Editura Litera deschide o nouă bibliotecă urbană în Centrul Vechi
Editura Litera continuă proiectul de transformare a locurilor publice din București în biblioteci în aer liber prin deschiderea unei noi biblioteci în Piața Sfântul Anton din Centrul Vechi al capitalei. Inaugurarea are loc miercuri, 30 iulie 2014, ora 18:00, când comunitatea Hey Mărie! organizează o șezătoare adresată tinerilor ce vor să știe mai multe despre implicarea în programe de voluntariat.
În Centrul Vechi, editura Litera se alătură proiectului Tabăra Urbană, inițiat de Asociația Connections și Anton Pub. Împreună organizează seri de lectură, ateliere creative, programe de animație, demonstrații de street art, expoziții de pictură și fotografie, proiecții de film.
Editura Litera le oferă tuturor împătimiților de lectură posibilitatea de a citi și răsfoi peste 100 de cărți din oferta sa editorială: povești cu eroi și zâne sau cărți de neuitat ale copilăriei pentru cei mici, ficțiune, istorie, cărți practice și de divertisment pentru cei mari.
În parcurile Cișmigiu, Alexandru Ioan Cuza și Tineretului sunt amenajate biblioteci de unde cititorii pot împrumuta, pe parcursul unei zile, orice carte își doresc. Volumele pe care le veți regăsi în biblioteci fac parte din colecțiile consacrate ale Editurii Litera: Bestseller, Premium, Thriller, Nobel, seria de autor Alice Munro – câștigătoarea premiului Nobel pentru Literatură în anul 2013, Sănătate și nutriție, Biblioteca pentru toți copiii, Disney, Disney English, Marvel, Tom și Jerry.
Bibliotecile în aer liber fac parte din campania de încurajare a cititului pe care Editura Litera o susține cu ocazia împlinirii a 25 ani de existență.