Plante endemice din Munții Carpați
Romfilatelia introduce în circulație miercuri, 24 august 2022, o nouă emisiune de mărci poștale cu tematica Floră, având ca subiect „Plante endemice din Munții Carpați”.
În cadrul emisiunii, alcătuite din patru timbre, patru minicoli și un plic „prima zi” a emisiunii, au fost selectate cele mai reprezentative specii, unele dintre cele mai valoroase moșteniri biologice pe care România le deține, îndeosebi prin raritatea lor, toate cele cinci specii având o distribuție limitată doar la arii montane restrânse din Carpații Estici (Orientali) și Sudici (Meridionali) sau din Munții Apuseni, neexistând nicăieri altundeva în lume.
Dianthus callizonus – Garofița Pietrei Craiului – redată pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 Lei, aparține familiei Caryophyllaceae și reprezintă un simbol al protecției naturii în România, fiind o specie perenă emblematică pentru Parcul Național Piatra Craiului, singurul masiv muntos din România (și din lume) de unde planta este cunoscută.
Saxifraga demissa – Specie perenă ce aparține familiei Saxifragaceae, este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 6,50 Lei. Este întâlnită doar în etajul subalpin și alpin al munților Bârsei (Piatra Mare, Postăvaru, Piatra Craiului), în Munții Bucegi și în Munții Ciucaș.
Astragalus roemeri – Cosacii lui Römer – redată pe timbrul cu valoarea nominală de 10 Lei, este o specie erbacee perenă aparținând familiei Fabaceae. Este o specie endemică pentru România, fiind distribuită în arii montane restrânse din Carpații Orientali (Munții Bistriței, Ceahlău și Hășmaș) și Munții Apuseni (Rezervația Naturală Scărița-Belioara din Masivul Gilău-Muntele Mare).
Silene dinarica – reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 Lei, este o specie erbacee perenă din familia Caryophyllaceae, cespitoasă, ce formeaza tufe scunde de până la 5-6 cm înălțime cu tulpini florifere târâtoare și flori adesea solitare pe fiecare ramură. Specia este endemică pentru Munții Făgăraș (partea centrală a Carpaților Sudici), nemaifiind întâlnită nicăieri altundeva în lume.
Rosa coziae – Trandafirul de Cozia – ilustrat pe plicul „prima zi” a emisiunii, este o specie perenă lemnoasă aparținând familiei Rosaceae și un simbol al Parcului Național Cozia.
Romfilatelia mulțumește domnului dr. Bogdan-Iuliu Hurdu, din cadrul Institutului de Cercetări Biologice Cluj-Napoca, pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Pentru informații suplimentare, puteți contacta Biroul Relații Publice: Tel: 021 / 336 93 92, pr@romfilatelia.ro