Un bărbat intră în cameră
Humanitas Fiction a publicat în colecţia Raftul Denisei strălucitul roman de debut al scriitoarei Nicole Krauss, intitulat „Un bărbat intră în cameră„. Acesta a fost desemnat de ziarul Los Angeles Times „Cartea anului” în 2003. În 2010 revista The New Yorker a inclus-o pe Nicole Krauss printre cei mai buni 20 de scriitori americani sub 40 de ani. Romanele sale sunt traduse în peste 35 de limbi.
Samson Greene, un tânăr şi admirat profesor de la Columbia University, este găsit rătăcind în deşertul Nevada. Când soţia sa, Anna, soseşte la spitalul unde bărbatul este internat pentru a i se extirpa o tumoare cerebrală, descoperă că amintirile acestuia de după vârsta de doisprezece ani sunt iremediabil pierdute. Încă din primele clipe de luciditate, Samson va începe lupta cu trecutul şi, mai ales, cu un prezent în care nu se mai regăseşte. O meditaţie tulburătoare asupra pericolelor şi voluptăţilor uitării, a memoriei, istoriei personale şi a singurătăţii.
Susan Sontag spunea despre autoare: „Acest debut extrem de intens şi de inteligent o propulsează pe Nicole Krauss în linia întâi a romancierilor americani.“
Chicago Tribune remarca: „Un prim roman superb scris şi provocator din punct de vedere intelectual. Nicole Krauss are talentul extraordinar de a surprinde inexprimabilul.“
Iar The Washington Post Book World face o invitaţie irezistibilă: „O proză subtilă şi sofisticată, seducătoare prin cadenţele sale. Veţi savura fiecare pagină şi veţi aştepta cu nerăbdare următoarele cărţi ale acestei formidabile autoare.“
Nicole Krauss s-a născut în Brooklyn, în 1974, şi a crescut în Long Island. În 1992 este primită la Stanford University, unde obţine o diplomă de excelenţă în literatura engleză şi scrie poezie sub îndrumarea poetului Joseph Brodsky. În 1993 debutează ca poetă şi până în 2002 scrie în primul rând versuri, numărându-se în acel an printre finaliştii la Yale Younger Poet’s Prize; tot atunci poemele ei ajung în paginile unor prestigioase publicaţii precum Paris Review, Ploughshares şi Doubletake. În 1996 primeşte o bursă Marshall şi urmează un masterat la Oxford University, încheiat cu o disertaţie despre artistul plastic Joseph Cornell, apoi îşi desăvârşeşte studiile de istoria artei la Courtauld Institute din Londra, specializându-se în pictura olandeză, cu o teză despre Rembrandt. Primul său roman, „Un bărbat intră în cameră” („Man Walks into a Room”), apare în 2002, fiind tradus până în prezent în peste 15 ţări. În anul 2005, publică romanul „Istoria iubirii” („The History of Love”), ulterior tradus în peste 35 de limbi, pentru care primeşte William Saroyan International Prize for Writing şi Prix du Meilleur Livre Étranger (Franţa). Romanul este desemnat „Cartea anului” de site-ul Amazon.com şi se numără printre cărţile finaliste la Orange Prize for Fiction, Prix Femina Étranger şi Prix Médicis Étranger, aflându-se şi pe lista lungă a International IMPAC Dublin Literary Award 2007. Tot în 2007 prestigioasa revistă Granta o include pe Nicole Krauss printre cei mai buni tineri scriitori americani. Cel de-al treilea roman al lui Nicole Krauss, „Great House”, publicat în 2010, se bucură de un enorm succes de critică şi de public, fiind finalist la National Book Award for Fiction 2010 şi aflându-se pe lista scurtă la Orange Prize 2011.