25 mai 2018

Miniaturişti în arta bisericească

În Anul omagial al unității de credință și de neam, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Miniaturiști în arta bisericească”, prin care onorează opera artiștilor religioși de pe ambele creste ale Carpaților. Emisiunea de mărci poștale Miniaturiști în arta bisericească este disponibilă începând de vineri, 25 mai 2018, în magazinele Romfilatelia.



Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,90 lei este reprodusă miniatura „Cina cea de taină”, realizată în anul 1653 de un artist anonim, care activa pe lângă Mitropolia Țării Românești de la Târgoviște, în vremea păstoririi mitropolitului Ștefan. Timbrele cu valorile nominale de 3 lei și 15 lei ilustrează miniaturile „Sfânta Treime” și „Hristos Pantocrator”, realizate de Picu Pătruț (1818-1872), artist popular din Săliștea Sibiului.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, domnitorul Țării Românești, Matei Basarab, a sprijinit puternic dezvoltarea culturii, mai ales editarea de carte. În demersul său a fost ajutat și de mitropolitul Ștefan (c. 1600-1668), care a păstorit Mitropolia de la Târgoviște între anii 1648-1653 și 1655-1668.

Din grija și cu finanțarea mitropolitului, a fost copiat în manuscris, în anul 1653, „Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Țării Românești”. Slujebnicul, sau liturghierul, redă, în limbile slavonă și greacă, rugăciunile liturgice, iar în limba română, rânduielile la diferite slujbe și texte ale părinților bisericii. Textul este îmbogățit cu miniaturi de o rară frumusețe, realizate de un autor anonim. Operele de artă au fost desenate, cel mai probabil, de copistul care a transcris slujebnicul.

Picu Pătruț este unul dinte cei mai importanți miniaturiști ai Europei din secolul al XIX-lea. El s-a născut în 1818, la Săliştea Sibiului, într-o familie de oieri. A fost atras încă de mic de viața religioasă și a manifestat interes pentru lectură. Prin intermediul oamenilor din sat care practicau transhumanța, a avut acces la cărți din toate zonele românității, ceea ce l-a ajutat să-și dezvolte o bogată cultură laică și religioasă. Picu Pătruț a lăsat posterității peste 40 de lucrări manuscrise, care cuprind opera sa poetică, dramatică, imnuri și copii după texte bisericești, toate acestea ilustrate cu peste 3.000 de miniaturi în culori. Desenele sale impresionează prin finețea artistică și tehnica specială, care sunt susținute de o bună cunoaștere a picturii religioase. Miniaturistul a realizat că, într-o epocă în care știința de carte nu era la îndemâna tuturor, vizualul avea întâietate față de verbal. Prin reprezentările sale, Picu Pătruț a deschis o poartă spre cunoașterea textului biblic, oferind posibilitatea înțelegerii Scripturii prin imagine.

Emisiunea de mărci poștale este completată de setul de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 6 timbre cu manșetă ilustrată (3 perechi tęte-bęche).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook