Sculptorul Rodin, pictând
„Sculptorul Rodin, pictând”, o operă de artă realizată de Camille Claudel la finalul secolului al XIX-lea, este lucrarea care deschide în 2017 seria de conferinţe „Opere în prim plan”. Sculptura este expusă temporar în Galeria de Artă Europeană, sala 12, sală dedicată artei moderne franceze, în perioada 1 martie – 4 iunie 2017. Prelegerea are loc, sâmbătă, 25 martie 2017, de la ora 18:00, fiind reluată miercuri, 3 mai 2017, ora 16:00.
Lucrarea expusă reprezintă punctul de plecare al conferinței „Artistul şi imaginea sinelui”, susținută de dr. Mălina Conțu, muzeograf în cadrul Secției de Artă Europeană a MNAR, care analizează această sculptură în contextul (auto)reprezentării de sine a artistului, din perspectiva mai largă a discuţiei despre statutul creatorului şi, în conexiune cu alte reprezentări similare.
Dr. Mălina Conțu explică:
În timp, profilul artistului s-a conturat treptat, prin intermediul remarcilor unor istorici, scriitori şi filozofi, dar şi prin intermediul unor imagini, portrete sau autoportrete realizate ei înşişi. Un punct culminant al acestor dezbateri/reprezentări îl constituie epoca modernă, în special a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o perioadă în care statutul artistului a dobândit un profil distinct, marcat de o personalitate pregnantă, derivată din ideologia geniului romantic. În acest context, profilul unic pe care Camille Claudel îl conferă sculptorului Auguste Rodin în această mică sculptură, unicat în lume, are un caracter aparte.
În paralel, prilejuită de expunerea sculpturii lui Camille Claudel, are loc şi o reprezentaţie de teatru dedicată vieţii şi operei sculptoriţei franceze, o punere în scenă a piesei lui Georgette Garbès Putzel intituală „Fugato Labile”, un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru IF…/DACĂ …PENTRU FEMEI. Datele acestui eveniment sunt prezentate ulterior publicului.
Înscrierea se face prin e-mail la adresa programari@art.museum.ro sau la numarul de telefon 021.3148119, iar tariful este de 15 lei sâmbătă, iar miercuri intrarea este liberă.