5 septembrie 2008

Cum se fac mititeii

Cum se fac mititeiiPuţini ştiu că talentata actriţă Draga Olteanu Matei are ca pasiune arta culinară, şi mai puţini au avut marele noroc să guste din minunăţiile pe care le găteşte. Multe dintre reţetele sale sunt culese în timpul turneelor de prin Europa sau de pe la noi şi experimentate în bucătaria proprie.

Audiobook-ul „Golătatea înconjură, iar foamea dă de-a dreptul” cuprinde 22 de reţete, unele în versuri, altele în proză, scrise şi povestite de doamna Draga Olteanu Matei. Micul tratat pentru pârjoală ne învaţă care este diferenţa între chiftea şi parjoală, Uha, celebra ciorbă de peşte rusească, ne este servită împreună cu reportajul în versuri al unei călătorii cu peripeţii, prilejuită de o prezentare de filme în Uniunea Sovietică, Plăcinta de pipote ne stârneşte poftă şi curiozitate, iar la final, o surpriză: trei reţete trimise într-o scrisoare de către Aglae Drogli, sora cea mare a lui Mihai Eminescu, Harietei, sora cea mică.

Drept exemplificare, puteţi asculta o variantă originală pentru mititei – şi nu ezitaţi să o puneţi în aplicare:



Apreciata actriţă de teatru şi film Draga Olteanu Matei s-a născut pe 24 octombrie 1933. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 şi, după peste cincizeci de ani de carieră, “cea mai iubită actriţă” pleacă din Teatrul Naţional, se retrage la Piatra Neamţ şi o ia de la capăt, înfiinţând Teatrul Vostru.

Draga Olteanu Matei declara în octombrie 2007 pentru „Jurnalul Naţional”:

Cea mai mare realizare a mea este propria-mi meserie. Faptul că am reuşit în această profesie. Dacă aş avea posibilitatea să reîntorc ceasul vieţii? Nu aş schimba nimic. Viaţa mea a fost perfectă aşa cum a fost. Sunt o persoană foarte norocoasă. Mă felicit că m-am ferit cât am putut de tare de proşti şi mă mustru că nu am reuşit să fac destul bine pe cât aş fi vrut să fac pentru oameni.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook