29 octombrie 2014

Oraşe dunărene, Tulcea

Despre Tulcea, Nicolae Ariton spunea că este „un oraș și o lume aflată la granița a două universuri atât de diferite: cel al Imperiului Otoman și cel al Europei.” Acum este şi tema celei mai recente emisiuni de mărci poștale, care începând cu ziua de vineri, 31 octombrie 2014, poate fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Orase dunarene, Tulcea

Alcătuită din patru timbre, emisiunea „Oraşe dunărene, Tulcea” ilustrează patru obiective turistice incluse în patrimoniul cultural al locului, prezentând colecționarilor și publicului general un oraş „între două dealuri uscate, pietroase, pe spinarea cărora morile de vânt, puse la rând, se arată în zarea albastră a cerului ca nişte cerşetori gârboviţi, cu braţele-ntinse”, așa cum îl creiona Alexandru Vlahuţă în descrierea „României Pitoreşti”:

  • Timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei înfăţişează Monumentul Independenţei, monument ce face trimitere la eroii căzuţi în Războiul de Independenţă (1877-1878), aici găsindu-se de asemenea ruinele cetăţii Aegyssus;
  • Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei este ilustrat Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, cea mai veche instituție de învățământ liceal din județ, înființat în 1883 sub forma Gimnaziului Real de Băieți şi transformat în liceu în 1897;
  • Pe marca poștală cu valoarea nominală de 4,30 lei este ilustrată imaginea Geamiei Aziziye, cunoscută și sub numele de Geamia Sultanului Abdul Aziz, lăcaş de cult şi monument istoric inaugurat în 1863;
  • Pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei este reprezentată Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae, lăcaș de cult ce impresionează prin turlele care domină împrejurimile și prin clopotele al căror sunet învăluie orașul.

Cele patru valori ale emisiunii sunt completate de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook