22 martie 2019

Sfintele Paşti 2019

Paștile, sărbătoarea creștină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar și ritualuri și tradiții religioase, printre care și cea a salutului cunoscut chiar și de cei mici: „Hristos a Înviat!/Adevărat a Înviat!” Emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2019” este disponibilă începând de vineri, 22 martie 2019, în magazinele Romfilatelia din țară, precum și în magazinul nostru online.



În ultima noapte a robiei lor în Egipt, evreii au respectat porunca Domnului, jertfind un miel pe care l-au fript și l-au luat cu ei, alături de pâinea fără aluat (azimă) în timpul în care părăseau țară Faraonilor. Transformată într-o sărbătoare anuală sub numele de Pesah (din ebraică: a sări peste, a cruța, a trece), aceasta a fost respectată și de Hristos. Textele Noului Testament, cuprind în conținutul versetelor mai multe momente concrete menite să probeze afirmația anterioară.

Ultima cină pe care Iisus a mâncat-o cu ucenicii săi la Ierusalim, cu puțin timp înainte de a fi răstignit, a fost o masă de Paști. Paștile creștinilor reprezintă sărbătorirea Învierii Domnului, a treia zi după coborârea în mormânt a trupului Mântuitorului, așa cum ne rugăm în Crezul nostru: „…și a înviat a treia zi, după Scripturi…”

A treia zi era duminică, de aceea Paștile creștinesc este sărbătorit întotdeauna în zi de duminică. Prin biruința glorioasă a lui Iisus Hristos asupra morții, noi sărbătorim de Paști și Învierea Domnului dar și consecința Învierii, adică și trecerea noastră de la moarte la viață.

Referitor la data din calendar hotărâtă pentru sărbătorirea Paștilor creștinilor, Sinodul ecumenic de la Niceea din anul 325, a stabilit ca întreaga creștinătate să serbeze Paștile în prima Duminică ce urmează după luna plină a echinocțiului de primăvară, precedând Paștile iudeilor. Practica Bisericii noastre stabilește că Paștile nu poate fi sărbătorit mai devreme de 3 aprilie și obligatoriu, în zi de duminică. 

Emisiunea tematică „Sfintele Paști 2019” este compusă din două mărci poștale cu valoarea nominală de 1,50 lei fiecare și o coliță dantelată a cărei marcă poștală are valoarea nominală de 28,50 lei.

Timbrele reproduc imagini care se regăsesc în lucrările Miscelaneu de cântări bisericești avându-i ca autori pe Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului (306-314) și Grigorie Sinaitul (1255–1346), respectiv, Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Țării Românești (sec. XVII), aflate în patrimonul Bibliotecii Academiei Române.

Lucrarea reprezintă un strălucit exemplu pentru preluarea elementelor occidentale în arta miniaturistică. Preluând din elementele străine, ceea ce corespundea limbajului plastic românesc, în spiritul tradiției și viziunii artistice proprii, copistul a realizat o capodoperă a miniaturilor românești.

Mărcile poștale reproduc scenele Răstignirii și respectiv Învierii lui Iisus Hristos, imaginate în desene realizate de scriitorii și ilustratorii filelor lucrărilor amintite.

Colita dantelată a emisiunii reproduce integral imaginea filei 44 din Slujebnic unde este redată scena Răstignirii lui Iisus Hristos.

Pe plicul prima zi a emisiunii este redată letrina ornată Cina cea de Taină, iar în registrul inferior sunt ilustrate: Crucea Răstignirii, Mironosițele la mormântul gol, Învierea, Înălțarea, Sfânta Treime, a doua venire a lui Iisus, elementele fiind preluate din lucrarea menționată anterior, respectiv, Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Țării Românești (sec. XVII).

Emisiunea este completată de 1 plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoală de 8 timbre + 1 vinietă, bloc special de 2 timbre (seria dantelată a emisiunii, alături de coliţa dantelată), bloc special de 2 timbre nedantelate (seria emisiunii), coliţă dantelată și file cu format special cu timbru perforat inserate în album filatelic.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook