În 2016, revista trimestrială de umor Booklook sărbătoreşte 10 ani de existenţă. Numărul 40 este aproape. Graţie internetului, această publicaţie a căpătat o distribuţie neaşteptat de largă, în format PDF.

Cu acest prilej, am realizat un interviu cu domnul Mihai Batog-Bujeniţă, directorul publicaţiei. Sunt multe lucruri interesante – dar cel mai bine vă las să le descoperiţi singuri…

Lucian Velea: Care este povestea naşterii revistei Booklook?

Mihai Batog-Bujeniţă: În anul 2007 Cenaclul Literar Umoristic „Academia Liberă Păstorel-Iaşi” împlinea 37 de ani de existenţă şi nu avusese decât două încercări de a scoate o revistă de cenaclu soldate cu apariţia unui singur număr, foarte modest din toate punctele de vedere. Desigur condiţiile fuseseră multă vreme defavorabile unei asemenea încercări şi, cel mai probabil, vechii membri se descurajaseră în timp. Acum însă se putea vorbi altfel despre o asemenea iniţiativă, iar schimbarea conducerii cenaclului (în locul valorosului epigramist George Petrone, am fost ales preşedinte) dădea o altă perspectivă pentru împlinirea unui vis mai vechi.

Cert este că într-o şedinţă a comitetului de conducere a cenaclului, în luna ianuarie, a fost luată, nu tocmai uşor, hotărârea de a se edita o revistă care să promoveze activitatea creatoare din cenaclu. Printre alte discuţii în care calmul nu a fost deloc nota dominantă, au fost perfectate şi adoptate condiţiile apariţiei, dar şi – foarte dificil – titlul revistei. Tendinţele conservatoare se opuneau unei denumiri considerate mai puţin penetrabile în mediile umoristice, însă majoritatea a decis, iar acum, după zece ani, putem spune că în această privinţă am înregistrat o victorie deplină. În mod sigur şi datorită faptului că oamenii, în general, percep cu totul altfel acum evoluţiile absolut fireşti ale limbii, lipsindu-se de încrâncenările patriotarde ale anilor trecuţi. Am chiar o mare bucurie fiindcă sunt, cu toată modestia, „naşul” de botez al acestui copil atât de iubit nouă.

O mare problemă a oricărei publicaţii este, încă de la început, finanţarea! Ei bine, s-a dovedit cu acest prilej că umoriştii au şi capacitatea de a fi generoşi, chiar dacă nu putem vorbi, în cazul nostru, decât de oameni cu venituri foarte modeste, majoritatea fiind pensionari. Am făcut corp comun şi fiecare a donat o mică sumă lunară (în jur de trei lei) pentru a putea scoate, trimestrial, un număr de reviste care urmau să fie distribuite gratuit, membrilor cenaclului, iar o altă parte, cea mai consistentă, să fie distribuită colegilor din alte cenacluri, care la rândul lor făceau cam acelaşi lucru pentru noi (cu unele excepţii, revistele cenaclurilor se distribuie gratuit umoriştilor).

Primele numere putem spune că ne-au dezamăgit şi pe noi! Nu reuşisem să găsim o formulă satisfăcătoare pentru formă şi conţinut, în mare măsură datorită opoziţiei din interior, a unor interese de genul: îţi dau, îmi dai, şi multe altele de felul acesta, aşa cum stă bine lumii noastre în care orice realizare trebuie, obligatoriu, să fie şi un teren de dispută a micilor noastre orgolii.

Dar cred că într-un an am reuşit să depăşim cam toate greutăţile şi avem mândria că în anul următor, 2008, revista a obţinut premiul pentru cea mai bună revistă de umor dintre cele care se editau în cadrul Uniunii Epigramiştilor din România. Un gest prietenesc pe care l-am con-siderat, în primul rând, o încurajare. Cert este că revista deschisese calea unor colaborări prestigioase mai ales cu umorişti de limbă română din alte spaţii geografice.

În urma unor restructurări organizatorice, în anul 2012 a luat fiinţă Asociaţia Literară Păstorel Iaşi, iar cenaclul Academia Liberă Păstorel Iaşi, care se consideră urmaş al Academiei Libere înfiinţată în deceniul al IV-lea al secolului trecut de marii noştri înaintaşi Al.O. Teodoreanu-Păstorel, Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu şi George Topîrceanu, a devenit parte integrantă a Asociaţiei, păstrându-şi desigur personalitatea, semnele şi însemnele.

Acum însă revista trebuia să răspundă altor cerinţe care depăşeau cu mult stadiul de revistă de cenaclu. Noul statut de revistă internaţională de umor în limba română impunea noi stan-darde mai ales că acum aveam colaboratori de prestigiu din întreaga lume. Cert este că pasul calitativ în noile condiţii fusese bine pregătit de experienţele anterioare iar unele probleme dificile precum prezenţa graficienilor în revistă o rezolvasem cu bine deoarece prestigiul publicaţiei convinsese şi în acest domeniu că nu este vorba de umor facil cu rabat calitativ sau permisiv faţă de vulgaritate ori stupide atacuri la persoană.

În consecinţă, următoarele douăzeci de numere au consolidat prestigiul revistei. Pare hilar că vorbim despre aşa ceva referindu-ne la o revistă de umor, însă este foarte necesar, iar răs-pândirea sa pe trei continente este dovada cea mai bună că demersul nostru a reuşit. Lucru care se va dovedi adevărat în paginile numărului patruzeci al revistei, număr festiv la împlinirea a zece ani de existenţă, când în spaţiile special rezervate acestui scop vom întâlni aprecierile cititorilor din toată lumea.

Lucian Velea: Care sunt provocările realizării unei reviste de umor?

Mihai Batog-Bujeniţă: Multe! Nişa acestui gen de publicaţii este fatalmente restrânsă şi foarte dificil de păstrat în timp. Din păcate, oamenii, tot la modul general, pretind că au umor. Umorul însă este o funcţie a inteligenţei şi un produs cultural de excepţie al gândirii. Prin urmare, ar trebui să fim rezervaţi cu pretenţiile noastre chiar dacă pricepem o glumă sau poanta unui banc, deşi şi aici sunt necesare unele nuanţări.

Aşadar o revistă de umor trebuie să convingă un public exigent de calităţile sale. Vorbesc desigur de cititorul care nu se aşteaptă să râdă în hohote de la prima la ultima filă, ci acela care va aprecia spiritul ironic, satira sau gluma de bună calitate şi, în context, revista, în nici un caz,nu trebuie să facă rabat de la nivelul calitativ chiar dacă aceasta i-ar aduce un plus de cititori. A rezista în timp este o imensă povară pe umerii celor implicaţi în asemenea proiect. Să ne gândim doar la unele grupuri de umor pe care le apreciam în urmă cu câţiva ani iar acum nici nu mai vrem să auzim de ele. Aici intervine şi dorinţa firească a cititorului (spectatorului) de a primi mereu ceva proaspăt, inedit, surprinzător. Greu! De fapt aproape imposibil, iar evoluţia pe piaţa de profil a unor publicaţii de acest gen este, din păcate, convingătoare. Ce ar fi totuşi de făcut!? În primul rând să nu oboseşti prin insistenţa apariţiilor. În umor dozele homeopatice sunt cele mai savurate! Apoi să te menţii mereu în arealul iniţial de bun simţ şi eleganţă chiar dacă nu vei fi apreciat de orice cititor. Să-ţi formezi, pe cât posibil, un club al cititorilor, oameni care vor şti să aprecieze eforturile tale, îţi vor cere să rămâi mereu în actualitate dar să nu uiţi nici de înaintaşii din creaţiile de profil. Trebuie să te obişnuieşti cu criticile şi să le iei în seamă. Majoritatea îţi sunt folositoare!

Este nevoie de un anumit devotament faţă de publicaţie fiindcă, de regulă, nu vei avea niciodată bani pentru a plăti colaborările, iar pe cei din colegiul de redacţie nici atât. Nu vei avea prea multe satisfacţii în plan material, deoarece rentabilitatea unei reviste este mai mult o poveste sau chiar o iluzie. Deci pe lângă mândria că faci un lucru bun şi de multe ori necesar, va trebui să cam stai cu mâna adânc înfiptă în propriul buzunar. Mde, ca în orice realizare, sacrificiile sunt puţin vizibile pentru cei din jur şi chiar aşa trebuie să rămână pentru a ne feri de capcana trufiei.

Lucian Velea: Revista este cunoscută mai ales pentru distribuţia sa prin internet. Apare şi tipărită?

Mihai Batog-Bujeniţă: Revista se tipăreşte într-un tiraj modest mai mult pentru biblioteci şi alte instituţii, plus membrii Asociaţiei Păstorel. O vom tipări până când propriile posibilităţi financiare ne-o vor permite. Sperăm cât mai mult! Cert este faptul că internetul a devenit vectorul principal de răspândire a scrierilor şi este foarte bine aşa deoarece el acoperă spaţii de neconceput până acum şi ajunge la oameni despre care, rămânând la mijloacele clasice, nici nu ai fi avut idee că există.

Lucian Velea: De ce revista nu se vinde prin chioşcurile de ziare?

Mihai Batog-Bujeniţă: Suntem o Asociaţie cu statut juridic, iar vehicularea unor sume de bani este foarte strict reglementată prin lege. Ieşirea pe piaţă ar implica un departament financiar şi, deocamdată, contabili cu umor şi generozitate nu prea cunoaştem. Cine ştie însă, pe viitor…

Lucian Velea: Dincolo de umor, ce face ca o revistă de umor să aibă succes?

Mihai Batog-Bujeniţă: Voi folosi desigur un clişeu atunci când voi afirma că succesul unei publicaţii, mai ales în domeniul atât de riscant al umorului, este în directă legătură cu seriozitatea celor implicaţi actului editorial, plus respectul profund pentru cititor. Şi vorbesc despre existenţa acestor două componente la modul continuu, fără sincope sau abateri. Cititorul trebuie să aibă unele aşteptări care în niciun caz nu pot fi eludate. El ştie la ce se aşteaptă când deschide revista şi o dezamăgi-re, doar una singură, îl poate îndepărta definitiv. Şi atunci ai pierdut nu un singur cititor, ci mult mai mulţi, pentru că o critică, solitară sau nu, poate determina pierderea un număr mare de alţi posibili cititori, dar, chiar mai presus de atât, ai pierdut şi eventualul pariu făcut cu tine însuţi.

Lucian Velea: Care este secretul longevităţii unei publicaţii?

Mihai Batog-Bujeniţă: Ar fi mai multe… Aceleaşi de mai sus, la care ar trebui adăugată generozitatea colaboratorilor, efortul continuu de a găsi noi talente, de ce nu şi compromisul pe care îl faci de multe ori pentru a putea prezenta şi debutanţi în domeniu, găsirea unor graficieni, pentru că o astfel de revistă trebuie să promoveze cât mai multe forme de exprimare în domeniul umoristic, căutarea perpetuă a formei optime de prezentare şi câte şi mai câte… Marele secret rămânând însă omul cu benele şi relele sale! Atât cel care scrie, dar mai ales cel care citeşte…

Lucian Velea: Cum arată viitorul pentru Booklook?

Mihai Batog-Bujeniţă: Ne dorim, în primul rând, să rezistăm, să apărem în continuare, măcar aşa cum am făcut-o până acum, deşi, în fundul sufletului, păstrăm speranţa unei extinderi în plan geografic spre cât mai multe dintre comunităţile vorbitoare de limbă română. Trebuie să recunoaştem faptul că, în prezent, există o mare şansă pentru creaţia literară în general şi pentru cea umoristică în special. Existenţa unor foarte posibili cititori în cu totul alte spaţii geografice decât cel tradiţional reprezintă o mare provocare, dar şi o piatră de încercare. Am reuşit să facem citită revista pe multe meridiane şi paralele şi mulţumim astfel bunilor noştri prieteni care au postat-o pe diferite site-uri, precum şi prietenilor din S.U.A., Canada, Cipru, Israel, unde avem cei mai mulţi cititori, Australia, Scoţia, Germania, Austria, Olanda, Belgia, Italia, Spania şi… şi sperăm la cât mai multe ţări…

Mai dorim de asemenea ca timpul să fie îngăduitor cu noi şi să ne ajute să găsim urmaşi care să iubească la fel de mult oamenii, suficient cât să le poată dărui un zâmbet măcar odată pe trimestru ca acum.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Interviuri, Umor
3 comentarii »