3 decembrie 2009

Despre schimbări

Silvia VeleaNu cred să existe vreun om care să nu-şi fi dorit, la un moment dat, să facă o schimbare în viaţa lui. Pentru unii, dorinţa a fost asemeni unei încolţiri de primăvară, au răsturnat pământul oricăror obstacole şi prejudecăţi şi şi-au împlinit chemarea lăuntrică. Alţii au nutrit-o în ascuns, i-au dat târcoale timid, până când puterea obişnuinţei sau inerţia, mult mai puternice, i-au învins. Sau, poate, n-au crezut cu adevărat în ea, fiindcă nimeni nu le-a vorbit despre lucruri pe care ei le-au simţit vag, ca o amintire îndepărtată, în sufletul lor.

Cel mai dificil atunci când vrei să faci o schimbare în viaţa ta este să-i determini pe ceilaţi, în special cei apropiaţi, să o accepte. Chiar dacă aceasta nu-i afectează cu nimic în fond, vor opune rezistenţă atâta timp cât nu vor înţelege ce anume s-a schimbat în atitudinea ta obişnuită faţă de lucrurile pe care vrei să le schimbi. Şi nici nu vor înţelege dacă, atunci când le explici, se aud de fapt pe ei înşişi, îşi aud propriile convingeri traducând cuvintele tale. În cele mai dese cazuri, nici nu vor să înţeleagă, fiindcă nu sunt pregătiţi să-şi schimbe imaginea despre ei înşişi în raport cu tine şi să accepte o nouă poziţie.

Se pare că toţi avem nevoie de ceva sau cineva care să depindă într-un fel sau altul de noi. Citeam undeva că aşa ajungem să ne folosim reciproc, pentru a ne satisface o nevoie interioară, care devine necesitate psihologică. Nevoia psihologică creează nevoia de putere, iar puterea este folosită pentru obţinerea de satisfacţii la diferite nivele ale fiinţei noastre. Iată calea către conflict şi suferinţă.

Eu cred că atunci când vrei să ţi se dăruiască sufletul cuiva, dragostea cuiva, aproape orice gest, orice lucru este un mijloc bun de a o primi. Şi, dacă e posibil, schimbările ar trebui să se facă pe nesimţite, fiind în fiecare zi mai puţin din ceea ce erai şi mai mult din ceea ce doreşti să fii, făcând tot mai puţin din ceea ce nu vrei să mai faci şi mai mult din ceea ce îţi propui să faci. Ceilalţi nu vor mai fi bulversaţi de strigătul tău de reînnoire. Poate că nu întâmplător ghioceii, cu graţia şi delicateţea lor, sunt consideraţi vestitorii primăverii. Poate că nu fără importanţă frunzele înmuguresc mai întâi. Poate că nu fără rost viaţa însăşi este un proces lent de creştere şi devenire. Toate schimbările prin care am trecut fără voia noastră ar trebui să ne înveţe ceva despre esenţa şi necesitatea schimbării.

Eseu de Silvia Velea

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook