Aripile florilor
„Aripile florilor” se intitulează cel mai nou proiect marca Romfilatelia, dedicat, așa cum sugerează și titlul metaforic, unei specii ce stârnește imaginația oamenilor, căutând parfumul florilor în dansuri multicolore și inspirându-i astfel în activitățile de zi cu zi. Fluturii, simboluri ale frumuseții delicate și efemere, sunt promovați într-un proiect filatelic special, mărcile poștale ce ilustrează aceste insecte atrăgătoare putând fi achiziționate începând de vineri, 15 aprilie 2016, de la magazinele Romfilatelia.
Nenumărate legende ne invită să descoperim taina apariției fluturilor. Potrivit uneia dintre ele, după ce a creat florile, Dumnezeu a fost rugat de unele dintre acestea să le dea aripi pentru a atinge Cerul, creând astfel fluturii în ascultarea rugii lor. O altă legendă spune că fluturii sunt de fapt îngeri cu aripi din petale de flori.
Indiferent de originea acestora, explicată științific sau prin prisma legendelor, fluturii sunt insecte care impresionează prin varietate și colorit, remarcându-se prin ciclul lor de viață neobișnuit, cu un stadiu larvar de omidă, un stadiu inactiv de pupă și o metamorfoză spectaculoasă într-o formă familiară de adult cu aripi colorate.
Patru specii de fluturi se găsesc pe mărcile poștale ale emisiunii, după cum urmează:
- Fluturele de foc al măcrișului (Lycaena dispar) este reprodus pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei și este o specie ocrotită în Uniunea Europeană, implicit și în țara noastră. Denumirea speciei se referă la disparitatea înfățișării celor două sexe: masculul arămiu metalic, iar femela gălbui-roșcat-mat pe aripa anterioară, respectiv brun-negricios pe cea posterioară;
- Albăstrelul de iarbă grasă (Scolitantides orion) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei. Utilizarea lui Orion, personaj din mitologia greacă – vânător gigant, în denumirea speciei se justifică prin folosirea unui sistem mnemotehnic de denumiri inspirate din mitologia greco-latină, potrivit căruia fluturii mari și somptuos colorați au primit nume de personaje mitologice de prim rang (Apollo, Ulise sau Ahile), în timp ce speciile mărunte au fost asociate cu personaje din păturile de jos ale societății: păstori, vânători, marinari, țărani;
- Mantia împăratului (Argynnis paphia) este un reprezentant tipic al „fluturilor de sidef” – roșcat-gălbui cu șiruri de puncte negre deasupra, iar pe dedesubt cu pete sau linii caracteristice argintii-sidefii, diferite de la o specie la alta. Inspirându-se în denumire de la zeița Afrodita (Venus, la romani) „cea argintie” (argyros, argint în greaca veche), fluturele mantia împăratului este reprodus pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei;
- Albăstrelul Argus (Plebejus argus) este una dintre cele mai comune specii dintr-un grup numit „fluturii cerului” sau „albăstrițe”. Este prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei, masculul fiind albastru-metalic, iar femela negricioasă. Denumirea științifică este o aluzie la numeroasele pete ocelare de pe fața inferioară a aripilor: Argus e un titan din mitologia greacă, remarcabil prin multitudinea de ochi (o sută!), descris ca având corpul acoperit de ochi.
În completarea celor 4 timbre ale emisiunii vin un set de 2 plicuri prima zi și un set de 4 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 de timbre, minicoala de 5 timbre+1 vinietă și blocul de 4 timbre în album filatelic.
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj de 245 de exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre ale emisiunii și setul de 2 plicuri prima zi cu ștampila prima zi aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.