Fest(in) pe Bulevard 2021
Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Fest(in) pe Bulevard”, eveniment teatral care are loc la Bucureşti, între 11 şi 24 octombrie 2021.
Tema de acest an a festivalului este „Criza pandemiei”, iar programul cu spectacolele selecționate urmează să fie făcut public la începutul lunii septembrie pe site-ul teatrului și pe pagina de Facebook a instituției.
În 2021, fiind un buget de austeritate, spectacolele din festival aparțin teatrelor de stat și companiilor independente din București. Participă și câteva teatre din țară, care vin în regim de turneu. Teatrul Nottara își asumă invitarea unor oameni de teatru din țară și din câteva tări învecinate (în funcție de posibilități).
Prin ediția 2021, se dorește punerea în discuţie a felului în care s-au adaptat artiștii la condițiile și restricțiile din pandemie, prin intermediul actului teatral, ca formă de artă cu cea mai mare implicare în viaţa socială. O abordare complexă, cu multiple implicații, atât în viața individului, cât și în cea a Cetății.
În acest an, „Fest(in) pe Bulevard” are 10 secțiuni distincte.
Secțiuni Fest(in) pe Bulevard 2021:
- Zilele Teatrului de pe Bulevard (Premiere în „Fest(in)”)
- Criza Pandemiei (Premiere în „Fest(in)”)
- MultiArt pentru Deținuți (ediția a XII-a), la mijlocul lunii noiembrie
- Bulevardul Comediei
- Întâlniri Teatrale – NottDependent (ediția a II-a), între 11 și 14 octombrie 2021
- Vedeta de lângă tine (în cadrul Cafenelei lui Repi)
- Lansări de carte/ expoziții
- Spectacole – lectură
- Lansarea Programului Teatrul Poesis, în parteneriat cu Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova (Premiul special al Senatului UNITER, acordat în cadrul Galei Premiilor UNITER, 2021)
- Colocvii
Programul Teatrul Poesis și secțiunea dedicată teatrelor independente se relansează.
Festivalul de Teatru „Fest(in) pe Bulevard” a fost lansat de Teatrul Nottara în anul 2013 și a avut loc în fiecare an în luna octombrie, cu excepția anului 2020, când situația pandemică a impus anularea sa. De-a lungul timpului, „Fest(in) pe Bulevard” s-a constituit într-o ofertă culturală complexă, modernă, inedită pe piaţa festivalieră din România.