2 septembrie 2010

Despre lecţiile neînvăţate

Silvia VeleaAm făcut o dată greşeala de a crede că se poate fugi de lecţiile de viaţă neînvăţate. Numai că, fugind, eşti nevoit să o iei iarăşi de la început, să clădeşti un nou loc sub soare pentru tine, ca, într-o bună zi, să te trezeşti prins în aceeaşi situaţie pe care ai părăsit-o, ca într-o cursă de şoareci. De atunci, nu mai fug. Nici de ceilalţi, nici de mine. Duc bătăliile cu mine însămi acolo unde viaţa mi le impune. Fiindcă, în realitate, nu există alte bătălii în afară de cele cu noi înşine.

Luptele cu ceilalţi sunt asemenea luptelor cu morile de vânt. Cu înfrângeri şi victorii iluzorii, pentru că, în cele din urmă, fiecare pasăre pe limba ei piere. Şi cele mai grele încercări sunt cele care ne atacă amorul propriu. Pentru omul inteligent nu este greu să-şi dea seama cum stau lucrurile, ci să ascundă asta, dacă deconspirarea nu aduce prejudicii sau beneficii decât orgoliului. Înainte îmi reprimam cu greu replicile usturătoare, acum nici nu-mi mai vin, aşa cum nu-i vin unui om paşnic gânduri de război.

Altceva mă îngrijorează însă. Mi-e teamă că uneori procedez precum călătorul din povestirea lui Mrozec, „Mizantropul”. Tot respectând „regulamentele” altora, nu le mai atrag atenţia asupra „pericolului de valiză”. (De ce n-aş recunoaşte, chiar pândesc clipa când le va cădea în cap, sperând să se dezmeticească. Dar dacă o să le rupă gâtul? Însă nici măcar în asta nu constă nenorocirea, ci în faptul că eu „n-am nimic să-mi reproşez”.)

E uşor să fugi, e foarte uşor. E comod să crezi că toate necazurile tale se datorează exclusiv celorlalţi şi să cauţi zadarnic locuri şi oameni care abia aşteaptă să te primească, să te recunoască şi să te facă fericit. Sau, poate, e mai simplu să lungeşti necontenit lista subiectelor despre care nu mai vorbeşti sau a oamenilor cărora nu le mai vorbeşti, să cauţi soluţii de atitudine, adaptând, rafinând şi perfecţionând tehnici de apărare. Să rămâi este greu. Să rămâi şi să cauţi sâmburele de dreptate din fiecare nedreptate, cuvântul bun din potopul de vorbe rele, să decojeşti adevărul de minciună. Să rămâi şi să dai Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

Eseu de Silvia Velea

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook