Cloaca (Prieteni pe viață)
Teatrul Nottara anunță premiera spectacolului „Cloaca (Prieteni pe viață)” de Maria Goos, după traducerea realizată Liliana Alexandrescu, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. Din distribuție fac parte: Mihai Marinescu, Alexandru Jitea, Gabriel Răuță, Lucian Ghimiși, Macrina Bârlădeanu. Scenografia este semnată de Theodor Niculae, iar muzica originală este compusă de Andrei George Raicu. Premiera are loc pe 12 și 13 februarie 2022, de la ora 18.00, la Sala George Constantin.
Scrisă de una dintre cele mai de succes autoare dramatice și scenariste din Olanda, „Cloaca” analizează cu multă subtilitate, profunzime și înțelegere ce anume stă la bazele unei prietenii de o viață, ce îi face pe oameni să trădeze și care ar fi limitele pe care fiecare este dispus să le încalce. Există un happy-end al prieteniilor, exact ca în poveștile de dragoste? Oare orgoliile, vanitățile, goana după bani sunt mai puternice decât afecțiunea și nevoia de a te simți în siguranță alături de cei care devin o a doua familie? Pentru toate cele patru personaje masculine, „cloaca”, adică mica lor familie, pe alocuri disfuncțională, devine ultima speranță de salvare. Puși față în față cu trecutul lor și cu alegerile radicale ce le vor schimba destinul, cei patru își înțeleg mai bine propriul sine, cât de mult sunt capabili să renunțe la binele lor pentru ceilalți, iar povestea lor invită la o reflectare asupra ideii de prietenie și asupra importanței pe care grupul de apropiați îl are în viața fiecăruia.
Scrisă în 2002, piesa „Cloaca” a înregistrat un traseu spectaculos, atât în Olanda, cât și internațional: a fost piesa stagiunii 2002-2003, iar în 2004 a fost montată la faimosul Old Vic Theater în Londra, în regia lui Kevin Spacey. Adaptarea pentru televiziune a fost și ea recompensată, în 2004, cu Premiul Academiei Olandeze pentru cea mai bună dramă.
Regizorul Theodor-Cristian Popescu spune:
Montarea cu „Cloaca” de la Nottara e a doua într-un șir de propuneri în jurul raportului feminin-masculin (după „Villa Dolorosa”, la Târgu Mureș), un raport ce-mi pare intrat într-o zonă de „transformări climatice” a căror natură mă străduiesc să o înțeleg. Avem patru bărbați blocați în propriile lor vieți, lipsiți de elementul feminin, pe care nu-l mai percep și fără de care se mișcă bezmetic, egocentric, dar și extrem de fragil. Interacțiunea cu o femeie le arată ce și cum ar putea primi, dar nu văd, nu aud, nu vibrează. Deși dau semne că ar putea. Ba chiar că ar avea mare nevoie. Dar ei, ca niște băieței, încearcă să-și refacă „gașca”. Însă nici aici nu se mai întâmplă ce și cum trebuie. E masculinitatea o forță ce nu-și mai găsește spațiul de manifestare? Există o discordanță între setările cu care ne-a înzestrat specia și mediul social pe care ni l-am construit? S-a ratat, s-a pierdut undeva, ceva?
fără voturi
Încarc...