenit în urma acestui weekend cel mai profitabil film românesc al ultimilor ani, după ce a adus în sălile de cinema nu mai puțin de 14.011 spectatori și a generat venituri de aproximativ 229.000 RON, într-un timp record.



„Minte-mă frumos” surclasează prin încasările sale atât succesul înregistrat de producția românească „Despre oameni și melci”, a cărui lansare a cumulat venituri de aproximativ 200.000 de RON, precum și debutul filmului „Eu când vreau să fluier, fluier”, care a adunat în box office-ul de lansare suma de 112.000 RON.

Lansat simultan în 31 de cinematografe din 19 orașe, filmul „Minte-mă frumos” este o producție MediaPro Pictures, regizată de Iura Luncașu, după un scenariu de Adrian Lustig, produs de Ducu Ion, cu Andi Vasluianu, Diana Dumitrescu, Marius Damian, Antoaneta Zaharia și Loredana Groza în rolurile principale.

După premiera de vinerea aceasta de la CinemaPRO, echipa filmului „Minte-mă frumos” a susținut un turneu în orașele Timișoara, Arad și Cluj, toate spectacolele culminând cu aplauze la scenă deschisă și sesiuni prelungite de autografe.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook