Moartea lui Ivan Ilici
La Humanitas Multimedia a apărut varianta audio a nuvelei „Moartea lui Ivan Ilici” de Lev Tolstoi, în excelenta lectură a lui Victor Rebengiuc.
Nu se poate, nu se poate şi totuşi aşa este. Într-o zi, Ivan Ilici înţelege că e muritor. A învăţat asta şi la şcoală: oamenii sunt muritori, Caius este om, deci Caius este muritor. Omul în general trebuie să moară. El însă nu e om în general, el nu este Caius, el e Ivan Ilici! El e un om care a avut întotdeauna un trai plăcut, cuviincios, conform cu regulile societăţii. De aici începe una dintre cele mai răscolitoare cărţi care s-au scris vreodată. Moartea lui Ivan Ilici este mai ales viaţa lui Ivan Ilici. Viaţa uitucului Ivan Ilici. Viaţa muritorului Ivan Ilici.