21 noiembrie 2014

Lucian Dan Teodorovici participă la New Literature from Europe 2014

Institutul Cultural Român de la New York (membru al clusterului EUNIC New York) și festivalul de carte New Literature from Europe (NLE) 2014 l-au invitat pe scriitorul Lucian Dan Teodorovici, din România, la cea de a 11-a ediție a acestui prestigios eveniment, organizat anual de către centrele culturale europene de la New York.

Sub titlul „Crossing Borders: Europe Through the Lens of Time”, NLE 2014 are loc în 5 și 6 decembrie 2014, celebrând cele mai incitante voci ale literaturii europene actuale, în compania unor scriitori și critici americani de primă mărime. Publicul cititor, autorii și editorii sunt invitați într-o călătorie europeană, prin prisma timpului, pentru a se opri, mai întâi, asupra unei crime misterioase în Franța, apoi în Italia aflată la un pas de colaps, la finalul celui de al II-lea Război Mondial, mai departe, pentru o poveste de dragoste, în Germania, și o alta despre drama azilanților, în Austria. Deciziile artistice devin o chestiune de viață și de moarte în Republica Cehă, iar tehnicile de supraviețuire sunt impinse la extrem în ghetoul polonez din Varșovia. Călătoria continuă, înapoi în timp, pentru a explora viața dintr-un sat maghiar, apoi cu o vizită în Bulgaria postcomunistă, pentru a se încheia în România, în timpul unui regim totalitar.

Autori invitați:

  • Susanne Scholl (Austria) – „Emma’s Silence” (traducător Isabel Adey)
  • Georgi Tenev (Bulgaria) – „Party Headquarters” (traducător Angela Rodel)
  • Magdaléna Platzová (Republica Cehă) – „Aaron’s Leap” (traducător Craig Cravens)
  • Julia Deck (Franța) – „Viviane” (traducător Linda Coverdale)
  • Nicol Ljubić (Germania) – „Stillness of the Sea” (traducător Anna Paterson)
  • János Háy (Ungaria) – „The Kid” (traducător Eugene Brogyanyi)
  • Davide Longo (Italia) – „Last Man Standing” (traducător Silvester Mazzarella)
  • Hanna Krall (Polonia) – „Chasing the King of Hearts” (reprezentată de traducătorul Philip Boehm)
  • Lucian Dan Teodorovici (România) – „Matei Brunul” (traducător Alistair Ian Blyth)

În 5 decembrie, de la ora 18:00, scriitorul Lucian Dan Teodorovici se întâlneşte cu scriitori și critici literari româno-americani, în cadrul Cenaclului Literar ”Mihai Eminescu”, din New York. Cu această ocazie, prezintă ultimele sale cărți publicate și oferă autografe.

Romanul „Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici, este prima proză de ficțiune din literatura română care explorează sistemul închisorilor comuniste din România. În 1959, protagonistul Bruno Matei, suferind de o amnezie parțială în urma unui accident, este însoţit permanent în încercarea sa de a se adapta prezentului de un agent al poliției secrete. Agentul îi povestește un trecut inventat, pentru a-l determina să devină obedient în prezent. Într-o narațiune paralelă, aflăm adevărul: Matei a fost deținut în patru închisori comuniste – un om nevinovat, strivit de un regim totalitar.

Deja la a treia ediție, „Matei Brunul” a câștigat mai multe premii din România și a fost publicat, în traducere, în mai multe țări: Franța (Editions Gaia, traducător Laure Hinckel), Ungaria (Libri), Polonia (Amaltea), Bulgaria (Paradox), și Macedonia (Bata Press), fiind în curs de apariţie în limba engleză (Dalkey Archive Press).

Lucian Dan Teodorovici, scriitor, scenarist, regizor de teatru și editor, este co-coordonator al seriei Polirom „Ego. Proză ” și editor senior al săptămânalului ”Suplimentul de Cultură”. Între 2002 și 2006, a fost redactor-șef la Editura Polirom. A publicat proză, teatru și articole în diverse reviste culturale din România și din străinătate, a scris numeroase scenarii de film şi televiziune, a regizat o serie de spectacole de teatru. Romanele sale au fost traduse și publicate în SUA, Franța, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Macedonia și Turcia.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook