2 mai 2012

Numai tată să nu fii!

„Numai tată să nu fii!” („Parenthood”) este un serial inspirat de filmul de succes cu acelaşi nume. Producţia, reimaginată şi actualizată, prezintă publicului numeroasa și colorata familie Braverman. Premiera primului sezon este programată la Diva Universal în data de 7 mai 2012, la ora 21:00, iar episoadele noi vor fi difuzate în fiecare zi de luni.



La începutul primului sezon în centrul atenției este Sarah Braverman (interpretată de Lauren Graham, cunoscută și îndrăgită de publicul din România datorită rolului său din „Fetele Gilmore”). Ea este o mamă singură, strâmtorată din punct de vedere financiar, care îşi părăseşte apartamentul din Fresno, pentru a se muta acasă în Berkeley, împreună cu cei doi copii ai săi Amber (interpretată de Mae Whitman) şi Drew (interpretat de Miles Heizer), pentru a fi mai aproape de familie.

Acasă, Sarah este întâmpinată de tatăl ei, Zeek (interpretat de Craig T. Nelson din „Family Stone” și „Coach”) şi de mama sa, Camille (Bonnie Bedelia, „Heart Like a Wheel”). Sora lui Sarah, Julia (Erika Christensen, „Traffic”), este un avocat corporatist de succes, care încearcă, împreună cu soţul şomer, Joel (Sam Jaeger, „Eli Stone”), să îmbine slujba cu responsabilităţile de părinte. Crosby (Dax Shepard, „Baby Mama”), fratele mai mic al lui Sarah, este forțat să se conformeze brusc cu necesitatea asumării responsabilităţii de adult. Adam (Peter Krause, „Six Feet Under”), cel mai mare frate din familia Braverman, trebuie să depăşească prejudecățile referitoare la o familie normală. Cu toate că fiecare membru al familiei are propria viaţă de care trebuie să se îngrijească, reuniunea lor îi ajută să se adune şi să se concentreze pentru a face faţă provocărilor zilnice pe care familiile le întâmpină atunci când creşterea copiilor devine o prioritate. Chiar și părinții au nevoie de îndrumare!

Echipa

Peter Krause interpretează rolul lui Adam Braverman. Adam este primul născut al familiei Braverman, şi persoana care păstrează unită această familie numeroasă şi colorată. Adam este director executiv la o companie de încălţăminte şi vestimentaţie, mereu suprasolicitat la munca; însă cea mai mare provocare pentru el este acasa, încercând să-i crească împreună cu soţia sa, Kristina, pe baieţelul lor de opt ani care sufera de sindromul Asperger şi pe fiica lor adolescentă, Haddie.

Originar din Minneapolis, Minnesota, Peter Krause este cunoscut pentru serialul produs de HBO, „Six Feet Under”, unde a interpretat rolul lui Nate Fisher. Krause a început să cocheteze cu actoria din liceu, şi, deşi a început facultatea de medicina la Gustavus Aldophus College, din St. Peter, Minnesota, este licenţiat în literatură engleză. Dupa facultate s-a decis sa joace în piese de teatru, având un masterat în arte la Facultatea din New York, unde a jucat în producţii ca „Macbeth”, „Uncle Vanya” şi „Arms and the Man”.

La două luni după absolvire, Peter Krause şi-a facut debutul ca actor permanent în serialul de succes al lui Carol Burnett, „Carol and Company” şi apoi a jucat în serialul „Cybill”. A devenit cunoscut pentru rolul lui Casey McCall din „Sports Night”.

Peter Krause a fost nominalizat la trei premii Emmy, două Globuri de Aur şi două premii SAG pentru interpretarea din „Six Feet Under”.

În 2004 şi-a facut debutul pe Broadway, în piesa lui Arthur Miller „After the Fall” în regia lui Michael Mayer. A jucat în filmul „We Don’t Live Here Anymore” alături de Naomi Watts şi Mark Ruffalo.

Recent, Krause a jucat în „Dirty Sexy Money” produs de ABC, în miniseria „The Lost Room” produs de Syfy şi în filmul independent „Civic Duty”

Lauren Graham interpretează rolul lui Sarah Braverman, a doua născută în familia Braverman, care se mută în casa părinţilor, cu cei doi copii adolescenţi ai săi, Amber si Drew.

Recent, Graham a jucat rolul lui Miss Adelaide în musicalul comedie „Guys & Dolls” jucat pe Broadway. In ultimul an, Graham a jucat în filmul „The Answer Man” alături de Jeff Daniels ,care a avut premiera la Festivalul de Film Sundance în 2009, şi în filmul apreciat de critici „Flash of Genius” alături de Greg Kinnear.

Lauren Graham a fost apreciată de critici pentru interpretarea lui Lorelai Gilmore din serialul „Fetele Gilmore”, serial la care a fost producător al ultimului sezon. Pentru munca depusă pentru serial, Graham a fost nominalizată la Globul de Aur pentru „Best Actress in a Drama Series” , la premiul ” Two Screen Actors Guild” pentru „Outstanding Female Actor in a Drama Series” şi a primit două premii „Television Critics Association” pentru „Individual Achievement in Drama and Comedy”. Mai mult, a câştigat două premii „Teen Choice”, un premiu din partea Viewers for Quality Television şi a fost numită „Champion of Choice” pentru rolurile ei de către Planned Parenthood.

Graham a jucat în filme precum: blockbusterul „Evan Almighty” marca Universal, alături de Steve Carell, „Because I Said So” alături de Diane Keaton şi Mandy Moore, „Bad Santa” alături de Billy Bob Thornton, „The Pacifier,” „Birds of America,” alături de Matthew Perry, care a avut premiera la festivalul de film Sundance in 2008, „The Amateurs” alaturi de Jeff Bridges,”Nightwatch” şi „One True Thing” alături de Renee Zellweger şi Meryl Streep. În 2002, Graham a jucat în comedia din 1929, „Once in a Lifetime”, la festivalul The Williamstown Theatre.

Graham deţine o diploma în literaura engleză de la Barnard College şi licenţa în Arte de la SMU Meadows School of The Arts.

Dax Shepard interpreteaza rolul lui Crosby Braverman, un solitar fermecător care îşi iroseşte viaţa. Iubita lui, Katie (Marguerite Moreau), îl obligă să se aşeze la casa lor şi să formeze o familie, însă intervine ceva important între ei când o fosta iubită a acestuia se întoarce.

Dax Shepard a devenit repede unul dintre cei mai bine văzuţi comici de la Hollywood, datorită rolurilor din filme, activităţii în televiziune şi interpretării unor voci din desene animate. Shepard şi-a facut debutul în televiziune în emisiunea de farse marca MTV, „Punk’d”, pentru care a primit o nominalizare Teen Choice Award nomination în 2003. A mai avut roluri episodice în „My Name is Earl,” „The Naked Trucker and T-Bone Show,” „Life with Bonnie” şi a interpretat voci în „King of the Hill” şi „Robot Chicken.”

Dax Shepard a jucat în următoarele filme: „Baby Mama” alături de Amy Poehler şi Tina Fey, „Zathura” în regia lui Jon Favreau, „Idiocracy” regizat de Mike Judge, „Let’s Go to Prison” alături de Will Arnett, „Employee of the Month” şi „Without a Paddle.”

Recent a jucat în comedia de familie „Old Dogs” alături de Robin Williams şi John Travolta, şi în comedia romantică „When in Rome”alături de Kristen Bell, Will Arnett, Danny DeVito şi Jon Heder.

S-a născut şi a crescut in Michigan. Dax Shepard a absolvit magna cum laude de la UCLA în antropologie.

Joy Bryant interpretează rolul lui Jasmine Trussell, o mama singură şi fosta iubita a lui Crosby.

Joy Bryant a facut o tranziţie impresionantă de la modeling la actorie. În 2002, a avut primul rol în filmul lui Denzel Washington, „Antwone Fisher”, care a primit laude din partea criticilor şi a publicului. Recent a jucat în comedia produsă de Universal, „Welcome Home Roscoe Jenkins”, alături de Martin Lawrence, James Earl Jones şi Mike Epps. În 2006, Bryant a jucat în filmul produs de Weinstein Company, „Bobby” , scris şi regizat de Emilio Estevez. Filmul urmăreşte ziua anterioară asasinării lui Bobby Kennedy, şi a avut parte de o distribuţie de zile mari: Anthony Hopkins, Sharon Stone, Demi Moore şi William H. Macy.

În 2005, Bryant a jucat în filmul produs de Jim Sheridan, „Get Rich or Die Tryin’”, bazat pe fapte din viaţa rapperului 50 Cent, care apare şi el în film. Deasemenea, a jucat în thrillerul produs de Universal, „The Skeleton Key”, alături de Kate Hudson, Peter Skaarsgard şi John Hurt. În acelaşi an, Bryant joacă în filmul independent, „London”, regizat de Hunter Richards. Distribuţia a fost alcătuită din Jessica Biel, Jason Statham şi Chris Evans. În 2004, a jucat în filmul de aventură şi dramă produs de El Camino Pictures, “Haven”. Filmul i-a avut protagonişti pe Bill Paxton şi Orlando Bloom şi urmăreşte povestea a doi oameni de afaceri care zboară spre insulele Cayman ca să scape de procurori federali. „Haven” a fost prezentat la festivalul internaţional de film din Toronto în 2004. . În acelaşi an, Bryant a jucat în filmul „Three Way Split”. „Three Way Split” este un film noir thriller, bazat pe romanul scandalos din 1963 al lui Gil Brewer, „Wild to Possess”, despre crima, răpire, şantaj şi decepţii sexuale. Bryant a jucat alături de Gina Gershon, Dwight Yoakam, Ali Larter şi Desmond Harrington în filmul independent produs de Hyperion Pictures. În 2004, Bryant a jucat în filmul „Badasssss!” în regia lui Mario Van Peebles, alături de Nia Long şi David Alan Grier. Filmul, cumpărat de Sony Pictures Classics, a primit recenzii extraordinar de bune, la Festivalul de film Sundance din 2004. In decembrie 2003, Bryant a jucat alături de Jessica Alba şi Mekhi Phifer în producţia Universal Pictures regizată de Bille Woodruff, „Honey”. Bryant a interpretat rolul celei mai bune prietene a unei dansatoare (Alba) care îşi îndeplineşte visul de a deveni coreograf după ce se confruntă cu piedici neaşteptate.

Joy Bryant a jucat rolul principal feminin în debutul regizoral al lui Denzel Wasington, „Antwone Fisher”, în 2002. Bryant a jucat rolul iubitei personajului principal, interpretat de Derek Luke, care îl ajută pe acesta să uite de trecutul dureros. Filmul produs de Fox Searchlight Picture, scris de Antwone Fisher, se bazează pe experienţa de viaţă a acestuia. Bryant si-a facut debutul actoricesc în producţia MTV „Carmen-The Hip Opera” , alături de Beyonce şi Mekhi Phifer, fiind urmat de un rol mic în comedia produsă de Warner Brothers în care au jucat Eddie Murphy şi Rober DeNiro.

În timp ce învaţă la universitatea Yale, Bryant a fost descoperită de agenţia de modele Next Models Management. Timp de câţiva ani, Bryant a urmat cariera de model în Paris, unde a semnat un contract exclusiv cu Tommy Hilfiger. Bryant continuă cariera de model şi de actriţă; apare în campanii pentru Victoria Secret şi GAP în 2003.

S-a născut şi a crescut în South Bronx şi a frecventat liceul Westminster din Connecticut cu bursa completă. Sprijină programul „A Better Chance Public School Program” al organizaţiei Fieldstone Enrichment, care ajută copiii defavorizaţi talentaţi să-şi mărească oportunităţile academice.

Max Burkholder interpretează rolul lui Max Braverman, fiul de opt ani al Kristinei şi Adam, în noul serial „Numai tată să nu fii!”. Dragalaş şi capricios, însă alienat din punct de vedere emoţional, Max Braverman a fost de curând diagnosticat cu sindromul Asperger.

Max Burkholder şi-a început cariera în divertisment la o vârstă foarte fragedă şi continuă să strălucească ca actor talentat, interpretând voci pentru filme şi reclame TV. În 2004, la vârsta de şapte ani, Burkholder a fost nominalizat la premiul Young Artist pentru interpretarea din filmul „Daddy Day Care”.

Max Burkholder a jucat în filme precum „Daddy Day Care” alături de Eddie Murphy, „The Rainbow Tribe,” „Love for Rent,” „Friends with Money” şi „Fathers and Sons.” Burkholder a interpretat vocile personajelor din filme şi seriale precum „The Land Before Time”, „My Friends Tigger and Pooh”, „Family Guy”, „Fly Me to the Moon”, „Princess Stories”, „Red Bull,” şi „Arthur’s Lost Pet”. Burkholder a apărut în seriale de televiziune precum „Private Practice”, „Grey’s Anatomy”, „Brothers & Sisters”, „In Treatment,” „CSI Miami”,”CSI NY”, „The Suite Life of Zack and Cody”. A jucat în filmul produs de Hallmark, „Points of Entry” şi a jucat un rol stabil în serialul „Commando Nanny”.

Burkholder joacă baschet, tennis, face karate, face înot şi cântă la pian. Adoră animalele şi să se joace jocuri video.

Erika Christensen interpretează rolul Juliei Braverman, cea mai mică din familie şi „copilul de aur” al părinţilor. Julia pare că are totul: frumuseţe, inteligenţă, dragoste şi o carieră de succes. Julia este un avocat de succes la o firmă de top, în timp ce soţul ei iubitor, Joel (Sam Jaeger), stă acasă şi are grija de fiica lor, Sydney.

Erika Christensesn este o actriţă talentată şi căutată de la Hollywood. Recent Christensen a jucat în drama „Veronika Decides to Die”, alături de Jonathan Tucker şi Sarah Michelle Gellar, în regia lui Emily Young. Filmul urmăreşte drama unei femei, care după o încercare eşuată de sinucidere află ca mai are doar o saptămână de trăit. Christensen a jucat în filmul regizat de Andrew Jenkins, „How to Rob a Bank”, alături de Nick Stahl şi în debutul regizoral al lui Kevin Connolly, „The Gardener of Eden” , alături de Lukas Haas şi Giovanni Ribisi.

Erika Christensen a uimit publicul cu interpretarea fetei dependentă de droguri a lui Michael Douglas , din filmul „Traffic” câştigător al unui Oscar şi Glob de Aur. Împreună cu distribuţia, a primit un premiu Screen Actors Guild pentru „Outstanding Performance by the Cast of a Theatrical Motion Picture”. Christensen a câştigat un premiu MTV pentru „Breakthrough Female Performance” la Gala Premiilor MTV din 2001. Christensen a jucat în filmul de mare succes „Flight Plan” în regia lui Robert Cshwentke, alături de Jodie Foster şi Peter Sarsgaard. Christensen a mai jucat şi în laudatul film regizat de Mike Binder, „The Upside of Anger”, alături de Kevin Costner, Joan Allen, Evan Rachel Wood, Keri Russell si Alicia Witt. Apoi a jucat în thrillerul în regia lui John Polson, „Swimfan” , alături de Jesse Bradford. Mai mult, a jucat in „The Perfect Score” regizat de Brian Robbins, alături de Scarlett Johansson şi în „The Banger Sisters”, regizat de Bob Dolman, alături de Susan Sarandon şi Goldie Hawn.

Pe micul ecran, este văzută în serialul tv „6 Degrees” regizat de J.J Adams, alături de Hope Davis, Jay Hernandez, Bridget Moynahan, şi Campbell Scott. Christensen a primit premiul Spirit din cadrul Premiilor Annual Diversity, în 2004, ca urmare a rolurilor diverite pe care le-a interpretat în carieră.

Miles Heizer interpretează rolul lui Drew Holt în noul serial „Numai tată să nu fii!”. Fiul cel mic al Sarei, Drew este un băiat emotiv, care are nevoie de un exemplu masculin în viaţă şi de intimitate.

Miles Heizer şi-a început cariera actoricească în seriale de televiziune precum „CSI Miami” şi „Ghost Whisperer,” „Shark,” „Bones” , „Private Practice” , „ER.”

În 2007, Heizer a jucat în primul său film, „Rails and Ties”, alături de Kevin Bacon şi Marcia Gay Harden. „Rails and Ties” a fost debutul regizoral al lui Alison Eastwood.

Sam Jaeger interpretează rolul lui Joel Graham, soţul arătos şi fidel al Juliei (Erika Christensen), care stă acasă cu fetiţa lor.

Rolurile alese şi talentul lui Jaeger l-au transformat într-o mare vedeta la Hollywood. Recent, Jaeger a jucat în al doilea sezon al serialului de televiziune „Eli Stone”. Jaeger a interpretat rolul lui Dennis în filmul artistic „Catch & Release”, alături de Jennifer Garner şi Kevin Smith. Jaeger a jucat în filmul biografic „The Riverman” , alături de Carey Elwes şi Bruce Greenwood, în hitul indy „Lucky Number Slevin”, alături de Bruce Willis şi Josh Hartnett. „Slevin” a fost ecranizat la festivalul de film Sundance în 2006 şi a fost un succes naţional.

Recent, Jaeger a terminat producţia debutului regizoral, „Take Me Home” în care a jucat alături de Amber Jaeger, Victor Garber şi Bree Turner.

Sam Jaeger şi-a început cariera actoricească în New York în timp ce mergea la facultate. Acesta a primit rolul de personj episodic în serialul „Law & Order”. Înante de a se muta în Los Angeles, a jucat timp de câteva sezoane teatru în New York. Odată ajuns în Los Angeles, a primit dou roluri: în „Traffic” şi „Behind Enemy Lines.” După aceste roluri, a primit un rol important în”Hart’s War”produs de MGM, alături de Bruce Willis şi Collin Farrel. În următorii ani, Jaeger şi-a facut un CV impresionant, cu roluri în seriale de succes precum: „ER,” „CSI,” „The West Wing,” „NYPD Blue,” „Scrubs,” „That’s Life” şi „Girls Club”.

Pe lângă munca în televiziune şi film, Jaeger este co-scenaristul şi co-producătorul a două filme de scurt metraj. „Quiz Bowl” a atras atenţia actriţei Kate Bosworth care a acceptat să joace în următorul scurt metraj, „Advantage Hart”. „Hart” a avut premiera la festivalul de film Sundance şi s-a aflat în circuitul festivalului.

Sam Jaeger este un umanitar înflăcărat, şi susţine protejarea mediului.

Monica Potter interpretează rolul Kristinei Braverman. Căsătorită cu iubitul din liceu, Adam (Peter Krause), aceasta este un membru important al familiei Braverman; ca orice mama se confruntă cu greutatea de a creşte doi copii.

Monica Potter s-a născut în Cleveland, Ohio şi mai are trei surori. La vârsta de doisprezece ani, şi-a început cariera de model şi a apărut în reclame. În 1994, Potter s-a mutat în Los Angeles , unde şi-a început cariera în televiziune în serialul „The Young and the Restless”, în rolul lui Sharon Abbot.

De atunci, Abbot a jucat în câteva filme populare alături de actori celebri de la Hollywood precum Nicolas Cage în „Con Air” şi „Patch Adams” ,alături de Robin Williams. În 1999, Potter a pozat pentru coperta revistei Vanity Fair, împreuna cu celebrităţi precum Sarah Polley, Giovanni Ribisi şi Adrien Brody.

În 2001, Potter a jucat alături de Freddie Prinze Jr. în comedia romatică „Head Over Heels” şi alături de Morgan Freeman în thrillerul „Along Came a Spider”. Potter a jucat personajul principal în filmul „I’m With Lucy”, alături de David Boreanz şi în filmul horror bine cunoscut „Saw”. Potter s-a întors în televiziune în serialul american „Reversible Errors” şi a fost nominalizată pentru un premiu SAG , „Outstanding Performance ” pentru munca depusă pentru serialul „Boston Legal”.

Recent, Monica Potter a jucat în comedia „Lower Learning” , alături de Jason Biggs şi Eva Longoria Parker. A jucat şi în serialul de televiziune „Trust Me”. Cel mai nou film, „Last House on the Left” în care a jucat alături de Sara Paxton, a avut premiera în martie 2009.

Savannah Paige Rae interpreteaza rolul lui Sydney Graham, fiica adorabilă a Juliei şi a lui Joel, în vârstă de cinci ani. Se află la acea vârstă a cunoaşterii lumii exterioare. Deoarece tatăl are grija de ea acasă, Sydney devine din ce în ce mai mult ‘fata lu’ tata’, ceea ce o face pe Julia să dorească să petreacă mai mult timp cu fetiţa ei.

Savannah Paige Rae s-a născut în Florida, unde şi-a început cariera la vârsta de trei ani. Rae îi multumeşte surorii ei mai mari, Emily Rae, tot o actriţă de succes, pentru că i-a stârnit curiozitatea pentru actorie. După ce s-a mutat în California, a jucat mai multe roluri în reclame pentru firme precum Rice Krispies, State Farm, Bounty şi o reclamă pentru Kraft, regizată de Peggy Sirato.

Prima audiţie pentru un serial tv a fost pentru „House”. Dupa ce şi-a petrecut ziua pe platoul de filmare, i-a plăcut atât de mult încât a continuat să meargă la audiţii pentru roluri în televiziune. O puteţi recunoaşte din reclama la AT&T, ca fetiţa care i-a pus tatălui ei în servietă o maimuţică de pluş. În scurt timp, a primit un rol în filmul “Phoenix Falling”. A mai apărut în “My Best Friend’s Girl” şi în “Jimmy Kimmel Live” unde a „supravieţuit” după ce Jimmy Kimmel s-a aşezat pe ea.

Savannah Paige Rae doar ce a terminat filmările pentru filmul “Date Night”, în regia lui Shawn Levy, în care joacă rolul fetiţei neastâmpărate a lui Steve Carell (“The Office”) şi a lui Tina Fey (“30 Rock”). Cei doi pleacă la o cină în oraş şi o lasă pe fetiţă în grija lui Leighton Meister (“Gossip Girl”), care joacă rolul de dădacă.

Savannah Paige Rae are o imaginaţie bogată şi are un Pixie Club împreună cu sora şi prietenele ei. După amiaza îi place să se joace în copacul din spatele casei, Pizie Hollow. Rae este iubitoare, perspicace şi are simţul umorului. Îi place să cânte, în special melodii din „Wicked” şi să-şi petreacă timpul cu familia, mai ales în seara de jocuri.

Distribuţia din „Numai tată să nu fii!” este ca o a doua familie pentru Savannah, care s-a apropiat de mama (Erica Christensen) şi tata (Sam Jaeger). Savannah îl consideră pe Dax Shepard foarte amuzant. Scenele ei preferate din serial sunt când toată familia Braverman se uneşte.

Sarah Ramos interpretează rolul lui Haddie Braverman în noul serial „Numai tată să nu fii!”. Haddie este fiica lui Adam şi Kristina, o adolescentă care-şi ascultă părinţii pentru a compensa atenţia primită de fratele ei. Aceasta ia note mari la şcoală şi este cuminte acasă. Însă, această dorinţă de a face totul perfect începe să-i dea viaţa peste cap.

Sarah Ramos şi-a început cariera actoricească la o vârstă fragedă şi a apărut în numeroase reclame TV, însă a căpătat mai multa atenţie cu rolul lui Patty Pryor din serialul marca NBC, „American Dreams”. Acest rol i-a adus premiul „Best Actress in a TV Drama” în 2003 din partea Women’s Image Network Award (WIN) şi numeroase nominalizări pentru interpretările ei actoriceşti din partea Young Artists Awards .

Ramos a mai jucat în seriale precum „Lie to Me,” „Ghost Whisperer,” „Without a Trace,” „Law & Order,” „Close to Home,” „Scrubs” şi „Wizards of Waverly Place.” Ramos a avut un personaj în drama de familie „Runaway”.

Mae Whitman interpretează rolul lui Amber Holt, un copil rebel şi încăpăţânat, fiind interesată numai de prietenul ei, star rock în devenire. Sarah nu doreşte ca Amber să facă aceleaşi greşeli pe care ea le-a facut cu ani în urmă. Amber doreşte să o ia de la început împreună cu mama ei. Din păcate, reputaţia de copil problemă o urmăreşte, iar trecutul nu este atât de uşor de uitat.

Mae Whitman doar ce a terminat filmările la pelicula „Scott Pilgrim Versus The World”, adaptare dup ăun roman grafic de succes. Withman joacă alături de John Cusack în thrillerul „The Factory”, care va avea premiera în această toamna, şi în comedia marca Warner Bros., alături de Amy Poehler, Parker Posey şi Amber Tamblyn. Recent, Whitman a jucat rolul fiicei lui Diane Lane în filmul „Nights în Rodanthe”.

Când avea trei ani, a intrat din greşeala în tipul audiţiei pentru o reclama a mamei sale şi a primit rolul. Un an mai târziu, a fost distribuită în primul ei film, „When a Man Loves a Woman”, alături de Meg Ryan şi Andy Garcia, iar mai târziu în comedia „Bye Bye Love”, alături de Randy Quaid, Paul Reiser şi Amy Brenneman.

Apoi a jucat în blockbusterul „Independence Day”, în rolul fetei preşedintelui. „One Fine Day” a fost cel de-al patrulea film al ei, interpretând rolul fetei lui George Clooney. Robert Altman şi Kenneth Branagh i-au făcut cunoştinţă cu improvizaţia prin „The Gingerbread Man”. În „Hope Floats” a jucat alături de Sandra Bullock, Gena Rowlands şi Harry Connick, Jr. Apoi au urmat trei filme independente: „American Rhapsody” alături de Scarlett Johansson, „Going Shopping” în regia lui Henry Jaglom şi hitul „Bondage”, alături de Ileana Douglas şi Michael Angarano.

Mae Whitman şi-a demonstrat versatilitatea cu rolul din pelicula horror/suspans „Boogeyman 2 ” şi cu rolul lui Ann Veal din comedia „Arrested Development”, câştigătoare a unui premiu Emmy. Whitman a călătorit în New Orleans pentru a filma miniseria de şase episoade marca FX,”Thief”, alături de Andre Braughter. A avut roluri episodice în „Grey’s Anatomy,” „Justice,” „Desperate Housewives,” „Cold Case,” „Presidio Med,” „Century City,” „Judging Amy,” „Friends,” „Providence,” „Early Edition,” şi în piesa radio marca PBS, „Merry Christmas, George Bailey.” A mai avut roluri episodice în „State of Grace”, „Chicago Hope,” „JAG” şi „In Treatment”.

Apariţiile lui Whitman în filme pentru televiziune includ: „Death In Paradise”, „The Judds”, „Degree of Guilt”, „Invisible Child”, „After Jimmy” şi două filme marca Hallmark: „A Season for Miracles” si „Love’s Abiding Joy.”

Din plăcerea pentru desene animate, Whitman interpretează vocea personajului Katara din „Avatar”, seria anime extrem de populară a lui Nickledeon. Pentru Disney, interpretează atat personajul Rose, cât sş alter ego-ul Huntsgorl, în „American Dragon” şi a interpretat împreuna cu Haley-Joel Osment vocea personajului Shanti din „Jungle Book 2”

Bonnie Bedelia interpretează rolul lui Camille Braverman, capul familiei Braverman. Îi place sa aibă frigiderul plin, casa curată şi familia fericită şi liniştită. Sub exteriorul elegant însă, pe Camille o macină o problemă apărută ca urmare a anilor în care l-a suportat pe soţul ei încăpăţânat şi pe cei patru copii adulţi.

Bonnie Bedelia, nominalizată la Globul de Aur, şi-a facut debutul actoricesc la vârsta de nouă ani, în „Dr. Praetorius,”, o producţie North Jersey Playhouse production, în 1957. Apoi i-a fost acordată o bursă pentru a studia la baletul din New York, George Balanchine. A apucat să danseze doar în patru producţii (printre care rolul Clarei din „The Nutcracker”) până când s-a hotărât să lase baletul pentru actorie. A continuat să studieze şi la Actors Studio din New York, şi la HB Studio.

Bonnie Bedelia a primit un rol pe care l-a jucat timp de cinci ani, cel al adolescentei Sandy Porter în serialul “Love of Life”, filmat în New York în 1961. În acest timp, a jucat şi în prima ei piese de pe Broadway, „Isle of Children,” care a rezistat numai o săptămână în martie 1962. Un an mai târziu, a înlocuit o actriţă în comedia „Enter Laughing”. După ce a jucat în piesa de teatru „The Playroom” în 1965, a primit critici pozitive pentru interpretarea din „My Sweet Charlie”, pentru care a primit un premiu Theatre World în 1957 pentru „promising new artist.” În film a interpretat rolul unei tinere sudiste însărcinate, care fugea de lege împreuna cu un avocat de culoare. Patty Duke a reinterpretat rolul câţiva ani mai târziu şi a fost premiată cu un Emmy.

Bonnie Bedelia a început să joace în mai multe filme; şi-a facut debutul cu un rol excelent în „The Gypsy Moths”, film care îi reunea pe actorii din „From Here to Eternity”, Burt Lancaster şi Deborah Kerr. Pentru următoarele două roluri a primit critici şi mai bune, pentru o interpretare memorabilă şi una comică. A jucat din nou însărcinată, cu mult patos, rolul unei dansatoare sărace în drama premiată „They Shoot Horses, Don’t They?”. De cealaltă parte a spectrului, a jucat o draguţă viitoare mireasă în comedia extrem de amuzantă „Lovers and Other Strangers”. La vârsta de 33 de ani a primit o nominalizare la Globul de Aur pentru interpretarea unui şofer de curse, Shirley Muldowney, în filmul „Heart Like A Wheel”, în regia lui Jonathan Kaplan. A mai jucat alături de Kevin Kline în „Violets Are Blue”, Ed Harris în „Needful Things” în regia lui Stephen King , Keanu Reeves în „The Prince of Pennsylvania” pentru care a primit un premiu Independent Spirit Award şi alături de Paul Newman în „Fat Man And Little Boy” în regia lui Roland Joffe. A îngrozit publicul cu rolul soţiei ucigaşe a lui Harrison Ford în „Presumed Innocent” în regia lui Alan Pakula, şi a jucat rolul iubitei în pericol a lui Bruce Willis în „Die Hard”.

Bonnie Bedelia a jucat roluri în filme de televiziune cu teme sociale pertinente precum „The Elizabeth Morgan Story”, „Alex, The Life of a Child” şi „Any Mother’s Son” pentru care a primit o nominalizare Cable Ace. A jucat în mini-seriale precum „Switched at Birth”, „The Fire Next Time”, drama „Judicial Consent” produsă de Showtime şi „Somebody Has to Shoot The Picture”, marca HBO. A fost nominalizată la Emmy pentru interpretările din filmele „Locked in Silence” şi „The Quiet Room” în regia lui Stephen Soderbergh. Dorind o schimbare, Bedelia s-a alăturat distribuţiei comediei cu buget redus „Sordid Lives” în rolul lui Latrelle, o femeie homofobă, care suferaă după moartea mamei şi după încarcerarea fratelui homosexual; pe deasupra propriul fiul este homosexual. În cele din urmă, filmul a devenit un serial de televiziune, în care a jucat din nou. Recent a jucat în serialul drama „The Division”, în rolul capitanului Kate McCafferty.

În 2006 a primit premiul „Women in Film Nell Shipman” pentru întreaga carieră. Originară din New York, acesta este căsătorită de mulţi ani cu actorul Michael MacRae.

Craig T. Nelson, câştigător al unui premiu Emmy, interpretează rolul lui Zeek Braverman. Tatăl sociabil al familiei Braverman, Zeek a încercat aproape tot. De la soldat în Vietnam la activist hippie, de la actor la antreprenor iscusit, nimic nu a putut continua mai mult de câţiva ani, cu excepţia rolului de tată.

Craig T. Nelson aste extrem de talentat. Este actor, scenarist, regizor şi producător. Doar ce a terminat filmările pentru filmul „The Company Men”, în regia lui John Wells. Acţiunea fiind desfăşurată în suburbiile din Boston, „The Company Men”, portretizează încercările unor familii de a rezista crizei financiare americane. El joacă rolul lui James Salinger, directorul executiv al GTX, o firmă de transport şi fabricare. Filmul, în care joacă şi Tommy Lee Jones, Ben Affleck, Kevin Costner şi Chris Cooper, a avut premiera la Festivalul de film Sundance în 2010.

Craig T. Nelson a interpretat rolul lui Jack Mannion, în drama inspirată din experienţele de poliţist ale lui Jack Maple, „The District”. Mannion, devine Seful politiei din Washington, un oraş care are nevoie de o shimbare. „The District” a avut patru sezoane din 2000 până in 2004. Nelson a fost producător co-executiv şi regizor al serialului.

În 1997, a terminat filmările pentru al optulea şi ultimul sezon din „Coach”, alături de Hayen Fox. A regizat numeroase episoade şi a primit trei nominalizări la Emmy: în 1990, 1991 şi 1992 pentru „Outstanding Lead Actor in a Comedy Series” şi un premiu pentru sezonul 1991-1992. Hollywood Foreign Press Association l-a nominalizat de patru ori la Globurile de Aur. După ce a terminat de filmat serialul „Coach”, Nelson a început să varieze proiectele, şi chiar şi-a făcut debutul pe Broadway în rolul lui Nat Miller în „Ah, Wilderness!”, în regia lui Eugene O’Neill’ în primăvara anului 1998 la Vivian Beaumont Theatre/Lincoln Centre . Spectacolul s-a bucurat de un real succes.

Craig T. Nelson s-a născut în Spokane, Washington. Mereu a fost interesat de muzică, a cântat la tobe şi la chitară pe perioada liceului. A frecventat University of Arizona şi a studiat la Oxford Theatre din Los Angeles. Şi-a început cariera ca scenaris şi actor în serialul „Lohman and Barkley Show”, pentru care a primit un premiu Emmy. Nelson a mai scris şi „The Alan King Special” şi „The Tim Conway Show.” Nelson a apărut în seriale precum: ultimul episod din „Monk”, în trei episoade din „CSI: NY”, patru episoade din „My Name is Earl,” „The Mary Tyler Moore Show” şi „Private Benjamin”. A jucat în seria „Call To Glory” şi a regizat şi ultimul sezon. A jucat în „Dirty Pictures” marca Showtime, în „Take Me Home Again”, marca NBC, alături de Kirk Douglas, „Rage”, „Toast of Manhattan”, „Alex: The Life of a Child”, „The Switch”, „The Fire Next Time” şi „The Josephine Baker Story” marca HBO. A jucat în mini seriale precum: „To Serve and Protect” şi „Creature” ,marca NBC. A prezentat împreună cu Paula Zahn ediţia specială „The Ultimate Driving Challenge”.

Fiind regizor, scenarist şi producător şi-a creat propria casă de producţii Family Tree Productions , pentru a dezvolta proiecte de televiziune şi filme artistice. „Ride With The Wind” a fost un proiect de televiziune special pentru Nelson. Filmul povesteşte viaţa unui tânăr băiat; este un film despre speranţă, descoperire şi recuperare. Regia îi aparţine lui Nelson, care este şi producător executiv sub marca Family Tree Production în asociere cu Hearst Entertainment.

În 2004, publiul a avut şansa să-l şi „asculte”. A interpretat vocea lui Bob Paar, sau Mr. Incredible aşa cum este cunoscut, în pelicula câştigătoare a unui Oscar, marca Walt Disney Picture/Pixar Animation Studios, „The Incredibles.” Filmul este un DVD bestseller.

Craig T. Nelson a apărut de-a lungul carierei în filme precum: „The Proposal”, alături de Sandra Bullock şi Ryan Reynolds, „Blades of Glory” , alături de Will Farrell, „The Family Stone”, alături de Sarah Jessica Parker şi Diane Keaton, „The Skulls,” „All Over Again,” „Devil’s Advocate,” în care a jucat alături de Al Pacino şi Keanu Reeves, „Ghosts of Mississippi” alături de Whoopi Goldberg, regizat de Rob Reider, „I’m Not Rappaport,” alături de Walter Matthau şi Ossie Davis, „Poltergeist I” şi „Poltergeist II – The Other Side”(a contribuit la scenariu), „Action Jackson”, „The Killing Fields”, „Silkwood” şi „The Osterman Weekend.”

A devenit pasionat de curse auto, după ce a participat la Toyota Pro Celebrity Grand Prix în 1991. A terminat pe locul al treilea şi de atunci a devenit interesat. A format în primăvara anului 1992 Screaming Eagles Racing Enterprise. Echipa a concurat în American City Racing League şi International Motor Sports Association’s World Sports Car series. Nelson a concurat în seria Porsche Super Cup, din Monte Carlo, Monaco în mai 1994. Echipa lui s-a desfiinţat în 1998. În anul următor, a fost invitat la Toyota Grand Prix din Long Beach şi Tenneco Detroit Grand Prix, ca şofer al unui Corvette.

În afară de pasiunea pentru showuri, muzică şi curse autor, Nelson joacă golf. A fost campion la amatori în liceu şi este cunoscut drept un jucător bun de golf. În revista Gold Digest din decembrie 2007, a fost clasat pe locul al patrulea din 100 , ca cel mai bun actor jucător de golf.

Nelson are trei copii, şapte nepoţi şi un strănepot.

Ron Howard, laureat al premiului Oscar, este unul dintre cei mai talentaţi regizori din generaţia actuală. De la apreciatele drame „A Beautiful Mind” şi „Apollo 13” la comediile de succes „Parenthood” şi „Splash”, a creat unele dintre cele mai memorabile filme de la Hollywood. Howard a regizat şi produs „Cinderella Man” în care a jucat Russel Crowe, câştigător al unei statuiete Oscar, cu care colaborase anterior pentru filmul „A Beautiful Mind”, care a câştigat premii pentru Best Picture, Best Screenplay şi Best Supporting Actress. Pentru acest film, Howard a câştigat un Oscar pentru Best Director. Filmul a mai primit patru Globuri de aur, printre care Best Motion Picture Drama. Howard a câştigat titlul de Best Director of the Year din partea Directors Guild of America. Howard şi producătorul Brian Grazer au primit primul premiu anual Awareness Award din partea National Mental Health Awareness Campaign pentru munca depusă la acest film.

Aptitudinea de regizor a lui Howard este de mult apreciată şi recunoscută. În 1995 a primit primul premiu Best Director of the Year din partea DGA pentru „Apollo 13”. Filmul a primit şi nouă nominalizări la Oscar, câştigând statuieta pentru Best Film Editing şi Best Sound. Deasemeni, a primit premiu pentru Best Ensemble Cast şi Best Supporting Actor din partea Screen Actor’s Guild. Multe din filmele din trecut ale lui Howard au primit aprecieri din partea Academiei de film, printre care „Backdraft”, „Parenthood” şi „Cocoon”, care a primit două statuiete Oscar. Howard a fost premiat de Museum of Moving Images în decembrie 2005 şi de American Cinema Editors în februarie 2006. Pe 24 ianuarie 2009, Howard împreună cu partenerul său, Brian Grazer, a fost premiat cu Milestone Award de către Producers Guild of America.

În prezent, Howard realizeată un proiect împreună cu Gus Van Sant, o poveste despre maturizare regizată de Gus Van Sant, în care joacă Mia Wasikowska si Henry Hopper.

Cel mai recent film produs este adaptarea după romanul bestseller al lui Dan Brown, „Angels & Demons”, în care a jucat Tom Hanks, câstigător al unui premiu Oscar. Flmul este continuarea filmului de succes internaţional „The Da Vinci Code”, în care a jucat tot Tom Hanks. Howard a produs şi regizat adaptarea filmului „Frost/Nixon” în regia lui Peter Morgan. Filmul, care a avut premiera în decembrie 2009, a fost nominalizat la cinci Academy Awards , printre care Best Picture şi la The Darryl F. Zanuck Producer of the Year Award in Theatrical Motion Pictures de către PGA.

In portofoliul lui Howard sunt incluse unele dintre cele mai populare filme din ultimii 20 de ani. In 1991, Howard a creat drama mult apreciata „Backdraft”, in care au jucat Robert De Niro, Kurt Russell si William Baldwin. Apoi a urmat „Far and Away”, in care au jucat Tom Cruise si Nicole Kidman. Howard a regizat thrilerul si filmul de suspans „Ransom” in 1996, in care au jucat Mel Gibson, Rene Russo, Gary Sinise si Delroy Lindo Howard a lucrat cu Tom Hanks, Kevin Bacon, Ed Harris, Bill Paxton, Gary Sinise si Kathleen Quinlan la „Apollo 13″, care recent a fost relansat in format IMAX.

Alte filme ale lui Howard sunt: blockbusterul „Dr. Seuss” ,”How the Grinch Stole Christmas”, în care a jucat Jim Carrey, „Parenthood” , cu Steve Martin, filmele fantastice „Willow”, „Night Shift”, în care au jucat Henry Winkler, Michael Keaton and Shelley Long; şi westernul de suspans „The Missing” în care a jucat Cate Blanchett, câştigătoare a unei statuiete Oscar, şi Tommy Lee Jones.

Ron Howard a fost deasemenea producătorul executiv al unor seriale de televisiune premiate precum „From the Earth to the Moon,” marca HBO şi „Arrested Development”, marca Fox, care a câştigat un Emmy pentru Best Comedy,

Ron Howard şi partenerul de afaceri, Brian Grazer, au colaborat prima oară, la comediile de succes „Night Shift” şi „Splash”. Cei doi au fondat Imagine Entertainment în 1986 pentru a produce filme independente. De atunci, compania a produs o varietate de filme de succes, printre care „American Gangster,” „Friday Night Lights,” „The Nutty Professor,” „The Nutty Professor II: The Klumps,” „Bowfinger,” „The Paper” şi „Liar, Liar”. Howard şi Grazer au produs de curând noua drama „Changeling,”, în care joacă Angelina Jolie, în regia lui Clint Eastwood.

Ron Howard şi-a facut debutul regizoral în 1978, cu comedia „Grand Theft Auto”. Şi-a început cariera în domeniul filmului ca actor. A apărut prima oara în „The Journey”, „The Music Man” şi în serialul de televiziune de lungă durata, „The Andy Griffith Show”. Mai târziu, Howard a jucat în serialul popular „Happy Days” şi a primit critici pozitive pentru interpretarea din „American Graffiti” şi”The Shootist.”

Brian Grazer, laureat al premiilor Oscar, produce filme şi programe de televiziune de mai bine de 25 de ani. Ca producător şi scenarist a fost nominalizat la Oscar de patru ori, iar în 2007 „A Beautiful Mind” a câştigat premiul pentru Best Picture. În plus, „A Beautiful Mind” a câştigat patru premii Golden Globe, printre care Best Motion Picture Drama, iar Grazer a câştigat primul premiu Awareness din partea National Mental Health Awareness Campaign.

De-a lungul anilor, filmele şi programele de televiziune produse au fost nominalizate în total la 43 de premii Oscar şi 131 de premii Emmy. În acelaşi timp, filmele lui au avut încasări de mai mult de 13,5 miliarde în întreaga lume. Pentru aceasta combinatie între comercial si realizări artistice, Producers Guild of America i-a acordat lui Grazer premiul David O. Selznick Lifetime Achievement Award în 2001. Realizările sale au fost recunoscute şi de HollywoodChamber of Commerce, care în 1998 l-a adaugat pe Grazer pe lista producătorilor de la Hollywood cu o stea pe Bulevardul Hollywood Walk of Fame (pe 6 martie 2003). ShoWest l-au celebrat pe Grazer prin acordarea premiului Lifetime Achievement Award. Pe 14 noiembrie 2005, Grazer a fost celebrat în Los Angeles de Fulfillment Fund. În Mai 2007, Grazer a fost ales de Time Magazine ca unul dintre 100 cei mai influenţi oameni din lume. Grazer şi partenerul sau de afaceri, Ron Howard, au fost premiaţi de Producers Guild of America cu premiul Milestone Award în ianuarie 2009 şi de către Tisch School of Cinematic Arts din Nwe York cu premiul Big Apple în noiembrie 2009. Pe lângă „A Beautiful Mind,”, Grazer a mai produs „Apollo 13,”, pentru care a câştigat premiul Producer of the Year Award din partea Producers Guild’s Daryl F. Zanuck Motion Picture şi o nominalizare la Oscar pentru Best Picture, iar pentru filmul „Splash,” din 1995 la care a fost co-scenarist si producător a primit o nominalizare la Oscar pentru Best Original Screenplay din 1986.

Brian Grazer a mai produs şi adaptarea piesei „Frost/Nixon”, scrisă de Peter Morgan şi regizată de Ron Howard. Filmul a fost nominalizat la cinci premii Oscar printre care Best Picture, şi la The Darryl F. Zanuck Producer of the Year Award pentru Theatrical Motion Pictures de către PGA.

În prezent Grazer este în post producţie cu „Robin Hood”. Pentru film face din nou echipa cu regizorul Ridley Scott, Russell Crowe şi cu Cate Blanchett şi Max Von Sydow. În prezent se află în producţie cu proiectul Gus Van Sant project, o poveste despre maturizare regizată de Gus Van Sant, în care joaca Mia Wasikowska şi Henry Hopper.

Printre cele mai recente filme ale lui Grazer se numără adaptarea romanului bestseller, „Angels & Demons”, al lui Dan Brown, în care joaca Tom Hanks, şi care a fost regizat de Ron Howard, a câştigat un Oscar, premiera având loc în mai 2009. Alte filme pe care le-a produs sunt : „American Gangster”, o drama regizată de Ridley Scott, în care a jucat Russell Crowe şi Denzel Washington, adaptarea pe marele ecran a bestsellerului „The Da Vinci Code,”, în care a jucat Tom Hanks, drama „The Inside Man,” regizataă de Spike Lee, în care a jucat Denzel Washington, Clive Owen şi Jodie Foster, „Flightplan”, „Cinderella Man”, documentarul „Inside Deep Throat”, bine primit la festivalul Sundance, „Friday Night Lights”, „8 Mile”, „Blue Crush”, „Intolerable Cruelty”, „How the Grinch Stole Christmas”, „The Nutty Professor”, „Liar, Liar”, „Ransom”, „My Girl”, „Backdraft”, „Kindergarten Cop”, „Parenthood”, „Clean and Sober” şi „Spies Like Us.”

Producţiile de televiziune ale lui Grazer includ hitulurile marca FOX ,”24″, câştigător la Globurile de aur şi Emmy pentru Best Drama , „Lie To Me” şi „Friday Night Lights”, marca NBC câştigător al unui premiu Peabody. Grazer a produs seriale de televiziune precum: „Arrested Development”, marca FOX, care a câştigat un premiu Emmy pentru Best Comedy, „Shark”, marca NBC, „Miss Match”, marca CBS, „Felicity”, marca WB, „SportsNight”, marca ABC şi „From the Earth to the Moon,”, marca HBO, care a câştigat un Emmy pentru Outstanding Mini-Series.

Brian Grazer şi-a început cariera ca producator de proiecte de televiziune. Grazer l-a întâlnit pe partenerul de afaceri Ron Howard pe vremea când era producător executiv al serialelor tv pentru Paramount Pictures în 1980. Colaborarea lor a început în 1985, odată cu comediile „Night Shift” şi „Splash,”, iar în 1986 au fondat Imagine Entertainment, companie pe care continuă să o conducă în funcţile de presedinţi.

Jason Katim este producător de programe tv şi producător executiv al serialul „Friday Night Lights”, serial câştigător al unui premiu Emmy şi pentru care Katim a primit premiul Peabody şi Humanitas

Jason Katim şi-a început cariera în televiziune cu „My So-Called Life”. Apoi, Katims a fost scenaristul şi producătorul executiv al serialelor „Relativity” (pe care l-a creat), „Roswell” (dezvoltat pentru televiziune) şi „Boston Public” (sezoanele trei şi patru). A co-produs scenariul pentru „The Pallbearer” în 1996, în care au jucat David Schwimmer şi Gwyneth Paltrow.

Jason Katim şi-a început cariera ca scenarist. Printre piesele proprii se numără „The Man Who Couldn’t Dance” şi „Who Made Robert DeNiro King of America?”. Katims trăieşte în Los Angeles cu soţia sa, Kathy şi cu cei doi copii, Sawyer şi Phoebe.

David Nevins, câştigător al premiilor Emmy, a fost numit preşedintele companiei Imagine Television în iulie 2002, unde se ocupă cu dezvoltarea, producţia şi este producător executiv al tuturor showurilor marca Imagine Television.

În prezent David Nevins produce următoarele seriale: „Friday Night Lights”, serialul apreciat marca NBC pentru care a fost premiat de American Film Institute pentru Television Program of the Year şi pentru care a primit prestigiosul premiu George Foster Peabody Award; „24”, serialul marca FOX în care a jucat Kiefer Sutherland şi „Lie to Me,” marca FOX în care joaca Tim Roth. A fost producător executiv al serialului „Arrested Development” marca FOX, care a primit un Emmy pentru Best Comedy Series şi o nominalizare la Globurile de Aur. Nevins a fost producător executiv al serialului „Shark,” marca CBS; „Miss Match” marca NBC; „Saved” marca TNT şI al comediei „Quintuplets” marca FOX.

Înainte de a se alătura Imagine, Nevins a fost vice preşedinte executiv la FOX Broadcasting Company. A controlat producţia şi organizarea atât pentru seriale de comedie cât si pentru drame. Timp de trei ani, a produs drama „24”, câştigătoare a premiului Imagine, pe care continuă să o producă. S-a ocupat şi de producţia „The Bernie Mac Show,” „Boston Public,” şi „Andy Richter Controls the Universe.”

Anterior, David Nevins a fost Senior Vice President la NBC, unde se ocupa de producţia şi de supravegherea dramelor şi a comediilor „ER”, „The West Wing”, „Will & Grace”, „Homicide: Life on the Street” and „Law & Order: SVU.”

Înainte de a se alătura NBC, Nevins a fost Vice President, Creative Affairs pentru Lewis Chesler Productions, si anterior a fost PR pentru campania Democratic Senatorial Campaign Committee din oraşul natal, Washington, D.C.

David Nevins este licenţiat în Arte la Amherst College din Amherst, Massachusetts.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...

One thought on "Numai tată să nu fii!"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook