Cartea cu secrete noi
Să afli câteva „secrete” nu e un început tocmai râu de săptămână, iar dacă sunteţi interesaţi de marketing şi branding e chiar cel mai bun. Luni, 29 aprilie 2013, de la ora 19:00, la Cărtureşti Cluj se lansează cea de a doua carte a lui Dragoş Alexa, „Cartea cu secrete noi”. Prezentarea cărţii este însoţită de o discuţie cu autorul în ceainăria librăriei din Iulius Mall.
Dragoş Alexa spune:
Cartea cu secrete noi este o colecţie de articole scrise pentru cei care încă mai strâmbă din nas atunci când aud de marketing şi branding, crezând de cele mai multe ori (în calitate de antreprenori) că agenţiile şi consultanţii care oferă acest tip de servicii sunt nişte negustori de vise, de lucruri „nepalpabile”. Desi „secretele” scrise în carte sunt practice, izvorâte dintr-o experienţă palpabilă, ele nu au cum să înveţe pe cineva să facă Branding sau Marketing. Menirea textelor este alta – aceea de a te face să înţelegi, ca cititor, importanţa şi valoarea acestor acţiuni pentru afacerea ta, pentru viaţa ta de consumator, pentru activitatea ta profesională, în general.
Cartea e împărţită în 7 capitole:
– Salată sănătoasă de secrete marketing şi branding
– Câteva condimente secrete de vânzare
– Înţelege corect produsul, nevoile companiei tale şi clientii pe care îi serveşti
– Client pow(d)er
– Să înţelegem agenţiile şi consultanţii
– Ministerul de marketing
– Sfaturi bune de desert
– Proiecte din vis („give-away gift” în culori)Cartea cu secrete noi este aşadar despre marketing, branding, vânzări şi nu numai.
Dragoş Alexa are 31 de ani şi lucrează în domeniul marketingului şi al comunicării din 2002. Este licenţiat în Comunicare şi Relatii Publice (UBB), iar din 2005 este proprietarul propriei agenţii de creaţie şi branding.