14 mai 2015

Terorism

O piesă cu un amplu ecou internaţional, al cărei titlu îşi găseşte o dramatică rezonanţă în actualitate, jucată de o distribuţie de marcă, în viziunea regizorală a lui Felix Alexa, „Terorism” de frații Presniakov este noul spectacol care îşi aşteaptă publicul, din 15 mai 2015, în Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Claudiu Bleonț, Marius Bodochi, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Irina Movilă, Andrei Finți, Mihai Călin, Tania Popa, Mihai Calotă, Răzvan Oprea, Florentina Țilea, Rodica Ionescu, Natalia Călin, Victor Țăpeanu dau relief, în scenografia semnată de Andrada Chiriac, unor personaje comune aflate în situaţii limită…

La fel ca Ilf și Petrov, Oleg și Vladimir Presniakov scriu în tandem. Semnătura sub care publică, frații Presniakov, a devenit, rapid, „marcă înregistrată” a teatrului rusesc. Piesa „Terorism” le-a adus celebritatea internațională și onoarea de a fi cei mai jucați dramaturgi ruși după Cehov.

După premiul concursului de dramaturgie lansat de Ministerul Culturii al Federației Ruse și de Teatrul de Artă „A.P. Cehov” (MHAT), unde este imediat pusă în scenă sub conducerea regizorală a lui Kirill Serebriannikov, piesa „Terorism” cunoaşte, începând din 2003, o carieră internaţională bogată, fiind jucată din Europa (Anglia, Germania, Suedia, Polonia, Norvegia, Spania, Irlanda) până în Australia şi America.

Cu „Terorism”, regizorul Felix Alexa practică un tip de teatru aflat în priză directă cu realitatea. Ideea montării acestui text la TNB s-a născut în zilele ulterioare atentatului de la Paris împotriva revistei „Charlie Hebdo”.

De ce, brusc, devenim cu toții incontrolabili? – se întreabă unul dintre personajele cheie ale acestei piese. Răspunsul îl puteți afla într-un spectacol modern, construit pe baza unor povești de viață legate între ele. „Terorism” – o punere în scenă cu structură circulară, aidoma unei hore a terorii, în care se înlănțuie umorul sardonic, ironia, frica și absurdul existenței. O farsă apocaliptică despre eșecul lumii contemporane.

„Piesa demonstrează că nu e neapărată nevoie de cadavre, pentru ca undeva, în adâncul nostru, să murim încet sub teroarea propriei vieți cotidiene. Având, totuși, iluzia fericirii,”, crede Felix Alexa.

Prețuiți în Rusia pentru limbajul firesc, pentru dialogurile care par preluate „de pe stradă”, pentru scriitura spirituală, sarcastică, frații Presniakov examinează, cu amărăciune și haz, viața și cultura din Rusia post-sovietică.

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 14 ani.

Primele reprezentatii ale spectacolului „Terorism” au loc în datele de 15, 17 (avanpremiere), 20, 29 şi 30 mai 2015, de la ora 20:00.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook