Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor
Editura Humanitas invită pe cei interesați vineri, 1 martie 2019, ora 18:00, la librăria Humanitas din Timișoara (Strada Episcop Augustin Pacha, intrarea din strada Eugeniu de Savoya), la o întâlnire cu Ioana Pârvulescu, Smarada Vultur și Robert Șerban despre volumul „Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor” de Ioana Pârvulescu, cu desene de Mihail Coșulețu, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2018.
Ioana Pârvulescu mărturisește:
Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) și personajele lor se roagă (în ficțiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere și mai puternice li se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism. Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer și Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt și Mircea Cărtărescu și am încercat să-i citesc ca și cum aș face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate și prin câteva detalii care mi s-a părut că schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărțile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viață.
Deși rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieșit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie și cărțile din bibliotecă, fie și viețile bieților oameni, viețile eroicilor oameni care le-au scris. Precum și, iată, dialogurile lor secrete.