16 septembrie 2020

Kilometrul Zero

Teatrul Odeon deschide stagiunea 2020-2021 cu premiera spectacolului „Kilometrul Zero” („The Revolution Project”) de Saviana Stănescu, duminică, 27 septembrie și joi, 1 octombrie 2020, de la ora 19:00, în Sala Majestic. Spectacolul este regizat de Andrei Măjeri, scenografia semnată de Constantin Ciubotariu, iar din distribuție fac parte Ioana Bugarin, Diana Gheorghian, Nicoleta Lefter și Alexandru Papadopol.



După mai bine de 30 de ani, actori din generații diferite se întâlnesc într-o călătorie dramatică la Kilometrul 0 al Revoluției din decembrie 1989, parcurgând un drum imaginat de Saviana Stănescu de la realitate la ficțiune și înapoi.

Saviana Stănescu mărturisește într-un articol publicat în Scena.ro:

[…] O să scurtez o poveste foarte lungă – am trăit câteva vieți de atunci, în București, New York, și Ithaca – ca să ajung la momentul reîntoarcerii. Americanii au un termen foarte util, care vine din psihoterapie: closure. Un fel de închidere a unui cerc vicios, care are la bază o traumă sau un eveniment ce a produs cutremure existențiale în viața cuiva.

Ai nevoie să te întorci la locul faptei, fizic sau spiritual, ca să reușești să scapi pentru totdeauna de acel carusel al memoriei traumatiza(n)te. M-am întors și eu cu scopul clar, de dramaturg călit în disciplina teatrului american, de a scrie o piesă despre Revoluția Română. Eram sătulă să văd pe scenele americane multiple producții ale „Mad Forest”, piesa englezoaicei Caryl Churchill. O admir ca scriitoare, dar – așa cum dramaturgii din diverse comunități din New York își revendică dreptul de a-și scrie propriile povești și numesc cultural appropriation fenomenul prin care descendenții foștilor coloniști le scriu istoriile – era cazul ca și eu să-mi scriu propria piesă.

Piesa a fost dezvoltată de Saviana Stănescu în România, ca autoare în rezidență a Muzeului Național al Literaturii Române și a fost prezentă în premieră în 2019, sub forma unui spectacol-lectură în regia autoarei, în cadrul Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti #6, cu tema „Revoluţia mea”, curatoriată de criticul de teatru Cristina Modreanu.

Regizorul Andrei Măjeri declară:

Relevanța proiectului, acum când orice reper pare să fie aneantizat, a constituit întrebarea fundamentală, perpetuă. Am plecat de la premisa deloc modestă că generația mea (cei născuți după ’90) trebuie pusă în contact intim cu acest eveniment zguduitor, ca într-o platformă de dialog. Ca echipă, am încercat să nu devenim didactici, ci să șarjăm jocul și joaca, pariind pe ele ca forme revelatoare. Viitor și trecut. Magneți cu poli opuși. Iar noi fix la mijloc, încercând să înțelegem. O dată și încă o dată. Niciodată suficient.

„Kilometrul Zero” („The Revolution Project”) nu are miza unui spectacol documentar, fiind o pledoarie pentru puterea vindecătoare a imaginației, un gând aruncat către existențele curmate la Revoluție.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook