18 octombrie 2018

Eric-Emmanuel Schmitt vine la Bucureşti

Celebrul scriitor și dramaturg Eric-Emmanuel Schmitt vine la București în perioada 24–26 octombrie 2018, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Național de Teatru (FNT), cu prilejul premierei spectacolului „Copilul lui Noe” (adaptare a romanului omonim, acum într-o nouă ediție, tradus de Ileana Cantuniari) și a lansării celui mai recent roman al său, „Omul care vedea dincolo de chipuri„, tradus de Liliana Donose-Samuelsson.



Miercuri, 24 octombrie 2018, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu are loc lansarea romanului „Omul care vedea dincolo de chipuri„. La eveniment participă, alături de Eric-Emmanuel Schmitt, scriitoarea și jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu, scriitorul și publicistul Cristian Pătrășconiu și Denisa Comănescu. Întâlnirea este urmată de o sesiune de autografe.

Romanul, apărut recent în seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt, la Editura Humanitas Fiction, este povestea lui Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care, trăind la limita subzistenței, supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi. Pentru poliție, el devine un martor prețios. Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc însă că timidul Augustin are un dar care îi permite să vadă dincolo de limitele percepției și deducției dintr-o anchetă. Ajutat de vocile unor prezențe inefabile, protagonistul pornește pe un drum la capătul căruia va reuși să afle răspunsuri la marile întrebări neliniștitoare și să devină un adevărat erou.

Accesul este gratuit în baza unei rezervări prin Eventbook.

Joi, 25 octombrie 2018, ora 18:00, Eric-Emmanuel Schmitt asistă la prima reprezentație a spectacolului „Copilul lui Noe”, selecționat în cadrul Festivalului Național de Teatru, o producție a Teatrului Metropolis. Adaptarea pentru scenă, traducerea și regia sunt semnate de Chris Simion-Mercurian, spectacolul bucurându-se de o distribuție excepțională: Marius Manole, Marian Râlea, Maia Morgenstern, Vlad Logigan, Alexandru Sinca și Carla Maria Teaha. Decorul este realizat de Maria Miu, iar costumele de Mirela Trăistaru.

La finalul reprezentației, publicul și reprezentanții presei sunt invitați să rămână în sală pentru a participa la un dialog cu Eric-Emmanuel Schmitt, Marina Constantinescu, directoarea Festivalului Național de Teatru, și cu întreaga echipă a spectacolului.

Romanul „Copilul lui Noe” face parte din seria de volume care alcătuiesc Ciclul invizibilului, ce s-a aflat luni întregi pe listele internaționale de bestselleruri. Acțiunea se petrece în Belgia anului 1942, într-un moment în care cel de-al Doilea Război Mondial nu își hotărâse încă învingătorii. Evreii sunt siliți să se ascundă sau să fugă, alternativa fiind lagărul nazist. Cei care nu reușesc să se salveze încearcă să-și pună copiii la adăpost. Micuțul Joseph este unul dintre acești copii. În internatul catolic unde este înscris pentru a i se pierde urma, Joseph îl întâlnește pe părintele Pons, un om a cărui misiune va fi să-l ajute pe Joseph să-și păstreze speranța și credința în existenta Binelui.

Regizoarea Chris Simion-Mercurian ne propune o poveste emoţionantă, o ţesătură cu tuşe fine ce sondează universul unui copil evreu forţat să se ascundă de invazia nazistă, care ne demonstrează că mai presus de orice religie sau etnie, există un îndemn care vorbeşte despre solidaritate şi solidarizare, despre asumarea unei reponsabilităţi pe care o avem față de semenii noştri.

Chris Simion-Mercurian mărturisește:

Eric-Emmanuel Schmitt este unul dintre autorii contemporani cu care rezonez cel mai bine. Faptul că a acceptat invitația de a vedea „Copilul lui Noe” este mai mult decât o onoare… este o bucurie. Cu atât mai mult cu cât în cariera mea acest spectacol a deschis un nou drum. Repetând în perioada chimio-terapiei, am descoperit că teatrul nu înseamnă numai pasiune, ci, în primul rând, iubire. Mulțumesc, FNT! Mulțumesc, Marina Constantinescu! Mulțumesc, Humanitas Fiction! Mulțumesc, Denisa Comănescu!

Marina Constantinescu declară:

A fost pentru mine o bucurie și o onoare să-l întâlnesc pe Eric-Emmanuel Schmitt în decembrie 2015, când a venit pentru prima oară la București, la invitația Editurii Humanitas Fiction. L-am însoțit și m-a însoțit de-a lungul orelor unei conferințe la Ateneul Român, ale unei înregistrări pentru „Nocturne”, ale unor convorbiri în doi despre viață și moarte, iubire și despărțire, despre revelație și misterul teatrului. Am promis atunci că am să-l caut când voi vedea în România un spectacol important pe un text de-al lui. Mă bucur foarte mult că după aproape 3 ani, „Copilul lui Noe” ne oferă șansa să vedem împreună cu Eric-Emmanuel Schmitt, pe o scenă bucureșteană, un spectacol important realizat după un text de-al lui.

O a doua reprezentație în cadrul FNT este programată a doua zi, 26 octombrie 2018, la ora 18:00.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook