Independenţa copilului
Cei interesați sunt invitați vineri, 14 decembrie 2018, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea cărții „Independenţa copilului. Teama de separare” de Speranța Farca. La eveniment vorbește, alături de autoare, și Iustina Croitoru, redactor-șef dezvoltare editorială la Editura Humanitas.
Noul volum din colecția Humanitas Parenting este un prilej de a aduce în prim plan una dintre temele de mare interes pentru cei implicați în educație: „Cum creștem un copil independent. Cum devenim părinți independenți” și, în același timp, este o invitație din partea autoarei de a discuta pe marginea situațiilor întâmpinate de-a lungul timpului.
Speranța Farca spune:
„Independența copilului” este o sondare a parcursului individualizat al desprinderii copilului de mamă, care devine model pentru toate separările ulterioare. Separarea de mamă își are originea în actul nașterii, începe cu posibilitatea sugarului de a sta puțin singur și se încheie cu capacitatea adultului de a avea grijă de sine și de alții.
Independența adultului, chiar dacă este oarecum câștigată, tot se mai pierde uneori, atunci când iubim, când suntem bolnavi, când femeia este însărcinată sau este mama unui copil mic. Bătrânețea și boala cronică ne fac și ele să renunțăm la unele achiziții de independență.
Spaima de separare este o teamă a copilului mic, dar ne urmărește întreaga viață. Elaborarea fricii de abandon ne permite să ne îndrăgostim, să trăim împreună cu ceilalți, să avem grijă, să ne pese, să devenim independenți, liberi și creativi.
„Independența copilului”, asemenea tuturor scrierilor mele, este o carte-basm, și nu o fabulă moralizatoare și nici un cod de bună practică. Basmul este un drum împreună întru înțelegerea de sine, din care luăm cu noi doar ceea ce ni se potrivește, restul fiind nesemnificativ. În poveștile mele, m-au interesat gesturile mici, faptele cotidiene, emoțiile simple, care, camuflate în banal, rămân mai mereu necercetate, deși ne sunt un autentic ghid în demersul interior al regăsirii.
Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook.