Ce-aveţi domnilor cu ţapul?
L-aţi «cântat» fără de scrupul!

Ion Berghia – redactor şef al revistei Dor de Basarabia – a trimis un catren, prin e-mail, colegilor epigramişti pe care-i ştia că au asemenea adrese, catren dedicat lui Valerian Lică – redactor şef şi el dar al revistei Epigrama:

Catrenele noastre
Lui Valerian Lică

Ce creezi şi ce aştepţi!
Le-nvârteşte cu izbândă,
Ca apoi să ni le vândă
Nouă – unor ţapi… deştepţi.

În horă a intrat îndată Constantin Mîndruţă – redactor şef al revistei «Ag pe rime» care a imputat celui dintâi că – împreună cu Laurenţiu Ghiţă – s-ar ţine de provocări:

Nea Berghia şi cu Ghiţă
Ispăşiră epigrama…
Au stors şi ultima viţă
Şi din „ţapi” sorbiră zeama.

Laurenţiu Ghiţă s-a considerat dator să replice:

De răspunsuri n-o să scapi,
Fi’n’că, prea adeseori
Unii-s fie numai ţapi,
Fie doar… ispăşitori!

Paulian Dumitrică, epigramist român rezident în Elveţia, intră în horă precizând:

N-am nimic de ispăşit,
Dar, cum replica se cere,
Dintre ţapi eu, negreşit,
Îi prefer pe cei de bere.

Bucureşteanul Titi Turcoiu consideră necesar să se ocupe – ca mai toţi românii – de “politica… ţapului”:

Valoros doar pentru bere
Sau căpreasca lui sorginte,
Când ajunge la putere,
Se numeşte… preşedinte!

Nae Bunduri, din Braşov, consideră – pe bună dreptate – necesar să aducă aminte că:

O izbândă, cum ne spui,
Nu găseşti – să dai cu tunul;
Ţapi „deştepţi” ar fi destui…
Păstorel a fost doar unul!

Constantin Tudorache, ca întotdeauna, sare în “horă” şi are curajul de a-şi exprima opinia privind performanţele unora dintre cei mai sus amintiţi, având grijă să dea notă mai bună braşoveanului că de… Elveţia este la adăpostul asigurat de o mie şi mai multe sute de kilometri:

Părerea mea

Foloseşte la bătaie
Poanta veche Dumitrică,
Iar din toţi, doar domnul Nae
Are-o poantă… bunicică.

Laurenţiu Ghiţă, recidivează repunând în drepturi adevărul despre unul dintre cei mai de frunte dintre epigramiştii români, Păstorel – care n-ar fi prea zăbovit pe lângă „ţapii” de bere.

Nu găsesc nicio plăcere
Să-l evoci pe Păstorel,
Unde-s ţapi, vorbim de bere.
Nu e cazu,-atunci, la el!

Valeriu Cercel consideră necesar să confirme opinia ”înainte scriitorului său”.

Să vorbim de Păstorel,
Nici eu nu pot a concepe,
Fi’n’că ţapilor, doar el
A putut să le dea ţepe!

Florea Ştefănescu, epigramist român din Germania, anticipează visele colegilor ”ţapi”:

Voi, ce beţi cu-aşa plăcere
Ţapii reci umpluţi cu bere,
Faceţi feţe rubiconde
Şi visa-veţi capre blonde.

Laurentiu Orăşanu este „impresionat” de cheltuielile ce se fac cu „ţapii” şi gândeşte la preferinţele octogenarului domn Valerian:

Văd că v-aţi strâns la „una mică”,
Şi sunt impresionat de sumă,
Dar mă gândesc că domnul Lică
Preferă ţapii… mai cu spumă.

Grig Marian Dobreanu-Pannduru îşi exprimă părerea cât priveşte “opţiunea optimă” pentru domnul Valerian:

Când zici că dintre noi, o sumă
Preferă ţapii mai cu spumă,
Ar fi normal ca domnul Lică
Să vrea mai bine… una mică!

Laurenţiu Orăşanu revine şi socoate că există o “condiţie suficientă” pentru reuşita aceluiaşi octogenar:

Mă refeream la-ntreaga foaie
La care sus-numitul Lică
O regulă mereu aplică:
Să fie mică, dar vioaie.

Nicolae Bunduri admiră luptele ce se desfăşoară între “Ţapii… din pădure” ce-i întrec pe cei ce publică în revistă:

„Ţapilor” cu coarne dure,
Soarta voastră nu e tristă,
Că vă bateţi în pădure…
Mai frumos ca în revistă!

Grig Marian Dobreanu-Pannduru îşi deplânge nereuşita tentativelor de a fi băgat în seamă de “Epigrama”:

Soarta ne e totuşi tristă
Şi durerea nu prea mică,
Noi ne-am bate şi-n revistă
Însă ne opreşte… Lică!

Nicolae Bunduri dă dreptate lui Pannduru, insinuând că în revista amintită epigramele n-ar avea loc de mulţimea interviurilor:

Ca Lică, paznic nu există,
Cu armă, sanie sau schiuri;
El nu vă lasă în revistă…
Să nu călcaţi pe interviuri!

Paulian Dumitrică pune în cârcă domnului redactor şef al “Epigramei” avariţia:

Domnul Lică,-aici e drama,
E un Domn care pretinde
Să-i dăm gratis epigrama
Însă el, avar, o vinde.

Florea Ştefănescu, din Germania, insinuează – sub forma unei întrebări retorice – că ar trebui să procedăm ca pe vremea lui Cuza:

Oare ce-o să zică
Lică Valerică
Prins la o adică
Cu ocaua mică?

Ion Diviza, de dincolo de Prut, aplaudă lupta, nu şi scorul:

Bravo lor, nu stau apatici,
Au pornit la luptă – droaie;
Unii ţapi sunt chiar simpatici,
Dar când scriu, o fac de oaie.

Tot el îşi exprimă şi o nedumerire:

Nu ştiu, moaca i-i beteagă
Sau i-i mintea năzdrăvană,
Însă capra lui cea dragă,
Când o cauţi, e vădană!

Florin Rotaru, ca de obicei, deplânge soarta masculului:

El, de ieduţ, a ţopăit prin viaţă
Şi multe-n urmă-i au oftat de dor,
Dar într-o zi, o capră mai isteaţă
L-a transformat în ţap ispăşitor.

Paulian Dumitrică avertizează de un potenţial deficit de ţapi veritbili:

Nu vorbi de iezi, la Paşte,
Că de cereri nu mai scapi,
Si-astfel, bieţii, recunoaşte!
N-or să mai ajungă ţapi.

Florin Rotaru cunoaşte “un ţap de-ăsta” care, din păcate, lipsea în povestirea “Capra cu trei iezi”:

Are vecin – un lup blănos,
Nevastă – o căpriţă bună,
Şi trei ieduţi, crescuţi frumos,
Ce urlă uneori la lună…

Dan Norea ne scrie (spune?) despre Zodia Capricornului şi deplânge soarta ţapilor ce nu au avut şansa a spori în… volum:

O să vă spun acum (de bine)
De-un Capricorn. Ce reci destine
Au ţapii. Şi fac spume albe
Că nu pot să devină… halbe!

Vasile Larco, din “Dulce târgul ieşului”, ne somează să fim „En garde!” faţă de năravuri rele dobândite încă din naştere:

Nu vreau vorba să v-o-ntorn,
(Cine poate să v-o-ntoarne?),
Eu, cum sunt un Capricorn,
Pot doar să vă iau în coarne!

Ion Diviza, curios din născare, pune o întrebare:

Lui Vasile Larco si celorlalti… încornoraţi

Capricorn ori ţap sadea,
Coarne-aveţi din vremi străbune…
Curios sunt a afla:
Cine oare vi le pune?

Vasile Vajoga insinuează precum că “Ţapii” n-au coarne din născare, ci le dobândec abia după căsătorie:

Ispăşitorul

De când s-a însurat cu Nuţa,
E „ţap”, zic cei ce vor să-l toarne,
Că se făleşte cu bărbuţa,
Dar are el şi nişte coarne…

Ovidiu Creangă, de peste mări şi ţări, unde trăieşte şi scrie, preia afirmaţia de mai sus şi îşi doreşta să fie făcut ţap de “o căpriţă durdulie”:

Văd că toţi colegii mei sunt deja ţapi

Cred că încă mai încap
Să mă fac şi eu un ţap,
Dar admit, doar de-mi daţi mie
O căpriţă durdulie.

Ion Berghia, cel care a deschis “seria comentariilor noastre” ne avertizează că nu el a dat naştere “ţapului”:

O gustaţi cu competenţă
Şi să ştiţi că-mi pare bine,
Dar uitat-aţi de esenţă –
Ţapul… dintr-o capră vine.

Paulian Dumitrică subliniază care-i diferenţa dintre ţap şi favorita lui:

Dintre-o capră si un ţap,
Cum tot omul poat’ să vadă,
Diferenţa-i şi la cap,
Dar cu mult mai mult sub coadă.

Valeriu Cercel justifică perfect de ce a avut succes alegerea temei “Ţapul”:

Când vezi ţapii, în catrene,
Cum se-mpung şi nu sunt trişti,
Zici mirându-te: măi nene,
Parc-ar fi epigramişti!

Florea Ştefănescu se arată a fi surprins de faptul că, într-o singură zi, a primit peste 30 de e-mail-uri şi încearcă a da o explicaţie:

Nu ştiam că am confraţi
Aşa mulţi şi-ncornoraţi.
Nu ştiu cum le procuraţi,
Cred că sunteţi însuraţi.

Paulian Dumitrică justifică – după opinia sa – pentru ce a dat

“Lovitura de graţie”

Vai de mine, nu mai scap,
Îmi e plin ordinatorul,
Şi, deşi urăsc omorul,
Îi dau ţapului la cap.

Ion Cuzuioc, tot de dincolo de Prut, îşi exprimă convingerea că ţapul are

Demnitate

Sunt convins că bietul ţap,
Cu mintea-i de patruped,
Se mândreşte cu-al său cap,
Nu cu creierul de ied.

Acelaşi domn doctor (uman, nu veterinar) Ion Cuzuioc îndeamnă la

Prudenţă

Când cu ţapul la plimbare
Pleci, ca omul cel voinic,
Să te uiţi şi la picioare
Să nu-i cadă hăţul mic.

Dar Grig Marian Dobreanu-Pannduru, familiarizat cu problemele ce se pot ivi în cazul unei asemenea escapade, scrie un

Epilog…

Nu că vreau să mă dau mare,
Nici pe doctor să-l învăţ.
Pleci cu ţapul la plimbare?
Ţine-l, nene, strâns de… hăţ.

Replica doctorului Ion Cuzuioc se vrea a fi un

Avertisment la vârsta respectabilă

Eu, ca doctor, îţi dau sfat,
Că te ştiu om cu talent
Şi voinic, munte bărbat:
Fii cu… hăţul mai prudent.

Ion Ruse ne comunică reuşita sa printr-o

Soluţie salvatoare

Eram la mare-ncurcătură:
De-o capră nu puteam să scap,
Dar, profitând de-o conjunctură,
Am fript-o bine… la proŢAP.

Vasile Vajoga, apropo de berea la… ţap despre care scrisese un coleg, redă un ”Dialog la brasserie” favorabil brunetelor:

– Chelner, soarta mi-e nefastă;
Berea ce-o serveşti la sondă
Văd că este foarte proastă!
– Nu vă contrazic. E… blondă!

Petru Miloş se strădue şă pledeze pentru zicala că nicio nenorocire nu vine singură:

Vecinului Daniel,
Ce-are-n curte capra moartă,
Nu-i ajung banii de miel,
Că stă-n birt c-un ţap de toartă.

Florea Ştefănescu a găsit – în fine – răspunsul unei întrebări ce-l chinuiau de multă vreme: De ce ispăşitor?

Când măgarul şi-a tuns oaia
(Spre mirarea tuturor),
Ţapul n-a-nţeles şi d-aia
A ajuns ispăşitor.

Paulian Dumitrică ne-a comunicat – din Elveţia cea bogată în iarbă bună, dar referindu-se la epigramiştii din ţara de baştină – că:

S-au pornit toţi cei ce-au coarne
Epigrama s-o răstoarne,
Numai caprele, în iarbă,
Stau cuminţi şi-şi râd în barbă.

Observaţii, contestaţii, despre orişicare viţii, se primesc la josnumiţii:
Răspunzător de selecţia textelor, primite în decursul a doar trei zile este: Laurenţiu Ghiţă (laurentiu_ghita @yahoo.co.uk)
Responsabil de prezentarea autorilor şi textelor: Gheorghe Culicovschi (culicovschigheorghe@yahoo.fr)

7 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
22 comentarii »