10 aprilie 2019

Flori sălbatice din România – o istorie botanică

Muzeul Național de Artă al României împreună cu Societatea Română a Artiștilor Botanici organizează în Sălile Kretzulescu expoziția de pictură „Flori sălbatice din România – o istorie botanică”, în perioada 12 aprilie – 5 mai 2019, curatoriată de Irina Neacșu.



Privind florile sălbatice între artă și știință, expoziția oferă șansa întâlnirii cu lucrări de valoare din patrimoniul MNAR de la pictori impresioniști precum Grigorescu, Andreescu și Satmari, și până la exponenți ai fauvismului, precum Țuculescu. Sunt expuse peisaje și naturi statice care vorbesc despre frumusețea și unicitatea florei sălbatice a României. Alături de aceste lucrări de referință, expoziția reunește lucrări botanice de Angiolina Santocono, din patrimoniul Muzeului botanic al Grădinii botanice „D. Brandza” din București. Totodată, este prezentat prentru prima dată în România albumul regal „The Transylvania Florilegium”, realizat de Fundația caritabilă a Prințului de Wales și lansat în 2018 la Londra.

Conceptul expozițional pleacă de la sintagma florile sălbatice, între artă și știință și urmărește punerea în valoare a ambelor valențe.

De la investirea cu simboluri în Antichitate, la compoziții ample renascentiste și, mai târziu, la un gen de sine stătător, florile sunt unul din subiectele preferate ale pictorilor din toate timpurile. În România, regăsim recurența peisajului și a naturilor statice în care flora sălbatică este un mediator între om și natură, între domestic și sălbatic, între controlat și spontan.

Frumusețea artei botanice vine din planta în sine – analiza și observarea ei, prin care pot fi remarcate evoluțiile vegetației și modul în care aceasta a fost – sau nu – influențată de acțiunea umană. În România, preocuparea pentru arta botanică se manifestă mai ales prin opera semnată de Angiolina Santocono. Picturile artistei sunt realizate în acuarelă, cuprinzând în jur de 5500 de specii de specii. În tradiția artei botanice practicate în Europa occidentală, plantele sunt reprezentate, de cele mai multe ori, în mărime naturală, pe un fundal neutru.

Din 1964, picturile Angiolinei Santocono stau la baza expoziției permanente a Muzeului Grădinii Botanice din București, ca material educativ și inițiere în flora bogată a spațiului românesc.

Programul de vizitare este miercuri-duminică, în intervalul 10:00 -18:00. Prețul biletului de acces este de 10 lei, iar în prima miercuri din fiecare lună accesul în muzeu este gratuit.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook