19 noiembrie 2019

Emoțiile animalelor

Romfilatelia continuă seria proiectelor dedicate Faunei, una dintre cele mai apreciate tematici în rândul colecționarilor, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale „Emoțiile animalelor”, marți, 19 noiembrie 2019, disponibilă începând de marți, 19 noiembrie 2019.



Emisiunea de mărci poștale reproduce imaginile a câtorva exemplare ale faunei, precum elefantul, câinele, pisica, ursul polar, macacul și foca cenușie.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei, este reprodusă o imagine în care sunt prezentați în prim plan o mamă și un pui de urs polar, într-un moment de tandrețe și ocrotire maternă.

Macacul (Macaca sylvanus), din familia Cercopithecidae, se regăsește în imaginea timbrului cu valoarea nominală de 3,10 lei, cu o mimică ce exprimă nostalgie. Cunoscut și sub numele de „macac berber”, este o specie unică prin distribuția sa în afara Asiei, putând fi întâlnit în Maroc, Algeria și Gibraltar. Macacul este una dintre cele mai cunoscute specii de maimuțe din Lumea Veche, fiind acoperit cu blană groasă care îl protejează împotriva temperaturilor reci.

Prietenia și apropierea dintre două specii ce sunt renumite pentru lipsa de toleranță una față de cealaltă sunt surprinse în imaginea timbrului cu valoarea de 5 lei, în care sunt prezenți trei pui de pisică din rasa europeană și un câine din rasa Saint Bernard, care îi protejează. În același timbru apar și trei pui de pisică europeană, numită și Europeană cu păr scurt sau „pisica comună”, una dintre cele mai vechi, cele mai răspândite și cele mai pure rase de pisici, care a apărut și s-a dezvoltat prin mijloace naturale.

Elefantul african (Loxodonta africana) face parte din familia Elephantidae și din ordinul Proboscidea, fiind ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 19 lei, surprins într-un moment de bucurie și joacă, între doi pui.

Pe plicul „Prima zi” este redată imaginea unei foci cenușii (Halichoerus grypus), surprinsă într-un moment de relaxare pe plajă. Foca cenușie populează zonele cu ape înghețate din Atlanticul de Nord și Marea Baltică și face parte din familia Phocidae.

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 225 exemplare și este echipat cu blocul de 4 timbre nedantelate al emisiunii și plicul „prima zi” având ștampila „prima zi” aplicată în clar cu folio, ambele produse fiind numerotate de la 001 la 225.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook