Povestirile Evei Luna
Scriitoarea chiliană Isabel Allende este o povestitoare fabuloasă, ale cărei cărţi, traduse în peste treizeci de limbi, se vând în milioane de exemplare şi au devenit bestselleruri pe patru continente. Recent, la Humanitas Fiction i-a apărut cartea „Povestirile Evei Luna„, în traducerea din spaniolă a lui Radu Niciporuc.
Rolf Carle este limanul spre care a năzuit – fără s-o ştie – Eva Luna, pe când străbătea jungla amazoniană. Dragostea lor este teritoriul privilegiat unde nimeni şi nimic nu îi poate ajunge şi, la adăpostul acestei iubiri împlinite, Eva, asemenea unei Şeherezade moderne, cu harul ei de a depăna istorii pline de nostalgie, înţelepciune, umor şi dragoste, ţese o tapiserie complicată şi multicoloră, care adună laolaltă douăzeci şi trei de poveşti despre nenumăratele ipostaze ale vieţii pasionale şi violente de pe continentul sud-american. Patul celor doi îndrăgostiţi devine astfel sanctuarul unde vorbele vrăjite ale Evei evocă personaje exotice, iar istoriile lor par să se prelungească în legendă şi mit, atât de intense sunt patimile care îi macină şi faptele pe care le săvârşesc. Fie că descoperă puterea cuvintelor, ca tânăra Belisa Crepusculario, fie puterea sentimentelor sau a chemării cărnii, precum discreta, dar perversa, adolescentă Helena, aceste figuri fascinante alcătuiesc un caleidoscop magic, care-şi va prinde în mreje cititorul.
În „San Francisco Chronicle”, acest volum a fost descris ca fiind „o carte ca o poţiune magică de dragoste”.
Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. În 1982, primul său roman, „Casa spiritelor„, a avut un succes fulminant şi a devenit imediat bestseller internaţional. În anul 1984, publică „Despre dragoste şi umbră„, apoi „Eva Luna” (1987), „Povestirile Evei Luna” (1989) şi „Planul infinit” (1991). Un an mai târziu, fiica scriitoarei moare în urma unei crize de porfirie. Următoarea ei carte, „Paula” (1994), îi este dedicată. De succes se bucură şi insolitul volum „Afrodita” (1997), romanele „Fiica norocului” (1999), „Portret în sepia” (2000), precum şi volumul de memorii „Ţara mea inventată” (2003). Romanul „Zorro„, publicat în 2005, a fost deja tradus în peste treizeci de ţări. În 2006, îi apare romanul „Ines a sufletului meu”, iar în toamna lui 2007 publică volumul autobiografic „Suma zilelor”. În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters.