6 februarie 2017

236.000 de citate în română, 10.000 în spaniolă

Citatepedia îşi continuă drumul evolutiv, depăşind noi numere rotunde.

De această dată, chiar avem nişte numere interesante. Secţiunea în limba spaniolă a ajuns la exact 10.000 de citate. Este a treia limbă (după română şi engleză) la care contorul ajunge să aibă cel puţin 5 cifre – o performanţă remarcabilă. Meritul principal îi revine moderatorului secţiunii, Dan Costinaş. Şi pentru că îi plac numerele rotunde, celelalte secţiuni pe care le moderează au, de asemenea, un contor „rotunjor”: 1500 la catalană, câte 1000 la portugheză şi slovenă.

Volumul de date creşte, iar provocările pentru a evita cât mai mult duplicatele cresc pe măsură. În acest sens, facilitatea de găsire a citatelor similare de la Citatepedia.ro a primit o îmbunătăţire: marcarea cuvintelor care coincid. Astfel, devine mai uşor de observat prin ce se aseamănă sau prin ce diferă două citate comparate. Interesant este că această facilitate există de mai mult timp la Citatepedia.com şi este pentru prima dată când site-ul în română preia o porţiune de program de la un alt site al proiectului.

Nu uitaţi că doar până pe 15 februarie 2017 mai puteţi susţine proiectul social al Asociaţiei Culturale Citatepedia: Punem minţile la treabă!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 10 voturi
Încarc...

One thought on "236.000 de citate în română, 10.000 în spaniolă"

  1. Yorick spune:

    Felicitări generale și particulare domnului latino.
    În mod sigur, dacă era moderator pe germană, cifrele dumnealui
    nu ar fi fost atât de rotunde, ci se terminau, brusc, în 999!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook