Adio, domnule Haffmann
Regizorul Felix Alexa și scenografa Andrada Chiriac revin pe scena TNB cu „Adio, domnule Haffmann”, o piesă scrisă de francezul Jean-Philippe Daguerre. Jucată cu mare succes pe scenele pariziene, „Adio, domnule Haffmann” a obținut în 2018 patru premii Molière, cea mai înaltă distincție teatrală din Franța. Primele reprezentații au loc în zilele de 19, 20, 29 și 30 mai 2021, iar premiera oficială este programată pentru zilele de 2 și 3 iunie 2021, la Sala Pictura a TNB.
O poveste din Parisul aflat sub ocupație nazistă, „Adio, domnule Haffmann” prezintă pactul neobișnuit dintre un evreu și un catolic francez, un contract moral care le va schimba destinele. Amestec de ficțiune și realitate, spectacolul este un melanj de mici istorii intime derulate pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial, o poveste care începe în 1942 și se termină în zilele noastre, având în centrul său dispariția unui tablou de Henri Matisse. Confiscat de naziști și considerat pierdut pe vecie, tabloul „Femeie șezând” s-a reîntors acasă după mai bine de 70 de ani.
Reprezentat în premieră pe țară, „Adio, domnule Haffmann” este deopotrivă o pagină de istorie și o poveste surprinzătoare de viață, o dramă cu accente comice și suspans, în interpretarea actorilor Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Alexandra Sălceanu, Emilia Popescu și Andrei Finți.
Regizorul Felix Alexa spune despre spectacol:
Cu o structură filmică și un ritm foarte bine dozat al scenelor, pendulând între dramatismul situațiilor familiale și al contextului istoric, piesa Adio, domnule Haffmann mi s-a părut ocazia perfectă pentru un exercițiu de stil și rigoare teatrală.
Am realizat, împreună cu o echipă minunată de actori, un spectacol în care mi-am propus să descopăr infinite nuanțe umane exprimate cu intensitate maximă și finețe. Observând, totodată, cu tandrețe și umor, cât de paradoxală poate deveni uneori viața, mai ales atunci când ne-o complicăm singuri.
Spectacolul nostru este despre ființe fragile aruncate în vâltoarea istoriei și a evenimentelor personale ce o iau razna.
O fragilitate ce nu exclude însă forța și curajul.
Autorul Jean Philippe-Daguerre consemnează despre piesă:
Nu sunt evreu, precizează dramaturgul, dar antisemitismul m-a tulburat de la o vârstă fragedă, încă din școală. Vizita pe care am făcut-o la Auschwitz, la 14 ani, m-a bulversat. Curajul străbunicilor mei, care au ascuns evrei în pivnița casei lor în timpul Ocupației, a fost un alt motiv pentru care am scris această poveste. E important să le amintim oamenilor despre marea istorie, dacă acest lucru le va permite să-și trăiască mai bine micile istorii și, mai ales, să nu repete greșelile care dau naștere ororii.
Din presa franceză reținem:
Reprezentată în acest moment la Teatrul Petit Montparnasse, „Adio, domnule Haffmann” este una dintre cele mai frumoase reușite ale acestui început de an. Jean-Philippe Daguerre a compus în prima sa piesă o poveste încărcată de suspans, care se petrece în spatele ușilor închise. Este oare „curajul mai tare decât frica”, așa cum vrea Haffmann să creadă? (Le Parisien, februarie 2018)
O altă calitate a spectacolului ține de onestitatea sa intelectuală. Aici nimeni nu e nici bun, nici rău, aici sunt numai ființe umane care încearcă să nu se degradeze prea mult într-un context istoric dificil, unde foarte puțini sunt eroi cu adevărat. Situația e suficient de puternică pentru a ne face să înțelegem ambiguitățile dorinței și imposibilitatea inocenței. (Le Figaro – Jean-Luc Jeener, februarie 2018)
fără voturi
Încarc...