Camerista din Manhattan
Începutul anului 2014 aduce și un titlu nou la Diva Universal: „Camerista din Manhattan”, o telenovelă de succes, produsă în SUA și inspirată din filmul „Camerista” („Maid în Manhattan”), din 2002, în care au jucat celebrii actori Jennifer Lopez și Ralph Fiennes. Noua telenovelă „Camerista din Manhattan” are premiera luni, 6 ianuarie 2014, la ora 16:00, la Diva Universal. De luni până vineri, la aceeași oră, va fi difuzat câte un episod.
„Camerista din Manhattan” este produsă în SUA, în limba spaniolă, filmată la Miami, New York City, Los Angeles și Mexic, având în distribuție actori apreciați și beneficiind de decoruri, costume și o echipă de cea mai bună calitate. Telenovela are 167 de episoade, care spun povestea tinerei și frumoasei Marisa Lujan (interpretată de Litzy).
Marisa Lujan a reuşit să-şi crească băiţelul, Lalo, în ciuda dificultăților și a unei vieți nu tocmai ușoare. Când lucrurile devin periculoase în orașul său natal din Mexic, Michoacan, pleacă în SUA cu fiul ei. După o perioadă petrecută în California, Marisa și Lalo se stabilesc la New York, unde ea se angajează cameristă la un hotel de lux din Manhattan. Aici îl întâlnește, ca oaspete al hotelului, pe Cristobal Parker (Eugenio Siller), care crede că Marisa este, la rândul ei, cazată aici, atunci când o vede îmbrăcată în hainele elegante ale unei cliente a hotelului. Ca și în pelicula „Camerista” („Maid in Manhattan”), începe o frumoasă – dar sinuoasă – poveste de iubire, plină de emoții, sentimente puternice, îndoieli, algeri dificile, sacrificii și pasiune.