23 decembrie 2013

Ce mai fac actorii din „Arcaşul”

Stephen Amell, actorul principal din serialul „Arcaşul” („Arrow„), nu este doar talentat, ci și un tip sportiv, care știe să tragă cu arcul, să se lupte sau să mânuiască sabia. Ceea ce este mai puțin știut, însă, despre interpretul lui Oliver Queen, este faptul că se pricepe și la vinuri. Atât de bine încât recent a înființat, împreună cu un bun prieten, o companie care produce și vinde vinuri în serie limitată.



La începutul anului 2013 Stephen Amell (în vârstă de 32 de ani) și prietenul său, Andrew Harding, au pus bazele companiei Nocking Point, care produce și vinde vinuri din soiuri alese, în cantități – deocamdată – reduse. Unul dintre vinurile cel mai bine vândute prin magazinul virtual al celor doi este Vigilante Red, al cărui stoc este deja epuizat. Pe lângă vinurile provenite din Walla Walla, un orășel pitoresc situat în statul Washington, din nord-vestul Statelor Unite ale Americii, magazinul virtual al lui Stephen Amell și al prietenului său mai vinde tricouri cu sigla Nocking Point şi pahare de vin.

Dacă în serial Katie Cassidy interpretează o avocată hotărâtă, care știe chiar să se și lupte, atunci când este cazul – în viața de zi cu zi, actrița de 26 de ani este pasionată de modă. Katie are propriul său blog de lifestyle: TomboyKC.com, cu informații despre modă, stil de viață, cumpărături sau călătorii. Admiratoarele actriței pot afla, prin intermediul blog-ului, ce îi place lui Katie Cassidy să poarte, care sunt tendințele sezonului în modă și frumusețe sau ce sfaturi de stil are vedeta pentru cititoare.

Katie Cassidy este cunoscută publicului și datorită rolurilor din „Gossip Girl: Intrigi la New York” şi „Supranatural”. Recent, a terminat filmările pentru „Kill for Me”, un thriller marca Independent Edge Films, despre două colege de cămin ale căror vieţi sunt date peste cap în mod neaşteptat. Joacă și în thriller-ul „The Scribbler”, ce va fi lansat în 2014, alături de Michelle Trachtenberg şi Eliza Dushku. Cassidy a mai jucat în „Monte Carlo”, „Coşmar pe Elm Street”, „Teroare în Paris”, „Black Christmas”, „Click – Zapând prin viaţă”, „The Lost” şi „Apel misterios”. Pe micul ecran, a mai apărut în rolul principal feminin din miniseria „Crime pe Insula Harper” şi în „Gossip Girl: Intrigi la New York”, „Melrose Place”, „Supranatural” şi „Al 7-lea cer”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook