Intermezzo
E o zi din acelea pe care meteorologul le anunţă cu cerul parţial acoperit şi averse de ploaie posibile. S-a făcut şi mai răcoare, deşi e aproape de amiază. Unde ai putea să stai la o discuţie plăcută şi folositoare, când eşti pensionar, dacă nu la cafeneaua „Intermezzo”. Aici niciodată nu e aglomerat şi nici nu intra toţi derbedeii pentru că e un loc mai curăţel şi ei habar nu au ce-i aia intermezzo. Un motiv în plus pentru Leopold Gurnist şi Boris Israelovici Glazpapier să ocupe acolo o măsuţă mai retrasă şi să comande două ceşti de cappuccino fără zahăr.
De undeva se aude un radio pus pe Vocea Muzicii, în deplină potrivire cu numele localului.
– Valsurile astea de Johan Strauss te fac să pluteşti, spune Leopold. E o muzică tonică, optimistă că un pahar de vin bun, vienez. Îmi amintesc că pe nevastă-mea, Matilda, am invitat-o prima dată la dans, la o reuniune tovărăşeasca. Încă nu o cunoşteam, dar am dat-o gata cu Viena şi cu „O du lieber Augustin”. Şi cu Valurile Dunării în trei timpi şi mişcări vioaie. Am învârtit-o până am ameţit amândoi. Asta-i valsul, să te învârteşti, asta înseamnă walzen în germană.
– Ştii tu germana? Se interesează binevoitor Boris.
– Eh, puţin. La noi, la Cernăuţi, fiecare se descurcă oarecum cu germana…
– Da, aprobă Boris. Dar muzica asta e de Ceaikovski, nu de Johan Strauss!
– Muzica lui Piotr ilici Ceaikovski este inimitabilă. E parcă pentru îngeri, nu pentru oameni. Întoarcerile şi schimbările de paşi nici nu le simţi. El toarnă în valsurile lui cadrilul, polka, mazurka… Ştiu asta pentru că mă duceam la concerte în calitate de şeful sindicatului din întreprindere, cu vreo cincizeci de lucrătoare şi întotdeauna ni se explică ce şi cum şi de ce.
– Ţi s-a explicat, dar nu ai priceput, îl contrazice blând Leopold. Fii numai puţin atent şi ai să descoperi în linia melodică accente din folclorul german, austriac şi chiar ceh. Parcă vezi peisajul semimuntos, vacile grase cu clopotele sunând a asfinţit, un adagio cantabile care adăugă sprinteneală dar şi poezie. Johan Strauss este absolut inconfundabil.
S-a făcut ora mesei, aşa că cei doi amici fac plata şi se îndreaptă spre ieşire, exact în clipa în care crainicul de la radio spune „Aţi ascultat un preludiu de Chopin…”
Cei doi aud, bineînţeles, dar schimba firesc vorba. Mai sunt doar atâtea subiecte arzătoare în lumea asta neliniştită…
Schiţă umoristică de Dorel Schor
fără voturi
Încarc...