20 februarie 2013

Ce teatru pentru care public?

Vineri, 22 februarie 2013, de la ora 17:00, librăria Cărtureşti Cluj împreună cu Institutul Francez din Cluj organizează o discuţie despre publicul de teatru cu Lolita Monga, directoare a Centrului dramatic al Oceanului Indian. Cui se adresează teatrul contemporan? Prin ce fel de texte şi abordări? Care sunt modalităţile de atragere a spectatorilor către sălile de spectacole? Dacă va preocupa astfel de teme, sunteţi aşteptaţi în ceainărie. Iar sâmbătă seară aveţi ocazia să vizionati spectacolul „Paradise”, scris şi regizat de Lolita Monga, la sala studio a Academiei de Muzică.



Povestea din spectacolul „Paradise” are loc într-un vechi cartier din Insula Reunion şi vorbeşte despre raportul între generaţii, despre şomaj, urbanizare, dar şi despre spiritele celor morţi, care sunt omniprezente în viaţa cotidiană a locuitorilor reunionezi, ajutându-i pe cei vii să trăiască mai bine şi în acelaşi timp să nu uite. În ciuda acestei prezenţe morbide, „Paradise” este o piesă veselă şi poetică, cu personaje de care sfârşeşti prin a te ataşa.

Spectacolul are o durată de 90 de minute şi este prezentat cu traducere în limba română. Textul şi regia sunt semnate de Lolita Monga, asistată de Nicolas Derieux. Distribuţia este alcătuită din Gaston Dubois, Cécile Fontaine, Laurent Maurel, Raymond Xavier şi Manuela Zeziquel.

Lolita Monga povesteşte:

Era anul trecut, după ploile tropicale puternice care s‐au abătut peste insula noastră. Ieşeam dintr‐un supermarket pentru a ajunge la parcare. Se trece pe un mic pod, iar jos, dacă te apleci puțin, se pot vedea doi pereți de beton construiți pentru a canaliza râpa care deborda la fiecare ciclon.

De pe pod se aude zgomotul apei mocirloase.

Nu privesc niciodată această râpă, dar în ziua aceea, nu ştiu de ce m‐am uitat!

M‐am aplecat şi am văzut jos o tânără în rochie albă, care urca împotriva curentului.

Mergea prin apa care îi ajungea până la genunchi, în mâini avea pungi de plastic de la supermarket, o viziune suprarealistă: o tânără palidă în apa maronie şi periculoasă.

O moartă m‐am gândit, o nălucă.

Cum la noi oamenii cred în reîntoarcerea morților, pentru mine era un suflet rătăcitor. Această imagine m‐a bântuit câteva zile. Apoi am uitat‐o.

Mi‐a revenit din plin într‐o zi foarte caldă.

Împingeam un cărucior într‐un supermarket, eram la raionul de refrigerate cu o temperatură de 35° afară, eram înghețată.

Mă îndreptam spre casa de marcat când am rămas înțepenită în fața unei mici casierițe.

Era palidă şi îi era şi ei evident frig.

Nu era foarte frumoasă, dar absența expresiei ei te înfioară.

În mod bizar, casa ei era puțin frecventată.

Imediat, imaginea acestei casierițe s‐a suprapus peste cea a fetei din apa… mocirloasă.

M‐am întors acasă şi am povestit tulburarea mea familiei, “societății”. Eram afară, soarele era înțepător.

Toată lumea m‐a ascultat cu religiozitate, iar la final toți au început să mormăie, să  vorbească unii peste alții pentru a spune o mie de poveşti, poveşti despre dispăruți. Acestea se amestecau cu propriile noastre poveşti, poveştile vieților noastre, la serviciu, în cartier. Cu toții aveau o mie de enigme de rezolvat.

Era în toate acestea o bucurie, o efervescență incredibilă, fiecare îşi povestea de fapt propria viață plecând de la cei dispăruți.

«Să asculți poveştile cu fantome te face mai bun», «Oamenii nu mor decât când îi uităm», «morții care rătăcesc şi nu şi‐au găsit pacea ne ajută să ne acceptăm propriile rătăciri»…

Imagini, poveşti împărtăşite; această magie înscrisă puternic în cultura noastră din Reunion.

Din aceste momente au apărut: Solo, Sosso, Coco, Lino şi Espérance, personajele din Paradise. Un joc de 7 familii, jocuri de cuvinte, de limbaj, de tăcere, de‐a v‐ați ascunselea cu viața, având în fundal zgomotele oraşului şi ale radioului…

Mi‐am apropiat atunci scaunul de scriitor cât mai aproape de trotuar, ca o maşină gată să pornească, şi am măcinat totul în capul meu. Haita de câini se auzea de pe terenul viran din apropiere…

Născută la Saint-Denis de la Réunion, Lolita Monga este autoare, actriţă, regizoare şi directoarea Centrului dramatic al Oceanului Indian. Lucrează cu mai mulţi regizori şi autori pentru creaţie de spectacole şi stagii: Stéfano Scribani, Thierry Atlan, Dominique Boissel, le Théatre du Mouvement, Cirque Archaos, Jean Pierre Sarrazac, Jean Daniel Magnin, Paule Annen, Reynald Coulon, Philippe Adrien, Vincent Colin, Fréderic Maragnani, Jean Yves Picq, Colette Froidefont, Grégoire Caillie`s, Noëlle Renaude, Nicolas Fretel, Pascal Papini, Thomas Quillardet.

A fondat compania Acte 3 la teatrul Les Bambous din Saint-Benoit în 1992 şi a fost co-director al teatrului timp de 5 ani. Este autoarea, actriţa şi regizoarea spectacolelor companiei Acte 3 până în mai 2007, când a devenit co-directoare, alături de Pascal Papini, a Centrului Dramatic al Oceanului Indian, ulterior ocupând postul unic de directoare a acestei instituţii. Animă ateliere de teatru şi de scriere în mediul şcolar. A condus un atelier de cercetare teatrală în cadrul companiei Acte 3 cu actori profesionişti din Reunion pe tema oralitatii şi a legendelor urbane.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook