Norman Manea: A Celebration
Institutul Cultural Român din New York şi Bard College sărbătoresc cea de-a 75-a aniversare a scriitorului Norman Manea printr-un colocviu internaţional, intitulat „Norman Manea: A Celebration”. Colocviul se va desfăşura în zilele de 27 şi 28 iunie 2011 la Bard College – Graduate Center din New York, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din S.U.A., din al cărei corp profesoral Norman Manea face parte din anul 1989.
Norman Manea” width=”640″ class=”centered” />
Evenimentul, inaugurat de Leon Botstein, preşedintele Bard College, este o iniţiativă a ICRNY, al cărui director, Corina Şuteu, va introduce şi modera cele două zile ale simpozionului. Colocviul celebrează figura marcantă şi opera acestui scriitor de renume internaţional, printr-o serie de dezbateri, proiecţii şi intervenţii susţinute de nume importante ale vieţii intelectuale din Europa şi SUA. Intervenţiile din cadrul colocviului sunt menite să aducă în discuţie destinul literar al lui Norman Manea, cât şi dimensiunea etică şi estetică a scrierilor sale înainte şi după plecarea din România, în 1986.
Născut în 1936 la Burdujeni (Suceava), Norman Manea a fost deportat în 1941 împreună cu familia într-un lagăr de concentrare din Transnistria. A revenit în ţară patru ani mai târziu, unde, după terminarea studiilor la Bucureşti, a început o strălucită carieră literară. Până în 1986, anul plecării sale forţate în exil, Norman Manea publicase deja zece volume de proză scurtă, eseu şi roman, toate unanim apreciate de public şi de critică. În 1989, devine profesor de studii culturale europene şi writer in residence la Bard College. Cărţile sale, care discută subiecte delicate precum Holocaustul, dictatura comunistă sau exilul, au fost traduse până în prezent în peste 20 de limbi. Norman Manea a primit numeroase distincţii, printre care Guggenheim Fellowship Award (SUA, 1992), MacArthur Fellows Award (SUA, 1992 – cunoscut drept „Nobelul american”), Nonino International Literary Prize (Italia, 2002), Prix Médicis Etranger (Franţa, 2006). În 2007, scriitorul a fost distins cu Meritul Cultural în grad de comandor de către Preşedintele României, iar în 2009, Ministerul Culturii din Franţa i-a conferit prestigioasa distincţie de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres.
Simpozionul “Norman Manea: A Celebration” se bucură de prezenţa unor personalităţi marcante ale vieţii literare din Europa şi SUA: editori, profesori universitari, prieteni, colegi şi colaboratori ai lui Norman Manea, veniţi din lumea întreagă pentru a-l celebra pe renumitul scriitor în cadrul evenimentului organizat de ICRNY şi Bard College. Printre participanţi se numără Paul Bailey, scriitor britanic, nominalizat la Booker Prize pentru romanele „Peter Smart’s Confessions” şi „Gabriel’s Lament”, Robert Boyers, director al New York State Summer Writers Institute, Joseph Cuomo, fondator al Queens College Evening Readings în cadrul City University of New York, Luca Formenton, director al editurii milaneze Il Saggiatore, Reginald Gibbons, poet şi romancier american, autorul volumului „Creatures of a Day” (finalist al National Book Award pentru poezie, 2008), Edward Hirsch, poet american şi preşedinte al John Simon Guggenheim Memorial Foundation. De asemenea, vor fi prezenţi Edward Kanterian, profesor de filosofie la Oxford, Valerie Miles, director editorial al editurii Duomo Ediciones, co-fondatoare a ediţiei spaniole a publicaţiei Granta, Francine Prose, romancieră, fostă preşedintă a PEN American Center. Vor susţine intervenţii în cadrul simpozionului şi Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom, Carmen Muşat, redactor-şef al săptămânalului Observator Cultural, şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial la Polirom.
Claudiu Turcuş, autor al unei teze doctorale despre opera şi viaţa scriitorului, va prezenta câteva dintre concluziile tezei sale cu ocazia unei vizite excepţionale a participanţilor străini la Bard College în 26 iunie. Ion Caramitru, aflat în SUA cu prilejul unui recital extraordinar sub egida ICRNY, va citi un fragment din opera lui Norman Manea, la încheierea primei zile a colocviului.
Asocierea Institutului Cultural Român din New York cu Bard College, una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ superior din SUA, constituie garanţia organizării unui eveniment la cel mai înalt standard intelectual şi academic. ICRNY a participat, de asemenea, la producerea unui interviu filmat cu Norman Manea, realizat de Ioana Uricaru. “Variations to a Portrait: Norman Manea in dialogue with Robert Boyers” va fi proiectat în premieră, prefaţând cel din urmă eveniment din cadrul colocviului, şi anume prezenţa extraordinară a lui Norman Manea, care va dialoga cu publicul prezent la simpozion. În acelaşi cadru festiv, Editura Polirom va lansa volumul bilingv „Obsesia incertitudinii / The Obsession of Uncertainty – In honorem Norman Manea„.
Pentru programul celor două zile ale simpozionului, puteţi accesa www.icrny.org/351-Norman_Manea__A_Celebration.html.