25 septembrie 2019

„Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal” în turneu

Cătălin Pavel continuă turneul cu bestsellerul Humanitas „Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal„, apărut în colecția Istorie, în perioada 25 septembrie–29 octombrie 2019. Cititorii din Iași, Cluj, Brașov și București sunt așteptați să participe alături de autor și invitații săi la dezbaterile despre noua sa carte.



Andrei Pleșu spune:

În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: „Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!” Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Acum, citind cartea de față despre „Arheologia iubirii”, mi-am dat seama că – și dacă rămâneam arheolog – aș fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul și temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aș fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.

Cătălin Pavel mărturisește:

Uneori nu ne rămâne decât să reconstruim sentimentele plecând de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiție neștiințifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înțelege ce se întâmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cât de străină (sau nu) ne este o îmbrățișare anonimă din Epoca Fierului? Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie.

Programul evenimentelor

  • Iași – miercuri, 25 septembrie 2019, ora 18:00 – Librăria „Orest Tafrali”, Universitatea „Al. Ioan Cuza”, corp A, parter, bd. Carol I nr. 11 – vorbesc: Cătălin Pavel, Alexander Rubel și Bogdan Crețu
  • Cluj – joi, 10 octombrie 2019, ora 18:00 – Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, str. Constantin Daicoviciu nr. 2 – vorbesc: Cătălin Pavel, Ioana Bot, Florin Bican și Felix Marcu
  • Brașov – sâmbătă, 26 octombrie 2019 – Bookfest Brașov – Aula Universității „Transilvania”, bd. Eroilor nr. 29
  • București – marți, 29 octombrie 2019, ora 19:00 – Librăria Humanitas de la Cișmigiu, bd. Regina Elisabeta nr. 28
SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook