300 de ani de relaţii culturale România – Georgia
Muzeul Național de Artă al României organizează miercuri, 9 octombrie 2019, de la ora 17:30, vernisajul expoziției „300 de ani de relaţii culturale România – Georgia”.
Cele peste trei secole de bune relaţii culturale dintre România și Georgia s-au dezvoltat în jurul a trei figuri emblematice pentru istoria celor două state: cărturarul român de origine georgiană şi mitropolit al Ţării Româneşti Antim Ivireanul, voievodul Constantin Brâncoveanu şi Vakhtang al VI-lea Bagrationi – conducătorul Georgiei de Est şi apoi regele întregii Georgii.
În anul 1709, mitropolitul Antim Ivireanul i-a oferit un sprijin nemijlocit regelui Vakhtang al VI-lea pentru înființarea la Tbilisi a primei tipografii din Georgia, dând astfel un uriaş impuls vieţii spirituale din ţara sa.
În cadrul expoziției, publicul poate admira 17 publicații realizate în această tipografie între 1709 şi 1722, incluse în prezent în patrimoniul naţional al Georgiei. Alături de acestea, sunt expuse și două obiecte din patrimoniul MNAR ce prezintă o strânsă legătură cu mitropolitul Antim Ivireanul: un epitaf donat de acesta Mănăstirii Antim din București în anul 1714 și o Evanghelie greco-română cu coperte ferecate, realizată în tipografia mitropolitului în 1693 și dăruită de domnitorul Constantin Brâncoveanu Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din București.
Din punct de vedere diplomatic, există două momente marcante în relațiile dintre cele două state. Primul dintre acestea, reprezentat de deschiderea primei Misiuni Diplomatice a Republicii Georgia la Bucureşti, a avut loc în 1919 sub conducerea unui celebru politician, Sosipatre Asatiani. Ulterior, în 1991, România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Georgiei față de fosta Uniune Sovietică. Istoria acestei colaborări diplomatice este ilustrată printr-o serie de fotografii care vin în completarea obiectelor din expoziție.
Expoziția, care are loc în perioada 9-24 octombrie 2019 în spațiul fostei Sufragerii Regale (intrarea A3, corpul central MNAR), este organizată de Ambasada Georgiei în România şi de MNAR, în colaborare cu Biblioteca Parlamentară Națională din Georgia și Universitatea de Stat din Tbilisi.
Programul de vizitare este de miercuri până duminică, în intervalul 10:00-18:00. Accesul publicului la eveniment este gratuit, iar expoziția este deschisă până la ora 17:00.