Cei doi domni din Bruxelles
Humanitas Fiction a publicat recent „Cei doi domni din Bruxelles” de Eric-Emmanuel Schmitt, o carte despre iubirile invizibile, cele despre care nu se vorbeşte niciodată, pe care nimeni nu le va ghici, inaccesibile uneori chiar şi pentru cel care le încearcă. Deşi mereu trecute sub tăcere, aceste sentimente sunt reale; mai mult, ele alcătuiesc adevărul unui destin.
În cele cinci nuvele din volumul de faţă, modesta croitoreasă Geneviève nu bănuieşte că viaţa ei banală în cartierul popular Marolles din Bruxelles este urmărită cu sufletul la gură de un cuplu de binefăcători misterioşi care trăiesc astfel prin procură experienţele ce le sunt refuzate. Într-un orăşel din Hainaut, taciturnul doctor Heymann este mai ataşat de câinele lui ciobănesc decât de semenii săi. Fie că se află la Viena, fie la Copenhaga, între Constanze şi Georg intervine mereu umbra unui terţ. În îndepărtata Islandă, Magnus şi Alba trăiesc coşmarul pierderii unui copil, iar la Paris Séverine şi Benjamin îl trăiesc pe cel de a nu fi avut unul.
În recenzia din Le Point se spune: „Eric-Emmanuel Schmitt ne îndeamnă să nu fugim de încercările grele la care ne supune soarta, pentru că numai înfruntându-le putem afla gustul fericirii autentice. Aceste cinci nuvele au atâta forţă încât ne determină să ne privim cu înţelepciune vieţile şi să ne ferim de prejudecăţile despre dragoste. Dragostea care este firul roşu călăuzitor al scrierilor lui Schmitt.”
Eric-Emmanuel Schmitt explică: „Cu toţii trăim două vieţi, cea reperabilă prin fapte şi cea imaginară… Iată tema acestui nou volum de nuvele: vieţile virtuale care însoţesc temeiul unei vieţi reale.”
Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obţine titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, „Noaptea la Valognes”. Îi urmează „Vizitatorul”, care îi aduce consacrarea şi pentru care este distins cu trei premii Molière, „Variaţiuni enigmatice”, „Libertinul” etc. În 1994 îi apare primul roman, „Secta Egoiştilor”, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franţa şi în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De acelaşi succes răsunător se bucură şi romanele sale „Evanghelia după Pilat” (2000), „Partea celuilalt” (2001), „Pe când eram o operă de artă” (2002), precum şi eseul „Viaţa mea cu Mozart” (2005). Volumele care alcătuiesc Ciclul Invizibilului – „Milarepa” (1997), „Domnul Ibrahim şi florile din Coran” (2001), „Oscar şi Tanti Roz” (2002), „Copilul lui Noe” (2004), „Luptătorul de sumo care nu se putea îngrăşa” (2009) şi „Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată” (2012) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase ţări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a patru volume de nuvele şi povestiri: „Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri” (2006), „Visătoarea din Ostende” (2007), „Concert în memoria unui înger” (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, şi „Cei doi domni din Bruxelles” (2012). În 2008 publică romanul „Ulysse din Bagdad”, în 2011, „Femeia în faţa oglinzii”, în 2013, „Papagalii din Piaţa Arezzo” şi în 2014, „Elixirul dragostei”. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douăzeci de premii şi distincţii literare, iar în 2001 a primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărţile lui sunt traduse în peste patruzeci de limbi.
fără voturi
Încarc...