18 august 2009

Alain Robbe-Grillet şi Noul Roman francez

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978; articolul este semnat de Irina Mavrodin, care realizează şi un scurt portret biografic:

Alain Robbe-Grillet, scriitor francez născut pe 18 august 1922, este romancier, eseist şi autor de scenarii de film. Urmează cursurile Institutului Naţional de Agronomie din Paris, iar în 1945 obţine agregaţia de agronomie şi ocupă un post în cadrul Institutului Naţional de Statistică, până în 1948. Un an mai târziu, se consacră unor cercetări în domeniul biologiei, apoi este inginer la Institutul de fructe exotice, calitate în care călătoreşte în Maroc, Guineea, Guadelupa, Martinica. În 1953, publică romanul Les Gommes (Gumele), operă care stârneşte vii discuţii şi totodată îl consacră. În 1955, devine consilier literar la Éditions de Minuit, an când publică romanul Le Voyeur (Privitorul), urmat de La Jalousie (Jaluzeaua/Gelozia). În 1959 apare unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, Dans le labyrinthe (În labirint). În 1961 filmul lui Alain Resnais, după un scenariu al său, L’Année dernière à Marienbad (Anul trecut la Marienbad), este distins cu premiul ‚Leul de aur’ la Festivalul de la Veneţia. Este şi autorul unui important volum de eseuri, Pour un nouveau roman (Pentru un nou roman). Alături de Nathalie Sarraute şi de Michel Butor, e unul dintre creatorii ‚Noului Roman’ francez.

„Impus cu autoritate de ‚noua critică’ (de Roland Barthes mai ales) în contextul unor vii polemici suscitate de opera sa, Robbe-Grillet este considerat ‚şef’ al ‚noului roman’, deşi rolul de promotor îl deţine în mod evident Nathalie Sarraute, ale cărei romane şi eseuri devansează cu mult, în ordine cronologică, pe ale sale. E adevărat însă că opera acesteia este mai puţin exemplară ca specimen al unei scriituri ce nu se interesează decât de propriul mod de funcţionare, care nu-i decât explorare a limbajului. Pentru Robbe-Grillet, cartea trebuie să fie ‚ca şi secretată de scriitură’. Romanului de viziune esenţialistă de tip ‚tradiţional’, el îi opune, în numele unui ‚nou realism’, al unui acord necesar cu realităţile epocii contemporane, un roman de viziune existenţială, fenomenologică. Romanul nu va mai fi scris de un autor ‚omniscient’, demiurg al unui univers ordonat şi ierarhizat în virtutea legilor cauzalităţii şi ale determinismului, ci, procedând prin descrieri fenomenologice, va înainta către propriile-i semnificaţii pe măsură ce se constituie, funcţia sa nefiind, după Robbe-Grillet, de

a ilustra un adevăr sau chiar o interogaţie cunoscute dinainte, ci de a aduce pe lume interogaţii (şi, de asemenea, poate, mai târziu, răspunsuri) care nu se cunosc încă ele însele.

Autonomia acestui tip de roman în raport cu orice sistem de referinţă va duce la descoperirea unor adevăruri noi, care, la rândul lor, vor fi integrate unor sisteme de referinţă.”

„Astfel, ‚noul roman’

nu interzice – ci dimpotrivă – existenţa unei morale. Dar cel care o trăieşte este cititorul, de vreme ce el este singurul personaj viu al cărţii. (Robbe-Grillet)

O atare concepţie a romanului presupune modificări radicale ale categoriilor, consacrate prin tradiţie, de personaj, subiect, acţiune, povestire, intrigă etc., ceea ce i-a făcut pe unii critici să vorbească de o criză a genului, în timp ce alţii, dimpotrivă, afirmă înnoirea lui. Manifestată plenar prin capodoperele unor scriitori din prima jumătate a secolului (Proust, Joyce, Virginia Woolf, Kafka, Musil, Faulkner etc.), această înnoire se radicalizează, căpătând o deplină conştiinţă de sine, odată cu ‚noul roman’ (argument care serveşte unor critici tocmai pentru a descoperi în aceasta un fenomen de epigonism).”

„În romanul lui Robbe-Grillet, privirea (autorului, personajului, cititorului – acesta din urmă educat astfel a fi un cititor activ –, actul lecturii fiind unul creator, prin care cartea devine semnificantă, învestită cu tot atâtea semnificaţii câţi cititori) înregistrează lucrurile ca pe simple prezenţe (demersul descriptiv este analog cu aşa numita ‚punere între paranteze’ preconizată de Husserl), detaliind cu precizie de proces-verbal, în termeni de geometru, suprafeţe, unghiuri, forme, linii, dimensiuni, particularităţi de textură etc. Limbajul analogic este pus sub interdicţie (cel puţin teoretic, căci nu o dată el poate fi totuşi depistat în romane), prin el manifestându-se acea tendinţă a literaturii tradiţionale de a antropomorfiza universul, de a atribui ‚o inimă romantică lucrurilor’, care face imposibilă, după Robbe-Grillet, o abordare nouă şi proaspătă a realităţii.

Lucrurile sunt aici […] suprafaţa lor este curată, netedă, intactă […]. Lumea nu este nici semnificantă, nici absurdă: ea este, pur şi simplu.

Scriitorul vrea astfel să distrugă ‚vechiul mit al profunzimii sensurilor ascunse sub suprafeţele lumii fenomenologice în care trăim’, polemizând explicit (în eseuri) şi implicit (în romane) nu numai cu romanul de tip balzacian, dar şi cu romanul existenţialist al unor Camus sau Sartre.”

„Robbe-Grillet inventează astfel o nouă scriitură, derutantă la primul contact prin neutralitatea ei, prin caracterul ei ‚neliterar’ (prin raportare la conceptul tradiţional de ‚literar’, definind un stil cu ornamente supraadăugate), o scriitură de ‚gradul zero’ (Roland Barthes). Dar caracterul riguros fotometric al descrierii ar fi irelevant în sine, dacă romanul nu s-ar structura ca un ansamblu de părţi ce ‚funcţionează’ unele în raport cu celelalte, în sensul că orice modificare în dispunerea uneia dintre părţi are repercusiuni decisive asupra întregului sistem funcţional şi că fiecare parte nu este semnificativă (în toate sensurile cuvântului) în sine, ci doar în raport cu ansamblul, a cărui compoziţie ‚în abis’, sau ‚circulară’, presupune noi habitudini de lectură.”

„Tehnicile ‚redublării’ (redublarea personajului, a povestirii, a mediului spaţio-temporal), comune tuturor ‚noilor romancieri’, încearcă să abordeze realitatea sub toate aspectele ei posibile, realul şi virtualul (imaginarul) fiind în egală măsură adevărate pe planul scriiturii. Căci

realitatea nu poate apărea într-o povestire unică, ci într-o juxtapunere de povestiri nesigure (Robbe-Grillet).

Această viziune relativistă permite analogii cu descoperirile fizicii moderne (teoria cuantelor şi teoria einsteiniană a relativităţii), instituind şi în domeniul romanului, încă de la începutul secolului, o nouă modalitate de cunoaştere, specifică atât celorlalte genuri literare cât şi celorlalte arte, fapt care confirmă caracterul ei de necesitate.”

„La Robbe-Grillet descrierea minuţioasă, insistentă până la obsesia maniacală, devine fascinatorie, creând iluzia unei imobilităţi spaţio-temporale prin utilizarea unui veşnic prezent (sau a timpurilor care au aceeaşi funcţie, ca, de exemplu, perfectul compus). Anonime, timpul şi spaţiul fuzionează, timpul, imobil, se spaţializează, spaţiul se exprimă în termenii unui prezent etern, sunt spaţiul şi timpul conştiinţei, concret trăite de către aceasta. Astfel, acest roman al obiectelor nu tinde la obiectivitatea totală, ci dimpotrivă, se afirmă ca romanul unei ‚subiectivităţi totale’ (Robbe-Grillet), realitatea fiind totdeauna percepută de o conştiinţă concretă (mai corect s-ar putea vorbi, în această viziune fenomenologică, de ştergerea limitelor dintre obiectiv şi subiectiv).”

„Această nouă artă romanescă este cea a unui roman care ‚pare să se conteste pe sine însuşi’, ‚roman al unui roman care nu se face’ şi care ‚se distruge sub ochii noştri în chiar răstimpul în care pare a se construi’ (Robbe-Grillet). ‚Aventura’ pasionantă oferită cititorului nu ar fi aşadar cea a unui personaj, ci aventura scriiturii înseşi. Totuşi, aşa cum însuşi o afirmă, alte grile de lectură sunt de asemenea posibile: romanele lui Robbe-Grillet pot fi interpretate (mulţi critici au făcut-o şi mulţi cititori le citesc astfel) şi ca romane ale alienării unei lumi văzute ca labirint, în care domină sentimentul de angoasă suscitat de obsesia unei culpabilităţi generale sau de absurdul unei realităţi ininteligibile şi ameninţătoare.”