12 noiembrie 2013

În Lună

Instituto Cervantes din Bucureşti organizează în Sala Auditorium, în 13 noiembrie 2013, de la ora 19:00, spectacolul-lectură „În Lună / En la Luna”, de Alfredo Sanzol, traducere în limba română de Luminiţa Voina-Răuţ. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Spectacolul – în regia lui Bobi Pricop şi având în distribuţie pe Aida Avieriţei, Sabrina Iaşchevici, Corina Moise, George Albert Costea, Lucian Iftime şi Ionuţ Niculae – prilejuieşte celor interesaţi de teatrul spaniol contemporan o întâlnire cu dramaturgul şi regizorul spaniol Alfredo Sanzol.

Joi, 14 noiembrie, ora 19:00, în colaborare cu UNATC, spectacolul-lectură va avea loc la clubul „Godot la şcoală” din incinta UNATC (str. Matei Voievod, 75-77), de asemenea în prezenţa dramaturgului spaniol.

„În Lună” e structurat pe 15 scheciuri. Alfredo Sanzol propune o călătorie printre amintirile sale mai timpurii, prin copilărie, de fapt, prin copilăria democraţiei spaniole.

Alfredo Sanzol (Madrid, 1972) este licenţiat în Drept la Universitatea din Navarra şi în Regie de Teatru al RESAD – Şcoală Regală Superioară de Artă Dramatică din Madrid. În anul 1999 regizează pentru examenul de final de studii piesa Greek de Steven Berkoff, prilej cu care îi cunoaşte pe câţiva dintre actorii cu care lucrează şi în prezent şi împreună cu care a fondat compania “Producciones del Callao”. Tot împreună cu ei a realizat în 2001 spectacolele Carrusel Palace (2000) şi Cous-Cous y Churros (Cous-cous şi gogoşi cu ciocolată), apărând pentru prima oară în dubla ipostază de dramaturg şi regizor, spectacolul fiind considerat unul dintre cele mai alternative spectacole ale anului 2001.

În perioada 2002-2005 a lucrat la Valencia pentru festivalul “Valencia Escena Oberta”, în tot acest timp lucrând însă în paralel şi la scenarii de sit-com pentru Telemadrid Living Lavapiés, fără a abandona scriitura teatrală. Începând cu 2005, Sanzol intră în zona de elită a teatrului spaniol, ca asistent de regie al lui Gerardo Vera în Vocea umană, Teatro de la Zarzuela din Madrid. Colaborarea cu Gerardo Vera continuă cu spectacolul Divinas palabras, la Centrul Dramatic National.

În 2006 scrie „Risas y destrucción” („Râsete şi distrugere”) – prima parte a unei trilogii -, urmată de „Sí, pero no lo soy” („Dar, dar nu sunt aşa”), cu premiera în 2008 la Centrul Dramatic Naţional. Trilogia se închide cu „Días estupendos” („Super-zile”), în colaborare cu compania “T de Teatre” cu care realizează premiera piesei sale „Delicadas” la Festivalul Grec, în 2010, an în care prezintă piesa şi la Centrul Dramatic Naţional din Madrid. În 2011 regizează “The importance of Being Earnest” şi, de asemenea, scrie şi regizează “En la Luna” („În Lună”) la Teatro de la Abadía. În 2012, scrie şi regizează „Aventura!”, piesa a cărei premieră are loc la Teatre Lliure cu aceeaşi companie “T de Teatre”. În 2013 pune în scenă „Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett la Centrul Dramatic Naţional.

A semnat regia pentru: „Greek” de Steven Berkoff (RESAD – 1999); „Il problema dei vecchi de Dario Fo” (Ateneo Libertario – 2000); „Party Time de Harold Pinter” (Sala Cuarta Pared – 2008); „La Cabeza del Bautista de Valle Inclán” (Centro Dramático Nacional CDN – 2009); „The Importance of Being Earnest” (Teatro Gayarre – 2012); „Waiting for Godot” de Samuel Beckett (Centro Dramático Nacional CDN – 2013).

Ca autor şi regizor: „Carrusel Palace” (Sala Triángulo – 2000), „Cous-Cous y Churros” (Sala Cuarta Pared – 2001), „Como levantar piedras sin hundirte en las aceras” (Spectacol de teatru de stradă – 2004), „Risas y Destrucción” (Sala Cuarta Pared – 2006), „Sí, pero no lo soy” (CDN – 2008), „Delicadas” (Festival Grec-Poliorama – 2010), „Días Estupendos” (CDN – 2010), „En la luna” (Teatro de la Abadía – 2011), „Aventura!” (Teatre Lliure – 2012).

Alfredo Sanzol a ţinut cursuri şi ateliere la Casa de América, în centrul cultural madrilen “La Casa Encendida”, la Teatrul Naţional din Bogotá, la renumitul centru cultural “Matadero” din Madrid, la “Sala Beckett”, la “Şcoala de Teatru din Navarra”, la Festivalul de Teatr Clasic din Olite.

Premii: “Max” pentru Cel mai bun dramaturg 2011 pentru piesa „Delicadas”, “Max” pentru Cel mai Bun dramaturg 2012 pentru piesa „Días Estupendos”, “Ceres” pentru Cel mai bun dramaturg 2012 pentru piesa „En la Luna”, “Max” pentru cel mai bun dramaturg 2013 pentru piesa „En la Luna”, “Max” pentru Cel mai bun spectacol 2013 pentru „En la Luna”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook