Interviu cu Leos Carax despre „Holy Motors”
Originalul film „Motoare sfinte” („Holy Motors”) a stârnit multe discuţii, atât în rândul criticii, cât şi al spectatorilor. Regizorul Leos Carax a lămurit câteva aspecte într-un interviu, redat în continuare.
Jean-Michel Frodon: Ați apărut la începutul filmului, într-un fel de prolog, care este mai precis o uvertură. Cum v-a venit ideea de a fi prezent fizic pe ecran?
Leos Carax: Am avut mai întâi imaginea unei săli de cinema, mari și pline, în întunericul proiecției. Dar spectatorii sunt destul de reci, și ochii lor par inchiși. Sunt adormiți? Morți?
Publicul de cinema văzut din față – ceva ce nimeni nu vede (cu excepția extraordinarului plan final din “The Crowd”, de King Vidor).
Apoi, prietena mea, Katia, m-a facut să citesc o poveste de Hoffmann. Eroul descoperă în camera sa dintr-un hotel o ușa secretă, care duce către o sală de operă. Ca în cuvintele lui Kafka, ce ar putea servi ca preambul oricărei creații: „Există o ușă în apartamentul meu, pe care niciodată nu am observat-o până acum.”
Așa că, m-am gândit să încep acest film cu acești adormiți, treziți în plină noapte, care se regăsesc în pijama într-o mare sală de cinema plină de fantome. Instinctiv, am chemat omul – visător al filmului – Leos Carax. Așa că l-am jucat.
Jean-Michel Frodon: În ce măsură “Merde”, contribuția dumneavoastră la filmul „Tokyo!“, a jucat un rol în conceperea lui “Holy Motors”, în care personajul din “Merde” este unul dintre avatarii (este cuvântul potrivit?) lui Denis Lavant?
Leos Carax: „Holy Motors” s-a născut din incapacitatea mea de a monta mai multe proiecte, toate într-o limbă străină și în străinătate. M-am poticnit întotdeauna de aceleași două obstacole: castingul și banii. Nefiind capabil să filmez, m-am inspirat din experiența cu „Merde”, care a fost o comandă japoneză. Am trecut eu însumi la comanda unui proiect făcut în aceleași condiții, dar în Franța: conceput rapid, pentru un actor deja ales, un film nu prea scump.
Toate acestea au fost posibile, de asemenea, prin utilizarea de camere digitale, pe care eu le disprețuiesc (fie că ele se impun sau noi le impunem), dar care par să
mulțumească pe toată lumea.
Jean-Michel Frodon: Ideea de motoare, motorizarea și importanța mașinilor este în mod clar exprimată în titlu și este una din temele de bază ale filmului. A fost o idee inițială a proiectului sau a apărut treptat?
Leos Carax: Nu a existat niciodată vreo idee inițială sau intenție la începutul unui proiect. Doar două sau trei imagini și sentimente pe care le-am pus împreună.
Pentru „Holy Motors” am inclus imaginea acelor limuzine extra-lungi, pe care le tot vedem de câțiva ani. M-am intersectat cu ele pentru prima dată în America, și acum la Paris, în cartierul meu, în fiecare duminică la nunțile chinezilor. Ele sunt în ton cu timpul lor. Atât de ostentative și de prost gust. Aspectuase la exterior, dar în interior se simte un fel de tristețe, ca într-un hotel de prostituate. Chiar și atunci când mă emoționează. Sunt desuete, vechi jucării futuriste ale trecutului. Cred că ele marchează sfârșitul unei ere, cea a mașinilor de mari dimensiuni.
Curând, aceste mașini au devenit inima filmului, motorul său, pot să spun. Mi le-am imaginat ca lungi nave care poartă oamenii în ultimele lor călătorii, ultimele lor activități.
Filmul este un fel de science-fiction, unde bărbați, fiare și mașini ar fi în pericol de dispariție – „motoare sacre” unite, legate printr-un destin comun, sclave într-o lume din ce în ce mai virtuală. O lume din care ar dispărea treptat mașinile adevărate, experiențele reale, acțiunea.
Jean-Michel Frodon: Cine este domnul Merde? E o fantomă care a apărut din trecut? Un partener de muncă?
Leos Carax: Dl Merde e mizeria mea.
Marea regresiune post 11 septembrie (teroriști care cred în povestea fecioarei în paradis, guvernanți care se bucură de putere, de care pot în sfârșit profita din plin, precum copiii care pot face orice, și de oameni uluiți, precum orfanii singuri în noapte).
Dl. Merde este frica, fobia. Copilăria, de asemenea.
Dl. Merde este culmea străinului: imigrantul rasist.
Jean-Michel Frodon: Personajul domnului Oscar ar fi putut fi interpretat de către altcineva decât Denis Lavant?
Leos Carax: În cazul în care Denis ar fi refuzat filmul, aș fi oferit rolul lui Lon Chaney sau lui Chaplin. Sau lui Peter Lorre, sau lui Michel Simon…
Jean-Michel Frodon: Care este adăpostul în care se retrag oamenii la sfârșitul zilei? Este pentru ei ceva comparabil cu locul unde se termină filmul?
Leos Carax: Acolo unde oamenii “garează” pe timpul nopții – este ceea ce numim “acasă”. Dar unde este adevarata reședință a fiecăruia? Sau este mai bine să-ți trăiești viața în mișcare, ca un explorator, străbătând țări și mari? Dar, probabil, casele noastre adevărate sunt deja computerele.
2 voturi
Încarc...