Împreună de Crăciun
În prag de Crăciun, Trupa Feelings și Nicole Cherry fac echipă și lansează o piesă perfectă pentru perioada sărbătorilor. „Împreună de Crăciun” este o melodie vesela, care te introduce într-o stare de sărbătoare din primele secunde, fiind despre fericirea de a fi alături de persoana iubita de Crăciun. Anul ce se apropie acum de final a fost unul greu, plin de încercări, iar Nicole Cherry și Trupa Feelings aduc fericirea sărbătorilor în casele tuturor cu piesa „Împreună de Crăciun”. Acesta este primul colind pe care Nicole Cherry îl lansează oficial.
Băieții din Trupa Feelings declară despre piesă și colaborarea cu Nicole Cherry:
Anul 2020 a fost atipic și greu pentru noi, dar a venit și cu lucruri bune. Ne-a dăruit mai mult timp pe care am putut să-l petrecem alături de cei dragi, dar și în studio. Așa a luat naștere colindul „Împreună de Crăciun”. Inițial, piesa a fost concepută ca single, fără a ne gândi la o posibilă colaborare cu un alt artist.
Eram în studio, ascultam piesa, ne plăcea mult, dar simțeam că lipsește ceva. Ne-a luat puțin timp până când am identificat că era vorba de energia feminină.
Prima care ne-a venit în minte a fost Nicole, pentru că o cunoaștem și în afara scenei și știm că emană o energie pozitivă, că e un munte de talent, iar vocea ei se armonizează perfect cu a lui Răzvan, solistul trupei.
Acum, făcând o retrospectivă, ne dăm seama că totul s-a derulat pe repede înainte și da, lucrurile frumoase vin atunci când te aștepți mai puțin. I-am trimis un demo lui Nicole, ea ne-a spus că-i place și că rezonează cu mesajul piesei, iar în câteva zile colindul era gata înregistrat.
Muzica și versurile aparțin lui Răzvan Răducă, Siviu Păduraru și Mălinei Avasiloaie, iar mix & masterul este facut tot de Silviu Părduraru. Videoclipul este regizat de Ionuț Trandafir.
Trupa Feelings adaugă:
La filmările videoclipului a fost pur și simplu nebunie. Ne-am întors în timp cu toții și am simțit spiritul Crăciunului ca atunci când eram copii. Am râs zgomotos, am dansat, am cântat, ne-am bucurat de tot ce ni se întâmplă. „Împreună de Crăciun” nu e doar un colind, e o piesă care te face să reflectezi asupra unor aspecte ale vieții, iar după ce asculți versurile iți dai seama că ești mult mai fericit decât credeai.
A fost un an greu pentru toți, oamenii au nevoie de puțină magie în zâmbete, de optimism. Asta sperăm noi să facem, să aducem o stare de bine în casele tuturor, să dăruim din energia noastră.
Crăciun fericit tuturor, oriunde v-ați afla. Nu uitați că fericirea nu se calculează în lucrurile materiale, ci în zâmbete și în clipele petrecute alături de cei dragi!