50 de ani de la primul pas al omului pe Lună
Romfilatelia vine în întâmpinarea pasionaţilor de astrofilatelie, prin introducerea în circulaţie, joi, 11 iulie 2019, a emisiunii de mărci poștale „50 de ani de la primul pas al omului pe Lună”, disponibilă în magazinele Romfilatelia.
Visul omului a fost întotdeauna acela de a ajunge pe Lună și de a descoperi misterele astrului Pământului, scriitorul de lucrări științifico-fantastice Jules Verne fiind primul care a imaginat acest scenariu cu o deosebită acuratețe, în lucrarea „De la Pământ la Lună”. Cei care au făcut ca visul să devină realitate au fost cei din echipajul american, participanți ai programului Apollo, desfășurat între anii 1961 și 1972.
Programul Apollo a debutat cu testele rachetelor purtătoare din seria Saturn, ajungând la zboruri spațiale pilotate de echipaj uman în jurul Lunii, desfășurându-se pe o perioadă de 8 ani. Apollo 11 a reprezentat al cincilea zbor cu echipaj uman și a fost a treia călătorie spre Lună.
O rachetă Saturn V a lansat nava Apollo 11, având la bord echipajul format din Neil A. Armstrong, Michael Collins și Edwin E. „Buzz” Aldrin Jr., de la Centrul Spațial Kennedy, pe 16 iulie 1969. Modulul de comandă a purtat numele de „Columbia”, iar cel lunar, de „Eagle”, vulturul fiind simbolul Statelor Unite ale Americii.
Data de 20 iulie reprezintă o zi istorică pentru omenire, Neil Armstrong fiind primul om ce a pășit pe Lună, moment în care a spus: „Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. La câteva minute a fost urmat de către colegul de misiune, Edwin E. „Buzz” Aldrin Jr. După acest zbor cosmic, alți 10 oameni au pășit pe Lună până la sfârșitul programului Apollo, ultima misiune fiind Apollo 17.
Emisiunea de mărci poștale aniversează împlinirea a 50 de ani de la succesul misiunii Apollo 11 și este alcătuită din două timbre și o coliță nedantelată, ce înfățișează momentul istoric în care prima misiune cu echipaj uman a aselenizat, la data de 20 iulie 1969.
Cele două timbre ilustrează aspecte memorabile ale misiunii. Primul timbru cu valoarea nominală de
5 lei, înfățișează momentul în care racheta purtătoare a programului Apollo 11, Saturn V, se ridică de la sol, cu astronauții Neil A. Armstrong, Michael Collins și Edwin E. „Buzz” Aldrin Jr. la bord, la data de 16 iulie 1969 în Complexul de lansare a Centrului Spațial Kennedy 39A și o poză cu modulul lunar în care echipajul se afla, cu imaginea Terrei reflectată pe fundal.
Al doilea timbru cu valoarea nominală de 8,50 lei, îl are în prim plan pe Neil Armstrong pe Lună, aceasta fiind singura imagine în care acesta este surprins, el fiind singurul membru al echipajului care a avut o cameră foto asupra lui. În partea dreaptă a timbrului, este comemorat unul dintre părinții fondatori ai astronauticii, Hermann Oberth, alături de Wernher von Braun, un pionier vizionar al dezvoltării tehnologiei și al zborurilor rachetelor.
Colița nedantelată cu valoarea nominală de 28,50 lei îl înfățișea pe Edwin E. „Buzz” Aldrin Jr. pe Lună, fotografiat de Neil Armstrong, ipostază în care se poate observa modulul de aselenizare „Eagle”, iar în hublou se poate remarca reflexia celor trei membrii ai echipajului, în acest fel fiind imortalizați împreună pe Lună.
Emisiunea de mărci poștale este completată de 1 plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 20 timbre și minicoală de 5 timbre, 1 vignetă și coliță nedantelată.