18 iulie 2022

Filatelia românească marchează 30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa

Romfilatelia, singura societate abilitată de Guvernul României în emiterea mărcilor poștale, a realizat un întreg poștal dedicat aniversării a 30 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa dintre România și Republica Federală Germania, precum și un panou filatelic echipat cu emisiuni de timbre și întreguri poștale ce marchează relațiile diplomatice și parteneriatul strategic dintre România și R.F.G.

Vineri 15 iulie 2022, în Sala Gafencu a Ministerului Afacerilor Externe, Domnul Bogdan Aurescu, ministrul de externe român și omologul german, Annalena Baerbock au susținut declarații de presă înaintea deschiderii Conferinței ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova. În cadrul declarațiilor, cei doi miniștri de externe au menționat emisiunile Romfilatelia.

În discursul său, ministrul de externe german a subliniat importanța timbrelor și a colecționării lor:

„Cred că putem fi mândri și bucuroși că sărbătorim 30 de ani de prietenie între țările noastre. Cu această ocazie a fost realizat un timbru special, cred că se află aici în sală și în orice caz înainte noi colecționam timbre, poate că acum nu se mai întâmplă, în timpul digitalizării însă mă bucur în mod deosebit pentru că această prietenie dă rezultate pentru oamenii din țările noastre, avem o prietenie nu numai la nivel de minister cu și între oamenii din țările noastre.”

 

La finalul declarațiilor, cei doi ministri de externe au dezvelit și semnat panoul filatelic dedicat de Romfilatelia evenimentului aniversar, admirând elementele filatelice speciale: emisiunea comună România-Germania, Biserica Fortificată din Biertan (2011), emisiunea 20 de ani de la semnarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa (2012) și întregurile poștale dedicate aniversării a 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie dintre România și Republica Federală Germania (2017 ), respectiv, cel dedicat aniversării a 30 de ani de la semnarea Tratatului (2022).


În cadrul Europei unite, Tratatul reprezintă fundamentul cooperării strânse politice, economice și culturale, marcate de încredere reciprocă, respect și adeziune la valorile comune, iar marca poștală va continua misiunea sa de promotor al valorilor naționale și universale, creând punți culturale și de prietenie între popoare.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook