12 decembrie 2016

Parfum… de colecţie

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Artmark şi Fundaţia Polaris organizează vernisajul expoziţiei „Parfum… de colecţie”, un eveniment de excepţie din seria „Camera Colecţionarului”. Vernisajul are loc miercuri, 14 decembrie 2016, ora 18:00, în cadrul Galeriei Naţionale a Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezenţa domnului Lucian Nastasă-Kovács, manager la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, una dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale cu profil artistic din România, nominalizat în anul 1997 pentru Premiul Muzeului European al Anului – EMYA, a doamnei Adina Renţea, director Pavilionul Muzeal Artmark, a domnului prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, preşedintele Senatului Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, şi a doamnei Cristina Petruţ, vicepreşedinte Fundaţia Polaris, partenerul evenimentului.

afis-expozitie

În premieră pentru piaţa de artă din România, Artmark a demarat în luna iulie 2016, la Muzeul de Artă Constanţa, proiectul intitulat „Camera Colecţionarului”, care a reunit, în exclusivitate, pe simeza unui muzeu, tablouri dintr-o colecţie privată. Pentru prima dată în cadrul unui proiect cultural, un colecţionar şi-a expus public achiziţiile în materie de artă.

Expoziţia „Parfum… de colecţie” face parte din proiectul „Camera Colecţionarului” şi oferă publicului ocazia de a admira, timp de trei luni, din fondul privat a doi colecţionari români, lucrări de patrimoniu semnate de nume mari ale plasticii româneşti, precum: Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba etc. Cea mai mare parte din operele de artă prezente în expoziţie nu au fost expuse niciodată public.

Lucrările evidenţiază cu precădere geniul artistic românesc, între tradiţionalism şi inovaţie, tematica expoziţiei îmbrăţişând unele dintre cele mai frumoase teme din arta plastică dintotdeauna: florile, portretul şi peisajul.

Această tematică diversă şi colorată exprimă preferinţele şi gusturile eclectice ale celor doi colecţionari, ale căror colecţii s-au născut din dragostea pentru frumos, lumină, culoare şi s-au dezvoltat din pasiune, vizite la muzee, lecturi biografice ale marilor maeştri sau din propriile încercări artistice.

Expoziţia „Parfum… de colecţie” este deschisă în perioada 14 decembrie 2016 – 5 martie 2017, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

frumoasa-florareasa

„Frumoasa florăreasă” de Nicolae Vermont
SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook